Implicarea familiei poate schimba viața pacientului cu diabet zaharat

Povesti de succes

Vizualizari: 9056

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

O multitudine de factori pot să influențeze aderența la tratament a persoanei cu diabet zaharat, dar implicarea echipei de specialiști și a sistemului medical, și în special a familiei și a celor apropiați este esențială pentru pacientul cu diabet zaharat, în special dacă este copil, precum și pentru modul în care el poate să reacționeze la schimbări.
În diabet, dar și în alte afecțiuni, pacientul este implicat 95%, susțin psihologii, deoarece, de dimineața până seara și de seara până dimineața, acesta devine ”medicul cel mai aproape de el” pentru că trebuie să-și măsoare glicemia, să-și administreze insulina, să-și calculeze carbohidrații, iar pentru părinți aceasta devine ”muncă în trei schimburi”. ”Este ceva care nu îți dă vacanță, este o problemă de la care nu poti să-ți iei liber sau să mergi în pauză. Și în acea pauză în care mergi să îți bei cafeaua tu trebuie să te gândești de fapt la copilul tău.
În momentul în care diabetul intră în casă, toți ce din jurul copilului trebuie să fie implicați. În momentul în care ne confruntăm cu o problemă, noi trebuie să învățăm să ne adaptăm emoțional și comportamental. În diabet, adaptarea, și cât de eficientă se face această adaptare, se regăsește după aceea nu doar în glicată, ci pe termen lung se regăsește în calitatea vieții, în momentele în care persoana respectivă dorește să facă și altceva, să facă o școală, să-și găsească o profesie, să își întemeieze o familie”, a explicat Melania Cozma, psiholog la Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet Zaharat Mureș.

Factorii familiali, influență majoră asupra managementului bolii la copiii cu diabet zaharat

Luca Bârsan si mama sa, Réka

Luca Bârsan are 12 ani, este un copil responsabil, bun la învățătură, dar și la sport. În anul 2013 a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1, o boală care promitea să-i taie aripile spre viitor, însă nu s-a lăsat și, cu sprijinul familiei a învățat ce este diabetul și cum poate fi ținut în frâu. ”Zi de zi duc o luptă cu diabetul prin monitorizarea glicemiei, încercând să o țin sub control strict, alimentație echilibrată, sport, în cazul meu fotbal, și administrare de insulină.
În timpul antrenamentelor sau când am un meci de fotbal am mereu asupra mea insulină, glucometru, zahăr și apă. Se poate întâmpla ca din pricina efortului depus nivelul glicemiei să scadă, iar simptomele sunt senzație de foame, transpirație în exces, devin palid, sunt vânăt în jurul gurii și tremur foarte tare.
Chiar dacă diabetul a devenit prezent în viața mea și deseori mă confrunt cu simptomele menționate mai sus asta nu mă împiedică să ducă o viață normală”, a mărturisit Luca.
Diabetul l-a învățat să fie un copil responsabil, însă familia a jucat un rol esențial, fiind sprijinit și ajutat să lupte în continuare cu boala, să nu se lase înfrânt. ”Având în familie un copil cu diabet nu este o viață ușoară. Dar am învățat, fiecare lucru îl programăm, măsurăm glicemia, cântărim carbohidrații din mâncare și dozăm insulina.
Chiar înainte de a învăța regula de trei simplă la școală, Luca a învățat mecanic să cântărească, să socotească carbohidrații. Nu vreau să îl laud pentru că e al meu, dar e foarte bun la școală, la fotbal, este responsabil.
Avem și momente în care este sătul, nu prea mai vrea să facă nimic și îmi spune ”mamă m-am săturat”, dar apoi își dă seama că fără insulină și tratament nu poate trăi.
În ciuda faptului că are diabet încercăm să ducem o viață normală, în echilibru, Toți cei din jurul nostru știu că are diabet, întotdeauna îl încurajez să spună celor din jurul lui că are diabet”, a precizat Reka, mama lui Luca.
Sprijinul familiei și comunicarea în familie dețin un rol covârșitor pentru a nu fi dezvoltate rezistențe la schimbare. Calitatea vieții pacientului poate fi influențată de acest aspect, de cât de mult se simte sprijinit, de încrederea pe care o dezvoltă, iar factorii psihosociali au un rol determinant în reușita terapeutică și influențează relația medic-pacient.

Melania Cozma, psiholog ASCOTID Mureș

”În studiile mele, pe care le fac în rândul familiilor cu copii cu diabet, văd și ochiometric că în momentul în care părintele este atent, este un echilibru în familie, este un program și se respectă, bineînțeles fără a depăși limita aceea de acordare de independență copilului, copiii au un control glicemic bun și au o calitate a vieții ridicată, lucru care este foarte important.
Dificultățile psihologice afectează nu numai în mod direct creșterea glicemiei și stimularea hormonală, ci și prin faptul că o persoană care are probleme psihologice ajunge să nu se mai îngrijească, să nu-și mai dorească binele și atunci poți să îi dai tu toate aparatele din lume (n.red.-dispozitive de monitorizare a glicemiei) pentru că nu o să vrea să se îngrijească. (...) Psihologul poate să intervină deja de la debut pentru că poate să facă o primă evaluare a ce va fi mai încolo, la cum privesc problema, la cum se organizează, la cine preia sarcinile”, a adăugat psihologul Melania Cozma.

ASCOTID, mamă și tată pentru un tânăr cu diabet zaharat

Vasile Cercea

Pentru Vasile Cercea viața nu a fost tocmai ușoară. De la vârsta de un an a fost crescut în sistemul de protecție a copilului, iar la 18 ani a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1. ”Eu am crescut la casa de copii până la vârsta de 20 ani. În anul 2008 m-am îmbolnăvit de diabet zaharat tip1. La începutul bolii am făcut, din păcate, mai multe come hipoglicemice și multe hipoglicemii severe. Apoi am fost la Buziaș și acolo am învățat ce înseamnă diabetul de tip 1 (n.red.-loc unde se află Centrul Medical Clinic de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Adolescenţi “Cristian Şerban” și unde sunt organizate și tabere pentru pacienții cu diabet zaharat)”, și-a început povestea tânărul.
Au urmat perioade dificile pentru că nu știa cum să managerieze diabetul, cum să-l țină sub control, iar lipsa unei familii care să îl sprijine a fost resimțită și mai tare. Fără un management corect, diabetul poate conduce ușor la complicații, inclusiv renale, care să conducă la necesitatea efectuării de dializă.
În acele momente viața lui Vasile s-a intersectat cu Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet (ASCOTID) Mureș, un ONG care luptă pentru drepturile pacienților cu diabet zaharat. ”Diabetul l-am stăpânit cu greu la început, apoi datorită doamnei Dr. Irina Muntean și ASCOTID Mureș am început să mă împrietenesc cu diabetul, să-l înțeleg. Ei sunt familia mea, ajutorul și sprijinul meu. ASCOTID a devenit familia pe care nu am avut-o, acolo mă apreciază, sunt prieteni care mă acceptă. Mi-a schimbat viața foarte mult. Am învățat să socializez, mă ajută cu teste de glicemie pentru a face față la tratamentul cu insulină. Când s-a putut m-au ajutat cu câte un senzor de glicemie, care pentru mine a fost o mare bucurie. Acum am pompa de insulină pe care am visat-o, pentru că mă înțepam des, dar mi-aș dori și un aparat care măsoară glicemia tot timpul. Noaptea nu mă trezesc la glicemii mari sau mici și acela (n.red.-senzorul de glicemie) mă trezește, îmi poate salva viața. ASCOTID este Mama și Tata și le mulțumesc foarte frumos”, a adăugat Vasile Cercea. Între timp, Vasile a devenit voluntar al acestei asociații și este prezent, oferindu-și ajutorul, la evenimentele organizate de ASCOTID.

Un ONG a schimbat viaţa diabeticilor...şi lupta continuă

Rodica Molnar, președinte ASCOTID Mureș

Dar ce înseamnă ASCOTID sau marea familie ASCOTID, așa cum se obișnuiește să se spună? Nu prea poţi înţelege fără să cunoşti oamenii minunaţi implicaţi, trup şi suflet, în acţiuni care să conducă cu paşi siguri la schimbări în sistemul sanitar românesc şi a mentalităţii decidenţilor. ASCOTID înseamnă prietenie, o familie numeroasă ce a luat naştere la iniţiativa a şapte părinţi disperaţi care nu au găsit ajutor şi îndrumare pentru copiii lor în lungul drum al vieţii, alături de diabet.
De-a lungul anilor, ASCOTID a ajutat copiii cu teste, dar a facilitat şedinţe de consiliere, copiilor şi părinţilor, pentru a înţelege ce înseamnă diabetul şi cum se trăieşte cu această afecţiune, a demarat campanii de testare a glicemiilor și de informare în rândul populaţiei din judeţul Mureş, a organizat excursii şi tabere pentru copiii din cadrul Asociaţiei şi multe alte activităţi pentru care a primit recunoaştere din partea lumii medicale. Președintele și sufletul ASCOTID Mureș este Rodica Molnar, o mamă a cărui copil, o fată, Ilinca, în urmă cu 13 ani a fost diagnosticată cu diabet zaharat de tip 1. Alături de alți părinți, aflați în aceeași situație, au decis să înființeze un ONG, numit Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet Mureș prin care și-au propus să schimbe ceva în sistemul sanitar românesc, au ținut piept multor provocări și au reușit să aducă schimbări de la firul ierbii. ”ASCOTID înseamnă un proiect de suflet, nu l-am înființat pentru mine sau copilul meu, s-a întâmplat pur și simplu din nevoia de a socializa, de a aduce împreună familii și a vorbi despre problemele noastre. Acum 13 ani eram șapte membrii, acum e mult mai mare. (...) Mărturisesc că sunt mândră că ASCOTID a participat la schimbarea în bine a programului național de diabet”, a declarat Rodica Molnar, președintele ASCOTID Mureș.
De-a lungul timpului, asociația a avut mai multe demersuri pentru schimbări în sistemul sanitar românesc, unul dintre ele este liberalizarea comercializării insulinei şi în farmacii cu circuit deschis, iar în ultimii ani asociația a militat pentru suplimentarea numărului de teste de monitorizare a glicemiei în Programul național de diabet, dar și pentru introducerea senzorilor de glicemie și a pompelor de insulină. Din luna septembrie a acestui an, acest lucru a devenit realitate prin adoptarea Ordinului 1328 din 2018.
Pentru copiii cu diabet zaharat și părinții lor, membrii ASCOTID Mureș, asociația a însemnat de-a lungul timpului locul unde pacienții au fost ajutați să înţeleagă mult mai bine informaţiile primite de la medic, să-şi respecte tratamentul, să cunoască efectele nedorite ale unui tratament necorespunzător, ce se întâmplă dacă nu mănâncă conform schemei primite de la medic, dacă nu-și dau insulină conform indicaţiilor etc.
În acest an, de Ziua Mondială a Diabetului temele abordate s-au referit la impactul pe care diabetul zaharat îl are asupra persoanei și a familiei sale, sloganul fiind ”Diabetul și familia”.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Consumăm produse sănătoase, întărim economia locală de trei ani

Povesti de succes

Vizualizari: 4092

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Au trecut trei ani de când se organizează în fiecare a treia vineri a lunii târgul Local Farmers’ Market la Scările Rákóczi din Târgu Mureș. Primul târg a avut loc în ianuarie 2016 cu nouă producători entuziaști, acum 32-35 producători oferă lunar produsele lor, atragând aprox. 2000 de cumpărători.
Din echipa de start șapte producători participă în mod regulat până în ziua de azi, și așteaptă clienții cu produse locale, sănătoase și de calitate.
În ultimii trei ani organizatorii au primit mai multe feedback-uri de la cumpărători, de ce le place târgul, iată câteva dintre ele: ”aștept acest eveniment în fiecare lună, pot cumpăra produse
delicioase”, ”îmi place că pot discuta cu producătorii”, ”pentru că găsesc produse noi, gust autentic, pentru că oamenii sunt așa de prietenoși și amabili”, ”pentru că așa ajutăm producătorii locali”, ”îmi place atmosfera”.
Scopul principal al organizatorilor este să ajute producătorii locali şi de asemenea să ofere cumpărătorilor posibilitatea de a achiziţiona în mod regulat produse sănătoase locale.
Organizatorii vă așteptă în data de 18 ianurie 2019 între orele 8-19 pe strada Scăricica să consumăm produse sănătoase şi să întărim economia locală în continuare!

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Dr. Yair Levy, chirurgul străin care operează gratis copiii din România

Povesti de succes

Vizualizari: 4169

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Dr. Yair Levy, chirurg plastician, operează pro bono toți copiii din România cu probleme de chirurgie plastică și reparatorie care ajung la el în cabinet, indiferent de statutul social al părinților.

Chirurgul Yair Levy a venit în România în urmă cu 18 ani la Facultatea de Medicină din Cluj. „Mereu mi-am dorit să fac medicină. La 14 ani, în Israel, trebuie să faci voluntariat 3 luni. Eu am ales să fiu voluntar pe ambulanță și am făcut asta 2 ani”, povestește Dr. Levy. Inițial a ales chirurgia plastică din fascinația pentru estetică. După ce a aprofundat, însă, a văzut că nu înseamnă doar sâni și buze mai mari sau liposucție. Înseamnă și reconstrucție după cancer, arsuri, cicatrici, accidente. „Cel mai mult îmi place în meseria asta pentru că ajut pe cineva. Fie că este vorba despre o persoană cu un complex care își dorește sâni mai mari sau că este vorba despre un copil care a suferit un traumatism”, spune chirurgul.

Dr. Levy a început să opereze pro bono încă de pe vremea când era rezident. Dacă pentru operațiile mai complexe ce necesită închirierea unei unități medicale există unele costuri, în cazul operațiilor făcute în propria clinică medicul nu percepe nicio taxă. „Eu cred că un pacient nu ar trebui condiționat de lipsa banilor pentru a fi ajutat să se însănătoșească. Având în vedere că eu pot să îl ajut, nu măsor acest lucru în bani”, spune Dr. Levy.

Cel mai recent caz pro bono a fost o fetiță de 12 ani, operată în luna decembrie. Aceasta avea o serie de cicatrici cauzate de o mușcătură de câine pe ambii obraji. Medicul nu ține numărătoarea cazurilor umanitare, dar nu a uitat niciun pacient – „îmi amintesc de acest băiat de 16 ani cu sindrom Down pe care mama nu dorea să îl opereze cu anestezie generală, așa că au venit la clinică și am reușit să rezolvăm problema cu anestezie locală. Sau de un alt băiat, de 1 an și 6 luni, care a venit cu o problemă în zona genitală”. Dr. Levy nu este la prima tentativă de acest gen. În 2014 acesta a participat la o acțiune umanitară în Sierra Leone, Africa. „Am fost în zonele în care s-a filmat Blood Diamond (Diamantul Sângeriu – 2006), cu Leonardo Di Caprio. Am tratat acolo copiii folosiți la mineritul de diamante sau ca soldați, copii mutilați. Am fost singurul chirurg plastician din echipă”, își amintește Dr. Levy.

Printre cele mai grele cazuri tratate în Africa se numără o fetiță de 10 ani căreia i-au fost amputate ambele picioare și nu mai putea să meargă deloc, o fată de 16 ani însărcinată care și-a pierdut un picior în urma unei mușcături de șarpe, o femeie care fusese bătută și violată de 50 de bărbați. „Am văzut multe cazuri în acest loc uitat de Dumnezeu. Plănuiesc să mă întorc. Este o experiență pe care eu cred că ar trebui să o aibă orice medic”, spune chirurgul.

Dr. Yair Levy operează în România, la clinicile din București și Timișoara, și în Israel, la clinicile din Tel Aviv și Haifa. Dr. Levy Medical Center oferă servicii minim invazive de rejuvenare facială și cu efecte antiaging. De asemenea, dr. Yair Levy realizează o arie largă de operații plastice, estetice și de reconstrucție, printre care se află liftingul facial cu o tehnică revoluționară, mărirea sau reducerea sânilor, abdominoplastia, brahioplastia (liftingul brațelor), ridicarea coapselor interne, ridicarea și augmentarea feselor sau remodelarea estetică a pleoapelor.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Protocolul de colaborare „Sport pentru sănătate”, închieiat între CNAS și Institutul Sportiv Român

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Institutul Sportiv Român au semnat în luna noiembrie 2018, protocolul de parteneriat „Sport pentru sănătate”, care vizează conceperea, dezvoltarea și implementarea […]

Două decenii de la prima ședință a Consiliului de Administrație al CNAS

Cu câteva zile înaintea începerii propriu-zise a activității CNAS, în luna decembrie 1998 a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al instituției. Ca o garanție a […]

Punte de colaborare pentru cercetare medicală de vârf la Tîrgu-Mureș

La Tîrgu-Mureș se intenționează dezvoltarea unei infrastructuri puternice de cercetare în domeniul medicinei, odată cu înființarea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) Tîrgu-Mureș. Prin îmbinarea experienței […]

România a preluat Peședinția Consiliului UE pe domeniul sănătății

Sorina Pintea, ministrul Sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul președinției rotative a Consiliului UE. „Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia […]

Conferința Națională „Innovation Forum” – Inovație și tehnologie avansată în sprijinul pacienților

In perioada 22-24 Noiembrie 2018, la Poiana Brasov, sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie, Stiinta si Tehhnologie Tirgu Mures (UMFST Tirgu Mures) s-a desfasurat Conferința Națională Multidiciplinara […]

Povestea lui Gheorghe Turda. Interpretul de muzică populară a învins cancerul de piele de două ori

Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda a anunțat că s-a vindecat de cancer de piele după ce a fost diagnosticat cu carcinom cutanat în decursul acestui an. Solistul […]

FM Logistic inaugurează depozitul pentru produse farmaceutice din București

FM Logistic anunță oficial deschiderea depozitului pentru produse farmaceutice din zona Bucureștiului, lângă autostrada A1 București – Pitești, în Dragomirești, județul Ilfov. Construcția acestei platforme a început în […]

FDA aprobă primul sistem de realitate Microsoft HoloLens augmentat pentru utilizare chirurgicală

FDA a dat curand aprobarea pentru OpenSight Augmented Reality System, prima solutie medicala de realitate augmentata (AR) pentru Microsoft HoloLens aprobata pentru utilizare in planificarea chirurgicala preoperatorie. Tehnologia […]

Premiul I la concursul Congresului Internațional al Societății Europene de Pneumologie obținut de un medic român

În cadrul celei de a 28-a ediții a Congresului Internațional al Societății Europene de Pneumologie, ce a avut loc în perioada 15-19 septembrie 2018, la Paris, Dr. Emil […]

Publicul, invitat să-și voteze favoritul din Sănătate la premiile COPAC

Premiile COPAC și-au anunțaț nominalizații și invită publicul să-și voteze favoriții la categoriile ”Proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact”, ”Liderul ONG”, ”Medicul implicat”, ”Asistentul […]

Noutăți științifice în domeniul neuropatiei diabetice prezentate la Școala de Vară NEURODIAB 2018

Peste 150 de medici rezidenți și specialiști în diabet, neurologie, endocrinologie, recuperare medicală și chirurgie, au participat la Școala de Vară NEURODIAB, desfășurată în perioada 19-22 iulie, la […]

Reportaj Mures: Proiect inovativ initiat la Targu Mures pentru cei aproape 60.000 de copii bolnavi de scolioza

Conform Agerpres un proiect inovativ iniţiat în urmă cu trei ani la Târgu Mureş şi-a propus să abordeze în mod practic problema scoliozei la copii şi adolescenţi, pe […]

Fosta atletă Adelina Oancea a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Sanador

Fosta atletă Adelina Oancea, diagnosticată cu o patologie gravă și rară a sarcinii – placentă praevia percreta, a trecut cu bine peste operația de cezariană și histerectomie de […]

Premiera medicala nationala: Reconstructia zambetului dupa paralizie faciala completa

Premiera medicala nationala: Reconstructia zambetului dupa paralizie faciala completa, utilizand simultan trei surse de nerv pentru a obtine o miscare din mai multe surse  Echipa chirurgicala a Centrului […]

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a

Gala Premiilor de Excelență în Asistența Medicală – ediția a VI-a Reprezentanți ai autorităților, medici, asociații de pacienți și profesioniști au sărbătorit vineri, 6 iulie, calitatea serviciilor medicale […]

Pacienta cu “aorta de portelan”, tratata minim invaziv prin procedura TAVI Transapical

Anual mii de pacienti romani sunt diagnosticati cu stenoza aortica, o afectiune degenerativa severa a inimii, pentru care tratamentul uzual recomandat este interventia pe cord deschis. Unii pacienti […]

Un pacient diagnosticat cu o formă severă de tumoră cerebrală a fost operat minim – invaziv

Un pacient in varsta de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipa neurochirurgicala a Spitalului Clinic Sanador, printr-o interventie minim-invaziva realizata cu […]

Prof. dr. Alexandru Rafila, ales membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a aprobat vineri prin vot nominalizarea din partea Regiunii Europene a OMS a prof. dr. Alexandru Rafila drept membru în Comitetul […]

Crosul pentru epilepsie ia startul în România

Telepilepsy, reţeaua de telemedicină în epilepsie în România, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră, intitulat „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe […]

UMF Târgu Mureş, acreditat ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică de către ESSKA

Societatea Europeană de Sport, Traumatologie, Genunchi şi Artroscopie (ESSKA) a acreditat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică, […]