Legea salarizării în sănătate se modifică, greva anulată

Management

Vizualizari: 1446

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Legea salarizării în sănătate urmează să fie modificată, respectiv este vorba de modificări privind modul de acordare a sporurilor. În urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, ministrul Muncii și premieru, conducerea sindicatelor din sănătate a decis să renunțe la greva general ce era programată pe data de 11 mai.

”În urma discuțiilor cu managerii de spitale, în urma discuțiilor cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor a fost aplicat uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverșilor ordonatori principali de credite. Pot să vă dau un exemplu, cel puţin hilar din punctul nostru de vedere: un număr de două spitale au declarat că au avut scăderi salariale faţă de decembrie 2016 un spital - Spitalul Judeţean Arad, din 1959 de angajaţi 1820 de salariaţi au avut scăderi; Focşani: din 1366 - 1307 au avut scăderi, asta legat de raportările pe care dânşii le-au făcut. În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienții de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă general”, a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

În urma discuțiilor s-a convenit încheierea următorului Acord:
1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.
2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.
5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.
7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.
Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.
Ca urmare a acestui Acord, reprezentanții organizațiilor sindicale au consimțit să renunțe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018.
”Am constatat că erau aproximativ 7.000 de persoane care au avut scăderi de venituri, dintre care, aşa cum spunea şi doamna ministru, mai mult de jumătate erau doar în două spitale. Asta că să înțelegem cam cât de subiectiv s-a aplicat această lege şi regulamentul de sporuri. Aş vrea să subliniez că se fac modificări pe legea salarizării, dar că aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor, nu vom umbla către grila de coeficienți sau alte prevederi ale legii, cu excepția coeficientului pentru directori de îngrijiri unde ne vom întoarce la forma iniţială a legii, din iulie 2017, practic abrogând un articol care s-a aprobat în Parlamentul României, dar ne vom întoarce la varianta inițială a legii. Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor efectuate de medici şi asistente în afara plafonului de 30% prevăzut pentru sporuri ca pondere în totalul cheltuielilor cu personalul pentru fiecare ordonator de credite şi în acest sens noi credem că se vor rezolva foarte multe probleme. În primul rând, nu vor mai fi motive pentru diminuarea sporurilor la medici. Această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite şi că prin aceasta nu le vor mai fi limitate celelalte sporuri la care au dreptul. În al doilea rând, se creează un spaţiu important în anvelopa plafonului de 30% pentru celelalte sporuri acordate în sistemul de sănătate. În al treilea rând, guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de mono-specialitate, psihiatrie, tuberculoză, dar şi anumite servicii județene de ambulanță, cum ar fi Ambulanța Bucureşti să se permită, în condiții bine justificate, o suplimentare a sporurilor determinată de specificul acestor specialități. Aprobarea acestor situaţii se va face prin hotărâre de guvern cu motive foarte bine fundamentate”, a explicat Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii.

Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, a anunțat că în condițiile în care mare parte dintre revendicări au fost soluționate, se renunță la greva generală stabilită să aibă loc pe data de 11 mai. ”Şi nu în ultimul rând, cele două delegații, delegația Sanitas şi delegaţia colegilor de la Solidaritatea, ca urmare a acestui acord, repezentanţii organizaţiilor sindicale au consimţit împreună să renunțăm la greva generală, care era programată în data de 11 mai. Suntem mulțumiți de ceea ce am reușit astăzi să punem împreună pe tapet şi de socotelile făcute, unde s-a pierdut, unde putem îndrepta lucrurile şi ce putem face în continuare. Am fost de acord ca să renunţăm la această grevă din 11 mai”.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Fonduri majorate pentru unitățile de asistență medico-sociale

Management

Vizualizari: 259

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

doctor is measuring the pulse of her patient

Fondurile necesare funcționării unităților de asistențã medico-sociale au fost majorate de la 40872 lei/pat/an la 59677 lei/pat/an ca urmare a creșterii drepturilor salariale ale personalului încadrat, cât și a majorării cheltuielilor cu medicamente și materiale sanitare din ultima perioadă, potrivit unui act normativ adoptat de Guvern. La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate în unitățile de asistență medico-sociale și a unităților normative privind personalul din unitățile de asistență medico-socială și personalul care desfășoară activități de asistență medicală comunitară.

Standardul de cost a mai fost actualizat în luna decembrie 2016 în funcţie de nivelul cheltuielilor determinate de funcţionarea la parametrii corespunzători a unităţilor de asistenţă medico-socială
Marea majoritate a unităţilor de asistenţă medico-sociale funcţionează în subordinea consiliilor locale comunale, care nu dispun de veniturile proprii necesare pentru a asigura finanţarea suplimentară a unităţilor de asistenţă medico-sociale
Unităţile de asistenţă medico-sociale sunt organizate şi funcţionează ca o structură intermediară între unităţile sanitare şi unităţile de asistenţă socială.
Beneficiarii serviciilor acordate în unităţile de asistenţă medico-socială sunt persoane cu afecţiuni cronice care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.
La nivel naţional sunt avizate un număr de 68 unităţi de asistenţă medico-socială, cu un număr total de 3.268 de paturi avizate.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Expertiza specialiștilor Antibiotice Iași ar putea aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene

Management

Vizualizari: 325

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Expertiza specialiștilor de la compania Antibiotice Iași poate aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene și utilizarea eficientă a antibioticelor, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat la Iași la aniversarea a 63 de ani de la existența Companiei Antibiotice SA. “Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. Sunt onorată să fiu alături de dumneavoastră și să cinstesc cei 63 de ani de activitate neîntreruptă și performanță a primei fabrici din România și sud-estul Europei care a produs pentru prima dată Penicilina în anul 1955, iar ulterior sute de produse farmaceutice care au contribuit la starea de sănătate a acestui popor”, a declarat Pintea în deschiderea evenimentului.
Ministrul Sănătății a mai subliniat importanța acestui an pentru România și domeniul Sănătății.
„Anul acesta este unul special pentru țara noastră. Este anul Centenarului, dar și anul în care ne uităm spre viitor, un viitor care ne onorează și responsabilizează, în fața Europei unite prin preluarea Președinției Consiliului UE.
Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonarii uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene. Avem în vedere un mandat ambițios, dar și realist. Pe domeniul Sănătății urmărim îmbunătățirea garanției accesului la servicii de sănătate a cetățenilor europeni.
Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde 5 teme prioritare care se referă la rezistența anti – microbiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală.
Prima temă menționată prezintă un interes deosebit pentru statele membre în condițiile în care în UE se înregistrează o creștere a rezistentei antimicrobiene datorată utilizării în exces sau incorect a antibioticelor. Cred că în acest domeniu expertiza specialiștilor de la compania Antibiotice poate aduce soluții pentru limitarea acestui fenomen și utilizarea eficientă a antibioticelor pe care le avem la îndemână” a spus ministrul Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății a mai subliniat că, anul acesta, în domeniul politicii medicamentului au fost luate mai multe măsuri în beneficiul pacienților noștri, dar și a profesioniștilor din domeniu. Astfel, a fost finalizat și publicat în Monitorul Oficial, Ordinul care reglementează prețurile maximale ale medicamentelor, rezultate în urma procesului de corecție, care vor fi valabile de la 1 ianuarie 2019. Au fost evaluate peste 5300 produse, medicamente din cadrul CANAMED. Corecția prețurilor nu a mai fost realizată din anul 2015, chiar dacă legea spune că ea trebuie efectuată anual. În urma acestui demers se așteaptă o micșorare a presiunii financiare pe bugetul CNAS destinat medicamentelor, dar și o echilibrare a taxei de ClawBack. De altfel, modul de calcul al acestei taxe va fi regândit cu scopul creșterii accesului populației la medicamente și încurajarea companiilor farmaceutice să producă în România.
De asemenea, au fost actualizate prețurile la medicamente și în funcție de cursul valutar, iar bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a crescut cu inflația.
Ministerul Sănătății și cel al Finanțelor Publice caută în permanență soluții care să vină în sprijinul producătorilor de medicamente care contribuie la asigurarea sănătății populației.

<
>

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Stoc necesar de imunogobulină pentru mai mult de trei luni, managerii de spitale îndemnați să facă demersurile necesare

Pentru asigurarea cantităților de imunoglobulină necesare în România, la propunerea Ministerului Sănătății, la începutul lunii martie 2018, Guvernul a activat Mecanismul de Protecție Civilă și a acordat un […]

Ministerul Sănătății lucrează la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 450/08.04.2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident […]

Planul de acțiune al Ministerului Sănătății privind controlul hepatitelor virale, finalizat

Ministerul Sănătății a finalizat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România pentru perioada 2018-2030. Proiectul Ordinului pentru aprobarea Planului –cadru privind controlul hepatitelor virale în România pentru perioada […]

Punte de colaborare pentru cercetare medicală de vârf la Tîrgu-Mureș

La Tîrgu-Mureș se intenționează dezvoltarea unei infrastructuri puternice de cercetare în domeniul medicinei, odată cu înființarea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) Tîrgu-Mureș. Prin îmbinarea experienței […]

România a preluat Peședinția Consiliului UE pe domeniul sănătății

Sorina Pintea, ministrul Sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul președinției rotative a Consiliului UE. „Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia […]

Guvernanța clinică, concept managerial pentru o calitate mai bună a serviciilor medicale

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Recomandare pentru un sistem de codificare unificat în tot sistemul sanitar

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Biosimilarele, o piață în continuă expansiune cu acces facil a pacienților la cele mai noi molecule

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Bugetul CNAS, suplimentat la rectificarea bugetară, permite extinderea Programelor Naționale Curative

Rectificarea bugetului CNAS, aprobată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 101/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 999/27.11.2018, înseamnă suplimentarea cu 600 milioane lei a creditelor bugetare de […]

Modificare la Legea drepturilor pacientului

Pacienții vor avea dreptul să desemneze printr-un acord consemnat în foaia de observație într-o rubrică separatăo persoană care să aibă acces deplin, atât pe parcursul vieții cât și […]

Medicii se vor putea pensiona și la vârsta de 67 de ani

Medicii vor putea opta să se pensioneze la vârsta de 67 de ani. Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților, în ședința din data de 28 […]

Noi facilități pentru persoanele cu HIV/SIDA cuprinse în proiectul Planului Național Strategic

Prioritizarea intervențiilor de prevenire și utilizarea testării HIV ca poartă de intrare în tratament, asigurarea accesului universal la tratament ARV pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA, acordarea unor beneficii […]

Propunere pentru dezvoltarea de servicii ce lipsesc în România, promisiune pentru decontarea lor la adevărata valoare

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Propunere pentru salarizarea personalului medical, în funcție de performanță

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Scădere importantă a consumului de antibiotice în România

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Vasile Cepoi (ANMCS):”Farmaciile trebuie să ofere servicii medicale farmaceutice și nu medicamente”

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Priorități pentru eficientizarea sistemului sanitar în viitorul apropiat

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Conferința Națională „Innovation Forum” – Inovație și tehnologie avansată în sprijinul pacienților

In perioada 22-24 Noiembrie 2018, la Poiana Brasov, sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie, Stiinta si Tehhnologie Tirgu Mures (UMFST Tirgu Mures) s-a desfasurat Conferința Națională Multidiciplinara […]

Asigurări private pentru sistemul public de sănătate, mit sau realitate?

Piața asigurărilor private de sănătate din România este slab dezvoltată comparativ cu alte țări, însă are un potențial mare cea din dezvoltare. Preocuparea românilor privind sănătatea lor a condus la un avans […]

Raportați reacțiile adverse la medicamente!

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a lansat cea de-a treia campanie anuală de social media pentru promovarea conștientizării importanței raportării reacțiilor adverse suspectate la […]