”Începând cu anul viitor un prim pas va fi acela prin care și farmaciștii rezidenți vor primi o bursă și, nu în ultimul rând, farmaciștii din spitale vor avea o salarizare mai bună decât au astăzi, pentru că și farmacistul din spital trebuie privit ca medicul care lucrează în spital. Este o preocupare, o rezultantă a discuțiilor pe care le-am avut cu Colegiul Farmaciștilor din România, cu care am pus bazele unui parteneriat apt să ducă la îmbunătățirea acestei activități”, este promisiunea adresată de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, farmaciștilor din țară în cadrul Galei Farmaciștilor
din România 2013.
GALERIE FOTO:
Activitatea farmaciștilor, a profesorilor universitari din domeniul farmaceutic, campaniile sociale inițiate în acest domeniu, jurnaliști și publicații de specialitate au fost nominalizați și premiați în cadrul celei de a doua ediții a Galei Farmaciștilor România 2013, organizată de Colegiului Farmaciștilor România, în data de 4 decembrie. Au fost premiate cercetarea științifică, profesionalismul din domeniul farmaceutic, dedicarea și empatia aflate în slujba bolnavului în farmacie. ”La cea de a doua ediție, dorința noastră este de a-i sărbători cu drag pe aceia dintre noi care cu muncă cinstită, sârguincioși și folositori societății nu și-au părăsit ani mulți postul de grăniceri ai sănătății publice”, a spus cu mândrie în glas prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor România.
Rugăminte pentru farmaciști
Implementarea cardului național de asigurat, în anul 2014, are nevoie de sprijinul farmaciștilor, motiv pentru care dr. Cristian Bușoi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prezent la Gala Farmaciștilor, a lansat o invitație membrilor breslei de a sprijini proiectul strategic al CNAS. ”Fiecare dintre noi știe că pacientul trebuie să fie în centrul atenției sistemului de sănătate și rezolvarea problemelor, așteptărilor, nevoilor pacienților trebuie să fie esența menirii noastre. Va rog să sprijiniți, cât de mult puteți în anul 2014, proiectul strategic cel mai important al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care este implementarea cardului național de asigurat. Sper ca anul viitor cei 15 milioane de asigurați din România, peste 18 ani, să beneficieze de un card, să îl folosească și să avem mai multă eficiență și transparență în sistemul de sănătate public din România”, s-a adresat dr. Cristian Bușoi farmaciștilor prezenți în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București.
Premii pentru excelență în domeniul farmaceutic
Premiul pentru cel mai activ colegiu din țară, premiul pentru excelență în cercetare farmaceutică, premiu pentru cea mai activă asociație/ligă studențească a studenților farmaciști, premiul pentru jurnalism în presa farmaceutică, presa scrisă online, audio /video cu subsecțiunea reviste/ site-uri, premiu pentru campanii sociale de informare, premiu de excelență pentru decani ai facultăților de farmacie, premiu de onoare pentru întreaga activitate în farmacie, premiul special al juriului, premiul de onoare pentru farmacie -subcategorii farmacie rurală, individuală, de lanț, de spital, premiul pentru carte farmaceutică au fost o parte dintre surprizele serii din data de 4 decembrie.
Premiul pentru “Carte Farmaceutică” a fost acordat “Ghidului Farmacistului în comunicarea cu pacientul”, autori: farm. Aura Rusu, farm. Gabriel Hâncu, psiholog Marina Dorina Pașca din Târgu-Mureș. ”Deoarece a comunica nu întotdeauna înseamnă a vorbi , vă comunic că sunt extrem de onorată să primesc astăzi, aici, acest premiu în numele meu și a colegilor mei”, a precizat emoționată farmacista Aura Rusu, premiul său fiind înmânat de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
Același premiu a fost acordat și volumului “Vitaminele în procesele metabolice”, autor: prof.univ. dr. farm. Niculina Mitrea, București. ”Farmacistul când onorează o rețetă, se onorează pe el însuși. Și modul cum o onorează este foarte important”, a spus câștigătoarea.
În continuare, premiul pentru “Excelență în Cercetare Farmaceutică” a fost acordat prof. univ. dr. farmacist Sorin Leucuța, Cluj. ”Aș vrea să îmi exprim bucuria față de Colegiul Farmaciștilor că a inițiat acest sistem de promovare a unor personalități din rândul lumii farmaceutice. Pentru că înmulțirea acestora va duce la întărirea uneia din calitățile profesiei și anume puterea ei”, a spus prof. univ.dr. farm. Sorin Leucuța.
Premiul pentru „Cel mai activ Colegiu” a fost acordat Colegiului Farmaciștilor Giurgiu, premiul pentru “Cea mai activă asociație studențească”: Societatea Studenților în Farmacie București, iar premiul publicului pentru „Cea mai activă asociație studențească”:Asociația Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș.
”Cu un mojar și pistil se pot face minuni”
Prin formarea sa farmacistul trebuie să fie un adevărat profesionist al sănătății. Își asumă responsabilitatea pentru fiecare prescripție medicală pe care trebuie să o controleze, transmite informațiile precise și produsele pacienților, cărora trebuie să le explice tratamentul, este un garant al bunei eliberări a medicamentelor. Și ani la rând experiența cimentează cunoștințele deținute și împărtășite pentru sănătatea pacientului. ”Avem o meserie foarte frumoasă și dacă punem accent pe profesie o să fim fericiți. Și aș mai vrea să spun că, cu un mojar și pistil se pot face minuni”, a recunoscut farm. pr. Rozalia Orban din Târgu-Mureș, câștigătoarea premiului de onoare pentru ”Întreaga activitate în Farmacie”.
Acest premiu i-a mai fost acordat și farm. pr. Floarea Ațintișan, Ploiești și farm. pr. Eugen Grovu, Brașov, care a ținut să precizeze că ”respectul pentru profesie va triumfa și în viitor”.
Nu a lipsit nici premiul pentru “Excelență pentru Decani ai Facultăților de Farmacie” care a fost acordat prof. univ. dr. farm. Maria Dogaru de la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș.
Mulțumiri din partea Agenției Naționale a Medicamentului
Premiul de Onoare pentru farmacie – Farmacii Independente Urban i-a revenit Farmaciei Lavandule Dej, Farmaciei Academia, București și Farmaciei Miosotis, Galați; Premiul de Onoare pentru farmacie – Farmacii Independente Rural: Farmacia Hypericum, Călugăreni, Farmacia Mociu, Cluj și Darifarm Moldovița, Suceava; Premiul de Onoare pentru farmacie – Farmacii de Spital: Farmacia Spitalului Oncocard, Brașov, Farmacia Spitalului Judetean de Urgente Baia Mare și Farmacia Spitalului Clinic de Urgență Oradea și Premiul de Onoare pentru farmacie – Farmacii de lanț a fost acordat Farmaciei HelpNet 1, Timișoara, Farmaciei Sensiblu nr. 5, Târgu-Mureș și Farmaciei “Sf. Paraschieva”, Iași, iar premiul special al juriului a revenit farm. Pr. Iordache Huștiu.
Și pentru că farmaciștii sunt liantul de legătură între pacient și preparatul ”miraculos”-medicamentul, reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului au reiterat nevoia de consolidare a parteneriatului deja existent, farmacist-ANM, privind monitorizarea medicamentului în circuitul terapeutic. ”Mulțumiri colegilor din farmacie, din industria farmaceutică, pentru începutul timid, dar promițător, al realizării unui parteneriat cu Agenția Națională a Medicamentului în ceea ce privește transmiterea reacțiilor adverse, monitorizarea reacțiilor adverse, monitorizarea siguranței medicamentului în circuitul terapeutic și nu în ultimul rând respectarea reglementărilor în domeniul publicității medicamentului de uz uman”, a declarat Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al ANM.
Comunicarea și campaniile sociale, la loc de cinste
Comunicarea și campaniile sociale au fost alte două segmente pe care Colegiul Farmaciștilor România le-au premiat în cadrul Galei Farmaciștilor. ”Dacă vorbim de comunicare, o etapă importantă înaintea gândirii și a acțiunii, aș avea o mică rugăminte: haideți să folosim cu mai mare zgârcenie termenul populație. Sistemul nostru de sănătate, în parte are problemele pe care le are și din cauză că este gândit și perceput pentru a satisfacenevoile populației. Populație este un termen valid din punct de vedere lingvistic , însă conține o ambiguitate de care ar fi bine să ne îndepărtăm pentru că nevoile sunt fie la nivel de element și atunci putem vorbi de individ, persoană sau cetățean, fie la nivel de ansamblu și atunci vorbim de popor, națiune și în cazurile fericite de cultură”, a precizat Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România.
Premiul pentru “Jurnalism în presa farmaceutică” a fost acordat redactorului șef al Revistei MedFarm, Arina Moldovan, premiul pentru “Jurnalism în presa farmaceutică – reviste/site-uri”: PaginaFarmaciștilor.ro, iar premiul publicului pentru “Jurnalism în presa farmaceutică – reviste/site-uri”: Revista MedFarm, Târgu-Mureș.
n ceea ce privește campaniile sociale „cuvintele care pot caracteriza această secțiune sunt co organizată de Colegiului Farmaciștilor România, în data de 4 decembrie mpetiție, dârzenie, frumusețe, bucurie și promisiune de viitor”, a spus Mirela Rădulescu, director de comunicare și imagine al Colegiului Farmaciștilor România. Premiul pentru “Campanii Sociale și de informare” a fost acordat Asociației “Ana și copiii” și Law Gravity – Farmexpert, iar premiul Publicului s-a acordat Campaniei Poveștile Vertijului – o campanie Abbott.”Pentru Abbot e doar o confirmare că facem ceea ce trebuie și o să continuăm să facem și alte campanii în acest sens și, aici, o să avem nevoie de sprijinul farmaciștilor pentru că și această campanie s-a făcut cu sprijinul farmaciștilor și al medicilor. Fiecare efort contează și va duce țara mai departe”, s-a adresat publicului Adrian Grecu, managerul general al Abbot România.