Mizăm pe o mai bună comunicare medici – pacienți – farmaciști

Spitale

Vizualizari: 9313

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Iulian Trandafir, Director General, Farmexpert: Mizăm pe o mai bună comunicare medici – pacienți – farmaciști

Comunicarea cu pacienții este esențială pentru corectarea aspectelor nefuncționale din sistemul sănătății. Este părerea exprimată de Iulian Trandafir, Director General Farmexpert, în cadrul celei de-a șaptea ediții a întâlnirii bianuale a comunității CASPA – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți, un eveniment cu tradiție, pus sub semnul ”Siguranței Pacientului”. Reuniunea a fost organizată de Oameni și Companii, pe 19 martie, la Hotelul Novotel din Capitală.

”Numărul de participanți a crescut de la ediție la ediție, dovedind succesul acestei reuniuni. Mă bucur că putem fi astăzi împreună, să discutăm despre problemele care există în sistem și să încercăm să găsim soluții. Vă asigurăm că, prin Alphega, comunitatea de farmacii la nivel european, încercăm să dezvoltăm servicii speciale, de foarte înaltă calitate, care să vină în întâmpinarea nevoilor pacienților. Tocmai de aceea, mizăm pe o mai bună comunicare medici, pacienți, farmaciști”, a arătat Iulian Trandafir.

Farmexpert, partenerul care a susținut proiectul comunității asociațiilor de pacienti chiar de la început, din iunie 2015, este unul dintre cei mai importanti distribuitori de medicamente și parafarmaceutice din Romania si membru al Walgreens Boots Alliance (liderul mondial în industria farmaceutică și de frumusețe).

Întâlnirea bianuală a comunității CASPA – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți a devenit, în timp, o oportunitate reală de a discuta problemele actuale ale sistemului de sănătate și de a încerca identificarea unor posibile soluții pentru creșterea rolului asociațiilor de pacienți, a vizibilității și vocii lor. Fiecare ediție CASPA aduce împreună mai mult de 100 reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

Partenerii principali ai celei de-a șaptea ediții au fost: Novo Nordisk, liderul mondial în producția de insulină și de medicamente pentru tratarea diabetului, Pfizer, una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel mondial, care demonstrează de mai bine de 20 de ani în România că excelenţa în domeniul farmaceutic şi valorile Pfizer sunt aceleaşi pretutindeni, Alphega Farmacie, un concept inovativ, care reunește farmaciile independente din România, cu peste  600 farmacii înrolate în numai doi ani, din momentul lansării în România, Federația Asociațiilor Diabeticilor din România, una dintre cele mai vechi federații din domeniul sănătății din România, cu 19 asociații de pacienți membre. Partenerul instituțional al acestui proiect este Autoritatea Națională de Managementul Calității în Sănătate (ANMCS), instituția preocupată de asigurarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului, prin standardizarea şi evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea unităţilor sanitare.

Oameni şi Companii este o organizație de marketing, care derulează anual peste 50 de programe, în diverse domenii de activitate, furnizând soluții pentru un spectru larg de industrii și domenii de specialitate.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

Noi măsuri privind acordarea și decontarea serviciilor medicale și a medicamentelor. Cardul de sănătate, din nou obligatoriu

Spitale

Vizualizari: 3203

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

 

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018.

Actul normativ stabilește mai multe măsuri noi pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare specifice și dispozitivelor medicale, precum și măsuri care au ca scop limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei.

Astfel, începând cu data de 1 iulie 2020, serviciile acordate de către unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi cei de dializă vor fi validate cu cardul național de asigurări de sănătate. Măsura este necesară pentru asigurarea continuității în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative.

Nu va fi însă obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale și materialele sanitare specifice, înregistrate/eliberate off-line.

Conform actului normativ, medicii de familie pot emite în continuare prescripții medicale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist – scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, dar și pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgență erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în H.G. nr.720/2008, cu modificările și completările ulterioare și în Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare.

Vor face excepție medicamentele/materialele sanitare utilizate in cadrul programelor naționale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi, astfel încât asigurații să poată beneficia la timp de medicația necesară. Medicamentele/materialele sanitare eliberate prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi nu pot fi prescrise de medicii de familie – aceștia pot prescrie medicamente în regim ambulatoriu care se eliberează doar prin farmacii cu circuit deschis.

Conform actului normativ aprobat, casele de asigurări de sănătate vor deconta toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel național.

Pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, a fost prevăzută măsura ca unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă, pe perioada stării de urgentă, respectiv, după încetarea stării de urgenţă, bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula programe naţionale de sănătate curative până la data de 30 iunie 2020, fără a fi necesară nominalizarea acestora în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative;

Prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Ordin al președintelui CNAS, cu avizul conform al ministrului sănătăţii se nominalizează unitățile de specialitate prin care se derulează programele naţionale de sănătate curative în aplicarea dispozițiilor Hotărârii de Guvern pentru aprobarea progrogramelor de sănătate

În actul normativ s-a mai stabilit că furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă, trebuie să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare, în coroborare cu prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 249 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Documentele prin care se face dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare se transmit/se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență. până cel târziu la data de 15 iunie 2020.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

Testul Abbot pentru depistarea anticorpilor COVID-19, disponibil în România

Spitale

Vizualizari: 10807

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • Noul test de sânge pentru depistarea anticorpilor realizat la nivel european va fi utilizat pe platformele de laborator Abbott ARCHITECT® i1000SR, i2000SR și Alinity™ i
  • Abbott a livrat deja peste 90.000 de teste către laboratoarele clinice private și publice din România și poate acoperi imediat solicitări suplimentare din partea sistemului românesc de sănătate.
  • Abbott furnizează deja testele moleculare COVID-19 pentru instrumentele m2000™
  • Testul a demonstrat specificitate și sensibilitate mai mare de 99% după 14 sau mai multe zile de la apariția simptomelor

Abbott a anunțat astăzi că pune la dispoziție testul de laborator pentru depistarea anticorpilor COVID-19 în România. Abbott a primit deja certificarea CE în conformitate cu Directiva IVD (98/79/CE) și Autorizația de utilizare de urgență a FDA din SUA pentru testul său serologic de laborator pentru detectarea anticorpilor IgG, care identifică dacă o persoană a avut noul coronavirus (COVID-19).

Testarea anticorpilor este un pas important pentru a determina dacă o persoană a fost infectată. Acesta va oferi o mai bună înțelegere a virusului, inclusiv cât timp rămân anticorpii în organism și dacă oferă imunitate. Acest tip de cunoștințe ar putea ajuta la dezvoltarea tratamentelor și vaccinurilor.

Acest test pentru depistarea anticorpilor se adaugă testelor Abbott COVID-19 deja existente în România și care utilizează sistemul RT-PCR m2000™.

„Abbott a depus tot efortul pentru a pune la dispoziție testele COVID-19 cât mai repede posibil pentru a ajuta la combaterea acestei pandemii", a spus Konstantinos Varlas, director general, Abbott. „Suntem mândri să furnizăm imediat testele pentru depistarea anticorpilor, deoarece acestea ne vor ajuta să determinăm cine a avut virusul ca să ne reîntoarcem cu încredere la viața normală”.

Testele pentru depistarea anticorpilor permit extiderea posibilităților de testare

În timp ce testarea moleculară detectează dacă o persoană are virusul, testele de anticorpi determină dacă persoana a fost infectată.

Testul Abbott pentru anticorpi IgG SARS-CoV-2 identifică anticorpul IgG, o proteină pe care organismul o produce în stadiile târzii ale infecției și poate persista până la luni și, posibil, ani după recuperarea unei persoane. Testul pentru detectarea anticorpilor IgG a demonstrat specificitate și sensibilitate mai mare de 99% după 14 sau mai multe zile de la apariția simptomelor.

Testul Abbott de anticorpi IgG este disponibil pe instrumentele de laborator ARCHITECT® i1000SR, i2000SR și Alinity™ i. *ARCHITECT este unul dintre cele mai utilizate sisteme de laborator din lume și este folosit de zeci de ani. În laboratoarele din România sunt utilizate peste 150 de astfel de instrumente, care pot realiza până la 100-200 de teste pe oră.

Un studiu publicat recent în Journal of Clinical Microbiology a relevat că testul Abbott pentru anticorpi IgG SARS-CoV-2 are 99,9% specificitate și 100% sensibilitate pentru detectarea anticorpilor IgG la pacienți după 17 sau mai multe zile de la începerea simptomelor.

Abbott își crește semnificativ producția europeană pentru testarea anticorpilor și în curând își va extinde testarea de laborator prin lansarea testului de detecție a anticorpilor de tip IgM.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



CURS ONLINE (24 CREDITE EFC) - Confidențialitatea serviciului farmaceutic,  între obligație etică și obligație legală”

Odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, a crescut posibilitatea aplicării de sancțiuni de ordin disciplinar și administrativ, mult amplificate, personalului farmaceutic pentru gestionarea defectuoasă sau divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți.

Taxa de curs: 150 LEI. Pentru abonații activi la Revista Health taxa de curs este doar 80 LEI.

Comisia Profesional - Științifică a Colegiului Farmaciștilor din România a acordat 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă farmaciştilor participanţi la acest curs online.

„Învingem diabetul”, o nouă campanie și strategie de responsabilitate socială globală a Novo Nordisk

Într-o perioadă de necesitate majoră la nivel global, Novo Nordisk, companie farmaceutică inovativă globală, lider în diabet, anunță lansarea strategiei de responsabilitate socială „Învingem diabetul” („Defeat Diabetes”). Strategia […]

500.000 lei, donație MSD România pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție

MSD România continuă să se implice în acțiuni de combatere a pandemiei de COVID‑19 și susține sistemul medical și eroii din spatele măștilor cu o donație de 500.000 […]

Condiții de acordare a serviciilor medicale până la sfârșitul lui septembrie

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condițiile de acordare a serviciilor medicale începând cu data de 15 mai, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. […]

Mâncatul pe timp de pandemie – 9 din 10 români au gătit în timp ce numai 2 din 10 au comandat mâncare

Peste 40% dintre români au mâncat mai multe fructe și legume în perioada pandemiei, conform unui sondaj efectuat de Upfield – producătorul brandurilor de margarină Rama și Becel – […]

Examen de primariat pentru medici, stomatologi și farmaciști

Ministerul Sănătății  organizează în perioada 06-31 iulie 2020, în centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați, sesiune de examene pentru […]

Precizări privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă

Ministerul Sănătății precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu […]

Propunerile asociațiilor de pacienți către Ministerul Sănătății privind îmbunătățirea activității de recoltare a plasmei convalescente

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – A.P.A.A. și Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare (ARPID), reprezentând pacienții care sunt dependenți de medicamente fabricate din plasmă umană, prezentăm […]

Măști de protecție oferite de Ministerul Sănătății persoanelor defavorizate

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de Guvern din data de 21 mai 2020, Ordonanța de Urgență privind acordarea de catre Ministerul Sănătății, prin […]

Raport OMS privind starea de sănătate a adolescenților români

Raportul privind sănătatea copiilor și adolescenților, publicat la data de 19 mai 2020 de Biroul Regional OMS pentru Europa prezintă date ample privind sănătatea fizică, relațiile sociale și […]

Reglementări noi privind triajul epidemiologic, obligativitatea purtării măștii de protecție

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu […]

Peste 44.000 de persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc aferent lunii aprilie

Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, […]

Peste 170 de dispozitive pentru diagnostic in vitro privind testarea COVID-19 înregistrate in Uniunea Europeana.

Ca urmare a multiplelor solicitari primite de ANMDMR de la diferite unitati sanitare/firme de distributie privind conformitatea anumitor teste pe care intentioneaza sa le achizitioneze in vederea utilizarii […]

Agenţia Europeană a Medicamentului, colaborare cu dezvoltatorii a peste 100 potențiale terapii pentru COVID-19 și 33 posibile vaccinuri

Conform ultimelor date, pentru punerea cât mai rapidă la dispoziția pacienților a unor medicamente cu potențial semnificativ de combatere a virusului SARS-CoV2, inițial în cadrul unor studii clinice […]

Peste 150.000 de măști livrate gratuit României, păstrate deocamdate în rezerva Ministerului Sănătății

158 000 măști protecție KN95 GB2626-2006 au fost livrate gratuit României, pe data de 12 mai,  în cadrul achizițiilor efectuate de către Comisia Europeană pentru Statele Membre. Produsele […]

Pacienții, încurajați să se implice pentru îmbunătățirea activității din spitale

Aproape 100 de români, care au fost pacienți sau aparținători ai unor bolnavi care s-au tratat în spitalele din România, au transmis experiența lor către ANMCS, în ultimele […]

Actualul Contract–cadru și programele naționale de sănătate au fost prelungite până la finalul anulului

Guvernul a aprobat prelungirea termenului de aplicare  a prevederilor HG 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și […]

Recomandare EMA privind tratamentul cu remdesivir al pacienților cu COVID-19

Comitetul European Medicines Agency = EMA pentru medicamente de uz uman (Committee for Medicinal Products for Human Use = CHMP) recomandă extinderea domeniului de aplicare a programelor de […]

Primul studiu din România privind durata imunității dobândită natural pentru COVID 19.

MedLife, liderul pieței de servicii medicale din România, anunță intenția de a demara împreună cu Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș și Spitalul Clinic Colentina  […]

Zentiva face un nou pas în lupta împotriva coronavirusului și donează 3600 litri de dezinfectanți

Zentiva România, cel mai mare producător de medicamente generice cu prescripție în volume vândute din România*, a produs 3600 litri de dezinfectanți (gel pentru mâini), care vor fi […]

Boala nu poate să așteapte după decizii birocratice

Alianța Pacienților Cronici din România atrage atenția decidenților din sănătate: Ministerul Sănătății, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria București, că pacienții cronici au nevoie de continuarea terapiilor […]