(N.R. Felicia Lirca a ocupat functia de Director de Ingrijiri la SCJU pana in data de 1 aprilie 2014, interviul fiind realizat in luna februarie 2014)
”Se poate lucra şi în condiţii mai dificile, implicându-ne mai mult ca fiinţă în îngrjirea bolnavului”, susţine asistentul medical Felicia Lirca. Este îndemnul pe care, cu optimism şi încredere, îl repetă mereu angajaţilor din subordine, dar şi elevilor cărora le călăuzeşte încă paşii.
Reporter: Asistent medical de profesie, dascăl, director de îngrijiri medicale. Cum a început povestea Feliciei Lircă în sistemul sanitar?
Felicia Lircă: Povestea a început cu mulţi ani în urmă, probabil din copilărie, odată cu orientarea pe care mi-au dat-o părinţii, în special mama mea. Ea m-a îndemnat spre cariera de asistent medical. Am fost un copil ascultător şi am zis: fac Liceul Sanitar. Asta a fost în 1982. Încă din timpul liceului, făcând practică în spital, mi-am dat seama că îmi place meseria de asistent medical. Am terminat Liceul în 1986, la 18 ani, când m-am şi angajat la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie II condusă de prof. dr. Ciugudeanu Constantin.
În Clinica de Ortopedie am lucrat 15 ani, unde am avut şansa să întâlnesc un colectiv extraordinar. Pot să spun că datorită acelui colectiv sunt cine sunt astăzi. Au fost oameni deosebiţi, profesionişti adevăraţi, care au avut răbdare cu noi, ca tineri absolvenţi, ne-au răspuns întrebărilor, au fost alături de noi. Ne-am perfecţionat alături de ei şi am fost ca o familie. Dincolo de condiţiile în care te dezvolţi, trebuie să te naşti pentru o asemenea meserie, este nevoie de empatie, de suflet. Ulterior am simţit nevoia să mă perfecţionez, iar între anii 1990 şi 1993 am urmat şi absolvit cursurile Şcolii Postliceale Sanitare ”Gheorghe Marinescu” din Tîrgu-Mureş.
Reporter: După 15 ani în Clinica de Ortopedie, ce a urmat?
Felicia Lirca: După 15 ani am simţit că vreau mai mult, am simţit un impuls interior de a pleca. Şi prima dorinţă a fost să transmit cunoştinţele mele altora. Am fost solicitată să predau ca instructor de tehnica îngrijirii bolnavului la şcolile postliceale sanitare din oraş, la Grupul Şcolar ”Gheorghe Marinescu”, Şcoala Postliceală ”Dimitrie Cantemir”, Şcoala Postliceală ”Carol Davila”.
Asta a fost în 2000. Pe parcursul a 10 ani, până în 2010, am desfăşurat activitate didactică la aceste şcoli. A fost o perioadă frumoasă, mi-am dat seama că îmi place enorm să comunic cu tinerii, să le transmit ceea ce eu ştiu, să-i învăţ tehnicile corect.
Asistenţa medicală am continuat-o la Direcţia de Sănătate Publică, în Compartimenul Managementul Îngrijirilor de Sănătate, un compartiment care coordona activitatea asistenţilor medicali din judeţ, precum şi asistenţa medicală comunitară din judeţ. În această perioadă am absolvit şi Facultatea de Management a Universităţii Petru Maior din Tîrgu-Mureş şi apoi un masterat în resurse umane.
Reporter: A existat sau mai bine spus există deschiderea totală a tinerilor pentru studiu?
Felicia Lirca: Da, mai există. Desigur, cei care se înscriu îşi doresc să lucreze în acest domeniu. Sunt deja majori şi ştiu ce vor să facă. Nu e ca pe vremea mea, când a ales mama pentru mine. Mulţi doresc să devină asistenţi şi pentru a lucra în străinătate, au diverse motivaţii.
Reporter: Continuaţi să predaţi şi în prezent?
Felicia Lirca: Din 2010, de când am devenit director de îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş, am renunţat parţial, deoarece funcţia mă solicită, timpul nu-mi mai permite. Sunt „pentru” calitate în orice activitate, mă retrag atunci când simt că nu mai pot să dau tot ceea ce am mai bun în mine. Mai păstrez o relaţie de colaborare în activitatea de coordonare stagii clinice în spital.
Reporter: Aveţi un motto pe care l-aţi insuflat elevilor d-voastră?
Felicia Lirca: Iubeşte-te pe tine însuţi şi iubeşte-i şi pe ceilalţi ca pe tine însuţi.
Reporter: A fost o provocare funcţia de director de îngrijiri medicale într-un spital precum Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş? Mai ales că lipsa de personal persistă, atrăgând după sine greutăţile în practica medicală curentă.
Felicia Lirca: Desigur, orice schimbare importantă în viaţa unui om, este o provocare cel puţin interesantă. Faptul că am ajuns director de îngrijiri nu se datorează unei dorinţe personale. Pur şi simplu mi s-a propus, „a venit” zic eu, datorită experienţei pe care am avut-o, a activităţilor multiple şi diverse desfăşurate în domeniul medical, respectului faţă de colegi, superiori şi nu în ultimul rând, pentru cei aflaţi în suferinţă.
A fost o propunere pe care nu am refuzat-o. Am reflectat o perioadă, ştiam că este o mare schimbare şi responsabilitate, dar mă simţeam pregătită pentru această funcţie.
A însemnat şi înseamnă o mare provocare, dar şi o oportunitate de a te dezvolta, de a cunoaşte oameni noi, de a schimba nişte lucruri în sistem, de a încerca să asiguri un echilibru, cel puţin la nivel de atitudine şi comportament al personalului din subordine. Pentru mine este un obiectiv principal să-i fac pe oameni să înţeleagă că atitudinea şi comportamentul reprezintă mai mult de 50% din activitate în acest domeniu. Am vrut să arăt oamenilor că se poate lucra şi în condiţii mai dificile, implicându-ne mai mult, noi ca persoane, ca fiinţe, în îngrjirea bolnavului.
Reporter: Aţi reuşit să faceţi o schimbare în acest sens?
Felicia Lirca: Da, se simte un progres la nivelul colectivului pe care îl conduc, prin o mai bună reacţie şi atenţie faţă de pacienţi, reflectată în rezultatele chestionarelor de satisfacţie aplicate periodic, pacienţilor. Asistentul medical este „coloana vertebrală” a sistemului sanitar, asigurând permanenţa şi continuitatea. Deficitul de personal este încă o problemă, dar datorită existenţei unor cadre medicale competente şi implicate, facem faţă standardelor de calitate în ceea ce priveşte îngrijirea şi satisfacţia pacientului.
Reporter: Care este condiţia asistentului medical în zilele noastre, raportându-ne la problemele existente în sistemul sanitar?
Felicia Lirca: Munca de asistent medical nu este una uşoară. Ne ocupăm cu omul în momentele lui de vulnerabilitate maximă, cu omul bolnav. Mereu am dat exemplu elevilor mei şi îi atenţionam, să ştie de la început ce meserie şi-au ales. Nu este totuna să lucrezi într-un mediu natural sau într-un mediu în care există suferinţă. Este greu din punct de vedere psihic pentru ei. Încordarea psihică, absenţa din mediul familial în anumite momente importante ale anului, munca în ture, este extenuantă pe termen lung.
Reporter: Sunteţi membru în Consiliul Judeţean OAMGMAMR Mureş. Pentru ce militaţi?
Felicia Lirca: De regulă milităm pentru condiţii optime de muncă la nivelul tuturor secţiilor, compartimentelor, serviciilor, materiale sanitare moderne, reabilitare secţii şi nu în ultimul rând stimularea financiară pe măsura responsabilităţii acestei profesii nobile.
Reporter: Are OAMGMAMR Mureş vocea necesară pentru acest lucru?
Felicia Lirca: Da, desigur. Ordinul este o organizaţie puternică, la nivelul judueţului Mureş şi reprezntativă la nivel central. Are peste 6000 de membri şi un birou executiv format din asistenţi medicali valoroşi, care militează pentru drepturile asistenţilor medicali. Se organizează cursuri de educaţie medicală continuă pentru asistenţi medicali, fără taxă de participare. Suntem singurul judeţ din ţară unde cursurile se fac gratuit
Reporter: Femeia de carieră are timp şi pentru viaţa de familie?
Felicia Lirca: Nu am neglijat niciodată familia. Desigur, am fost femeia 3 în 1 sau 5 în 1, uneori, pentru a putea face faţă şi provocărilor din viaţa de familie. Am crescut un băiat care are 24 de ani.
În ultimii ani m-am putut dedica mai mult carierei, de vreme ce băiatul se descurcă şi singur. Este solist de muzică populară. S-a născut cu acest dar, i-a plăcut de mic. Eu, ca mamă, l-am susţinut, promovat, l-am lăsat să se dezvolte. Sunt o femeie împlinită.
Reporter: Ce aţi reuşit să învăţaţi de-a lungul carierei de la elevii şi pacienţii dumneavoastră?
Felicia Lirca: Am învăţat că problemele pot fi oportunităţi de a ne depăţi limitele, că schimbarea începe întotdeauna cu mine, că se poate oricând mai mult decât ţi-ai imaginat.
Am învăţat că NOI OAMENII suntem mai importanţi decât orice.
Am înţeles ce frumos este SĂ FIU OM, şi să fi putut experimenta tot ce am experimentat.
Autor: Arina Moldovan