GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre

Asistenti Medicali

Vizualizari: 9960

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

GSK în România: Inovația şi investiţiile rămân obiectivele noastre: șase produse noi lansate şi sprijinirea sistemului de sănătate din România

  • GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, prin parteneriate valoroase, soluții pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România.
  • GSK în România, prin diviziile sale Pharma și Consumer Healthcare, a lansat în 2018 șase produse noi.

În cadrul evenimentului "GSK în România: o perspectivă despre istoricul și viitorul în sănătate" organizat joi, 21 iunie 2018, în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la București, GSK și-a reîntărit promisiunea de a fi unul dintre principalii promotori și susținători ai dezvoltării sistemului de sănătate din România și de a continua investițiile în studiile de cercetare și dezvoltare din domeniul medical.

Excelența Sa, domnul Paul Brummell, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a declarat: “Sunt puține companii britanice care au luat decizia să vină în România în urmă cu aproape 30 de ani și care au investit constant în toată această perioadă, devenind chiar reper pentru industria pe care o reprezintă. Cred cu tărie în puterea dialogului și a parteneriatului pe termen lung și mă bucur să văd că GSK și-a asumat acest rol în România pentru sănătatea pacientului român, dar și a sistemului medical local. “

Business-ul GSK la nivel global se bazează pe transparență și pe dorința de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. La nivel mondial, compania realizează acest lucru investind în cercetarea și dezvoltarea de produse farmaceutice inovatoare, vaccinuri și produse pentru tratarea şi îngrijirea sănătății. În 2018, GSK în România, prin diviziile sale Pharma și Consumer Healthcare, a lansat pe piața din România șase produse noi în ariile terapeutice HIV şi boli rare (lupus), tratarea simptomelor răcelii şi gripei, ameliorarea simptomelor alergice, precum şi în produse de îngrijire orală specializate.

În cadrul evenimentului, GSK România şi-a reîntărit angajamentul de a identifica, prin parteneriate valoroase, soluții pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din România. Acesta are nevoie de noi abordări și intervenții care să aducă valoare și să îmbunătățească sănătatea și bunăstarea oamenilor, să reducă povara pe termen lung a costurilor pentru sistemele de sănătate. În concordanță cu aceste obiective, GSK România va lansa în viitorul apropiat o platformă de comunicare și implicare - Healthcare+ - care îşi propune să ajute la promovarea asistenței medicale românești, progresând de la o abordare centrată pe costuri la una care are la bază valoarea adusă de tratamente inovatoare, de servicii medicale de calitate şi prevenţie, reunind interesele tuturor actorilor din sistem şi integrând principiile europene și globale. Noi, GSK România, vom contribui activ în facilitarea optimizării sistemului de sănătate şi a bugetului, în beneficiul pacienților din România și al statului român.

Dana Constantinescu, General Manager GSK România menţionează: “De aproape 30 de ani suntem alături de pacienții români în căutarea celor mai bune soluții pentru nevoile lor de sănătate. Știm că un sistem bazat pe valoare și parteneriate puternice poate fi îmbunătățit prin inovație, responsabilitate și încredere. De aceea, ne propunem ca în fiecare an să continuăm investițiile în proiectele de educație și prevenție și să fructificăm resursele noastre globale în a investi şi dezvolta amprenta noastră pe piaţa locală. Mai mult, rămânem una dintre din cele 20 de țări în care GSK raportează public rezultatele cercetărilor clinice care evaluează medicamentele și vaccinurile - în ultimii șase ani am investit în România peste 15 milioane de euro în studii de cercetare și dezvoltare.

Sylwia Piankowska, General Manager GSK Consumer Healthcare România şi Balcani completează: Cele două divizii ale GSK implementează strategia globală a GSK în România cu un accent special pe inovaţie şi parteneriate. Cele 6 medicamente şi produse inovatoare lansate în acest an folosesc expertiza ştiinţifică globală a GSK, bazată pe insight-urile locale şi nevoile pacienţilor şi consumatorilor. Credem că impactul pe care îl putem avea în calitatea vieţii românilor nu poate exista fără parteneriate între toţi actorii din domeniul sănătăţii în România.

În același timp, obiectivul echipei GSK România este să crească nivelul de încredere pe care pacienții de pretutindeni o au în medici și în companii precum GSK, dezvoltând o cultură a transparenței. Aceasta este susținută și de modelul de business implementat de companie încă din 2014 în România, când a schimbat modelul comercial tradițional al companiilor farmaceutice, implementând îmbunătățiri unice în industrie prin modul în care își desfășoară activitatea. Aceste îmbunătățiri au ca scop îndeplinirea așteptărilor tot mai mari ale societății legate de transparență atât la nivelul organizațiilor cât și la nivel individual/personal.

Informații suplimentare

Despre GSK: GSK este una dintre cele mai importante companii din lume din domeniul sănătății, care își desfășoară activitatea cu misiunea de a-i ajuta pe oameni să realizeze mai multe, să se simtă mai bine și să trăiască mai mult. Obiectivul GSK este de a contribui, prin toate acțiunile sale, la creșterea speranței de viață a românilor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.gsk.ro.

Despre modelul de business al GSK: GSK România este singura companie farmaceutică din România care a mers dincolo de dezvăluirea transferurilor de valoare prin introducerea unor schimbări revoluționare în modelul său de afaceri în ceea ce privește colaborarea cu profesioniștii și organizațiile din domeniul sănătăţii.

De la 1 ianuarie 2014, GSK România a încetat toate plățile directe către profesioniștii din domeniul medical și și-a asumat angajamentul de a promova o colaborare mai transparentă și mai echilibrată între industria farmaceutică și partenerii din sectorul sanitar.

 

Contact: Mihaela Alionte, mihaela.x.alionte@gsk.com

GlaxoSmithKline (GSK) SRL,

Opera Center 1, Str. Costache Negri nr. 1-5,

Sector 5, Cod 050552, București

RO/COM/0009/18, June 2018

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

GDPR – o provocare pentru sistemul sanitar romanesc

Asistenti Medicali

Vizualizari: 4530

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical care stau la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o obligație, stipulată încă din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, în 2018 în România este dificil de realizat o analiză la nivel practic a felului în care este respectată obligația de asigurare a confidențialității actului medical de către personalul din spitalele și farmaciile din România.

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, a personalului medical pentru divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Acest lucru a dat de gândit mai multor cadre medicale și chiar a creat panică, în prima zi de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679, respectiv 25 mai 2018, fiind observat un adevărat “bombardament de consimțăminte” aplicat pacienților din dorința de a obține garanția legalității prelucrării datelor, chiar dacă aceștia o aveau deja prin temeiul legal al profesiei.

Sondajele publicate de instituțiile media din România au pus in evidență faptul că cea mai mare parte din consumatorii români își doresc să citească sau să urmărească la televizor emisiuni despre persoane aflate în situații tragice, astfel că există o tendință tot mai evidentă a instituțiilor de media de a promova articole cu subiecte medicale considerate senzaționale, cu referiri la accidente cu victime, cazuri de malpraxis, tentative de sinucidere, agresivitate și consum de alcool.

Acest lucru pune presiune pe specialiștii din domeniul sanitar și chiar pe pacienții care au fost internați în același salon cu persoana vizată de presă, care ignoră de multe ori faptul că confidențialitatea reprezintă mai mult decât un principiu, este un instrument de protecție a vieții private și secretul medical este o condiție de bază a relației dintre profesionistul din domeniul sanitar și pacient, care garantează acest echilibru între conștiința profesională și încrederea acordată de pacient.

În România confidențialitatea este reglementată printr-un pachet complex de reglementări legale și coduri deontologice și de etică. Cu toate acestea, constat că există probleme serioase privind respectarea drepturilor pacienților atât din partea personalului din mediul sanitar, cât și din partea jurnaliștilor. Sub pretextul interesului public este încălcat principiul confidențialității, fiind publicate date care duc la indentificarea persoanei, care reprezintă o intruziune în viața acestora și nu poate fi justificată.

În acest context, intrarea în vigoare la data de 25 Mai 2018 a Regulamentului (UE) 2016/679 pare că este o soluție pentru reechilibrarea acestei situații printr-o “conformare forțată” a operatorilor de date, datorită introducerii unor amenzi record la nivel internațional.

Termenul de grație oferit de Uniunea Europeană pentru obținerea conformitații față de principiile enunțate și obligațiile explicite nu a fost folosit decât de un procent mic din operatorii din domeniul sanitar românesc, multe dintre instituții încercând să gasească o soluție formală, motivând totodată lipsa unui buget pentru a justifica alegerile rapide privind instruirea și desemnarea Responsabililor privind protecția datelor.

O alta problemă cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este lipsa educației populației și a personalului de specialitate, în egală măsură, în ceea ce privește conștientizarea importaței datelor cu caracter personal care poate fi explicată și prin lipsa unei campanii de informare care să își propună să crească gradul de cunoștințe a tuturor persoanelor față de modul de indentificare a datelor cu caracter personal și protejarea lor implicită și instinctivă.

În demersul de a identifica profilul pacientului român, reținem faptul că acesta are un acces mărit la tehnologie, o încredere surprinzător de mare în informațiile de pe internet (informații medicale denumite generic “Dr.Google”) și de pe rețelele de socializare, fiind un utilizator frecvent al internetului, cu un grad redus de conștientizare asupra riscurilor și importanței datelor cu caracter personal, dar cu un puternic simț de proprietate asupra lor.

Analizând din această perspectivă, pacientul în sine devine o provocare pentru întreg sistemul sanitar românesc, mai ales în contextul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2016/679, prin care se redefinesc drepturile pacientului ( “Dreptul la acces”, “Dreptul la ștergere”, “ Dreptul la rectificare”) întreg corpul profesional sanitar se va confrunta cu solicitări nejustificate, insuficient documentate sau pur și simplu emise din curiozitate, privind ștergeri selective sau rectificări neîntemeiate asupra informațiilor medicale înregistrate în documentele medicale care sunt consumatoare de timp și pot duce astfel la scăderea calității actului medical prin redirecționarea resurselor pentru a răspunde acestor solicitări și noi obligații legale.

Prin analiza breșelor de securitate din domeniul sanitar, anterior datei de 25 Mai 2018, și prin dezvoltarea unor analize de risc cu proceduri concrete și planuri de evitare a reapariției acestor situații putem obține o apropiere de principiile și cerințele Regulamentului (UE) 2016/679, concluzionând totodată că o conformitate totală este o utopie.

Gardianul modului în care se respectă confidențialitatea actului medical în sistemul sanitar românesc rămâne Responsabilul privind protecția datelor, o meserie nou aparută, care se confruntă probabil cu cele mai mari provocări profesionale datorită caracterului general al Regulamentului (UE) 2016/679 și în lipsa unor repere unitare privind implementarea GDPR.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

MediWeb – primul sistem informatic destinat gestionării pacienților

Asistenti Medicali

Vizualizari: 6710

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

MediWeb - primul sistem informatic destinat gestionării pacienților, implementat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, cu sprijinul Fundației Telekom Romania

  • Fundația Telekom Romania a furnizat echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului informatic destinat gestionării pacienților din ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti;
  • Spitalul “Grigore Alexandrescu” este primul spital public care implementează un sistem pentru eficientizarea gestiunii pacienților și a timpului de asteptare.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a inaugurat astăzi sistemul informatic destinat gestionării pacienților, MediWeb, implementat cu sprijinul Fundației Telekom Romania. “Grigore Alexandrescu” este, astfel, primul spital public care eficientizează gestiunea pacienților și timpul de așteptare, integrând tehnologia în relația cu pacienții.

În cadrul proiectului, Fundația Telekom Romania a furnizat echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului informatic destinat gestionării pacienților. Sistemul integrează echipamente precum: monitoare TV, tablete, routere și imprimante de ultimă generație.

În plus, Fundația Telekom a modernizat spațiul de așteptare din spital cu mobilier special pentru copii și coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Numărul record de pacienți care s-au prezentat în ultimii ani la ambulatoriul de Ortopedie și Chirurgie Pediatrică din cadrul spitalului, peste 250 de prezentări pe zi, a făcut ca experiența pacienților să devină neplăcută, iar timpul mare de așteptare, de peste 2-3 ore, să dăuneze calității serviciilor medicale oferite. Astfel, MediWeb asigură o mai bună organizare internă și o gestionare integrată a informațiilor specifice circuitului pe care pacienții trebuie să-l urmeze în unitatea medicală.

Fiecare pacient care se prezintă în ambulatoriu primește un număr de ordine arondat de sistem, pe care îl va utiliza în tot circuitul și care îi va permite să-și păstreze ordinea în accesarea serviciilor medicale.

„Cu ajutorul tehnologiei, spitalele pot beneficia astăzi de soluții eficiente pentru a putea oferi pacienților servicii medicale de calitate. Ne bucurăm să fim parte din această inițiativă și ne dorim ca demersul nostru să nu rămână singular. Suntem convinși că aceste funcționalități, disponibile în premieră într-un spital public din România, vor crește calitatea actului medical prin diminuarea timpului de așteptare, acces rapid la istoricul pacientului și prin facilitarea comunicării interne. Beneficiile sunt multiple, atât pentru pacienți, cât și pentru spital”, a declarat Ionela Paunică, Director Executiv, Fundația Telekom Romania și Expert PR, Telekom Romania.

Pe lângă utilitatea în relația cu pacienții, sistemul informatic permite o evidență clară a numărului de persoane care au beneficiat de serviciile medicale și a tipului de afecțiuni tratate, ceea ce reprezintă premisele pentru realizarea de statistici și cercetări medicale. Totodată, procesele de lucru sunt îmbunătățite prin centralizarea informațiilor, realizarea unui registru electronic cu pacienții și printarea rețetei pacientului în faza finală a circuitului.

„Rezultatele obținute în perioada de testare a sistemului informatic ne indică atât o îmbunătățire a experienței pacientului în cadrul ambulatoriului de specialitate Ortopedie-Chirurgie, cât și a experienței medicilor. Timpul de așteptare al pacienților a scăzut cu aproximativ 40%, în timp ce timpul alocat consultației a crescut cu 75%, în favoarea pacientului. Toate informațiile pe care medicii le înregistrau manual sunt acum preluate de sistemul informatic și formează dosarul electronic al pacientului. Se face astfel trecerea de la folosirea unui registru medical clasic la o bază de date securizată. Totodată, informațiile colectate facilitează realizarea de statistici și viitoare cercetări medicale.

Sistemul informatic spitalicesc MediWeb a fost dezvoltat cu sprijinul colegului nostru, Dr. Alexandru Herdea, un medic rezident ce poate fi considerat modelul implicării tinerilor în îmbunătățirea sistemului medical. Acest sistem informatic, ce se adaptează permanent la progresele tehnologice, permite creșterea timpului și a calității actului medical”, a declarat Conf. Dr. Alexandru Ulici, Managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

2017: Sănătatea românească în cifre

Conform unei analize facute de Institutul National de Statistică, în anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de […]

Durata de valabilitate a cardului național de sănătate se prelungește la 7 ani

Astăzi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se prelungește de la 5 la 7 ani termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice disponibilă acum în România

Sanofi, lider pe piața locală de diabet, anunță disponibilitatea în România a tratamentului inovator SULIQUA, prima combinație titrabilă cu raport fix de insulină glargin 100 unități/ml și lixisenatidă, […]

Garantarea vieții private a murit ! Poate GDPR-ul să o reanimeze ?

Începând cu data de 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul 679/2016 cunoscut sub numele de GDPR. Această nouă lege nu aduce o revoluție în domenul protecției […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament nou pentru o boală rară

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piața […]

Recomandarea EMA referitor la un medicament indicat în prevenirea migrenei

Comitetul EMA (European Medicines Agency = EMA) pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă acordarea autorizației de punere pe piață […]

Reevaluare a medicamentelor ce conțin substanța analgezică metamizol

Agenţia Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a demarat acțiunea de reevaluare a medicamentelor care conțin substanța analgezică metamizol, utilizată într-o serie de state membre ale […]

Profesiune libera sau persoana vizata?

Noul Regulament European privind Protectia Datelor defineste „datele cu caracter personal” ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificabilă, care poate fi identificată, direct sau indirect, în special […]

Înființarea a opt centre de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, în planul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății are în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]

Tehnologia revoluționează sistemul medical și industria farmaceutică. iCEE.health revine în București, pe 14 iunie.

Lansat acum trei ani ca secțiune dedicată inovației în sănătate la iCEE.fest, iCEE.health reunește întregul ecosistem eHealth – fiind singurul eveniment în inovație în sănătate din Europa care […]

CNAS, ”sistemul informatic este pe deplin operațional”

Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate au fost finalizate cu succes, iar rezultatul confirmă faptul că nu au existat pierderi/deteriorări […]

Reconfirmare privind suspendare a autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon

Ca urmare a solicitării Comisiei Europene privind analiza anumitor aspecte legate de suspendarea autorizației de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile care conțin hidroxietilamidon (HES), Comitetul EMA de […]

Lista de medicamente compensate și gratuite ar putea fi actualizată trimestrial

Lista cu denumirile medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală şi a celor acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate trebuie actualizate trimestrial susține ministrul […]

Studiu: Obezitatea crește riscul de cancer la tinerii cu vârste între 20 și 44 de ani

19 mai – Ziua Europeană a Obezității. Un studiu publicat de Asociația Europeană de Studiu al Obezității asociază epidemia de obezitate cu apariția cancerului la adulții tineri, cu […]

CONSENS ÎN LUMEA EXPERȚILOR INTERNAȚIONALI: VACCINAREA ANTI-HPV ESTE O PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA

Board-ul Internațional al HPV: În contextul în care, în România, se înregistrează cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, implementarea unui […]

O NOUĂ REPREZENTANȚĂ ACIBADEM ÎN ROMÂNIA

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc deschiderea oficială a biroului Acıbadem din Cluj-Napoca – reprezentanța oficială a grupului Acıbadem și un spațiu menit să îi ajute pe […]