Masuri pentru evitarea discontinuitatilor in aprovizionarea cu medicamente

Farmacisti

Vizualizari: 2342

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ministrul Sănătății a solicitat luna trecută o situație centralizată a medicamentelor care au discontinuități în aprovizionare sau lipsesc din unitățile sanitare în care derulează programul național de oncologie în contract cu casele de asigurări.

Săptămâna aceasta, responsabilii Ministerului Sănătății împreună cu conducrea ANMDM și UNIFARM au analizat situația fiecărui produs în parte și au solicitat date suplimentare de la producătorii medicamentelor care lipsesc de pe piață pentru a identifica soluții rapide pentru aprovizionare.

Lipsa Cisplatin este cauzată de faptul că deținătorul autorizației de punere pe piață a vândut-o unei alte companii. În data de 3 aprilie, ANMDM a aprobat dosarul de exceptare de la etichetare pentru 3000 de fiole de Cisplatin, cantitate care va ajunge pe piața din România în aproximativ două săptămâni. De asemenea, conform unei informări transmise la ANMDM, același producător care va furniza cele 3 mii de fiole, va aduce pe piață aproximativ 10 mii de fiole de diverse concentrații până la finalul lunii mai.

Există disponibil pe piață un produs similar, cu o altă denumire comercială, dar cu aceeași substanță activă: Sinplatin. Comenzile spitalelor care au contractat acest produs și au făcut solicitări vor fi onorate. Este un produs inclus în Programul Național de Cancer cu decontare 100%.

De asemenea, din aceeași clasă de medicamente, există disponibil pe piață și produsul Carboplatin, care poate fi achiziționat de către spitalele în baza contractelor de achiziții publice.

În urma analizei realizate la Ministerul Sănătății, există și alte produse pentru care producătorii au vândut licența iar cei care au achiziționat-o nu sunt pregătiți să producă medicamentele. Ministerul Sănătăţii și ANMDM vor autoriza folosirea doar pentru produsele pentru care există siguranța că nu periclitează în nici un fel viața pacienților.

Responsabilii Ministerului Sănătății monitorizează permanent stocurile și consumul produselor farmaceutice pentru a interveni urgent, dar cu pârghii legale, pentru asigurarea necesarului de medicamente.

„În urma analizei atente a situației, am constatat că există unele uități sanitare care au raportat lipsa unor medicamente care există în stoc la diverși producători. Este datoria celor implicați direct în aprovizionarea cu aceste medicamente să se implice mai mult în a rezolva problemele care apar. Pe de altă parte, se impune o revizuire a legislației privind achiziția de medicamente, care să ofere mai mult siguranță ca distribuitori care se prezintă la licitații vor asigura necesarul de produse farmaceutice pe toată durata contractului”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Expertiza specialiștilor Antibiotice Iași ar putea aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene

Farmacisti

Vizualizari: 3480

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Expertiza specialiștilor de la compania Antibiotice Iași poate aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene și utilizarea eficientă a antibioticelor, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat la Iași la aniversarea a 63 de ani de la existența Companiei Antibiotice SA. “Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. Sunt onorată să fiu alături de dumneavoastră și să cinstesc cei 63 de ani de activitate neîntreruptă și performanță a primei fabrici din România și sud-estul Europei care a produs pentru prima dată Penicilina în anul 1955, iar ulterior sute de produse farmaceutice care au contribuit la starea de sănătate a acestui popor”, a declarat Pintea în deschiderea evenimentului.
Ministrul Sănătății a mai subliniat importanța acestui an pentru România și domeniul Sănătății.
„Anul acesta este unul special pentru țara noastră. Este anul Centenarului, dar și anul în care ne uităm spre viitor, un viitor care ne onorează și responsabilizează, în fața Europei unite prin preluarea Președinției Consiliului UE.
Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonarii uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene. Avem în vedere un mandat ambițios, dar și realist. Pe domeniul Sănătății urmărim îmbunătățirea garanției accesului la servicii de sănătate a cetățenilor europeni.
Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde 5 teme prioritare care se referă la rezistența anti – microbiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală.
Prima temă menționată prezintă un interes deosebit pentru statele membre în condițiile în care în UE se înregistrează o creștere a rezistentei antimicrobiene datorată utilizării în exces sau incorect a antibioticelor. Cred că în acest domeniu expertiza specialiștilor de la compania Antibiotice poate aduce soluții pentru limitarea acestui fenomen și utilizarea eficientă a antibioticelor pe care le avem la îndemână” a spus ministrul Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății a mai subliniat că, anul acesta, în domeniul politicii medicamentului au fost luate mai multe măsuri în beneficiul pacienților noștri, dar și a profesioniștilor din domeniu. Astfel, a fost finalizat și publicat în Monitorul Oficial, Ordinul care reglementează prețurile maximale ale medicamentelor, rezultate în urma procesului de corecție, care vor fi valabile de la 1 ianuarie 2019. Au fost evaluate peste 5300 produse, medicamente din cadrul CANAMED. Corecția prețurilor nu a mai fost realizată din anul 2015, chiar dacă legea spune că ea trebuie efectuată anual. În urma acestui demers se așteaptă o micșorare a presiunii financiare pe bugetul CNAS destinat medicamentelor, dar și o echilibrare a taxei de ClawBack. De altfel, modul de calcul al acestei taxe va fi regândit cu scopul creșterii accesului populației la medicamente și încurajarea companiilor farmaceutice să producă în România.
De asemenea, au fost actualizate prețurile la medicamente și în funcție de cursul valutar, iar bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a crescut cu inflația.
Ministerul Sănătății și cel al Finanțelor Publice caută în permanență soluții care să vină în sprijinul producătorilor de medicamente care contribuie la asigurarea sănătății populației.

<
>

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

România a preluat Peședinția Consiliului UE pe domeniul sănătății

Farmacisti

Vizualizari: 1644

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sorina Pintea, ministrul Sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul președinției rotative a Consiliului UE.
„Începând cu 1 ianuarie 2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene (EPSCO). Pe domeniul Sănătății suntem pregătiți să acționăm onest și neutru pentru dezvoltarea și consolidarea proiectului european”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Președinția României pe domeniul Sănătății va continua eforturile pentru a avansa pe agenda UE asupra temelor cu impact și beneficii pentru pacienți. Scopul urmărit de țara noastră pe timpul mandatului este garanția accesului la sănătate pentru toți cetățenii europeni.
România va depune toate eforturile pentru un progres asupra dosarului legislativ privind Proiectul de regulament pentru Evaluarea Tehnologiilor de Sănătate (HTA).
Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde 5 teme prioritare care se referă la rezistența anti – microbiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală (eHealth).
Rezistența antimicrobiană (AMR) și infecții asociate este o temă care prezintă un interes deosebit pentru statele membre în condițiile în care în regiunea UE se înregistrează o creștere a rezistenței antimicrobiene datorată utilizării iraționale a medicamentelor antibiotice. România va organiza la București o conferință ministerială pe această temă în urma căreia, pe baza rezultatelor și concluziilor va elabora un Proiect de Concluzii care se va negocia ulterior cu cele 28 de state membre UE.
Vaccinarea populației reprezintă un alt subiect de interes în condițiile scăderii acoperirii vaccinale, a creșterii ezitării pentru vaccinare și a presiunii pentru dezvoltarea de vaccinuri noi și eficace. Pe acest domeniu țara noastră va facilita schimbul de informații și bune practici privind programele de vaccinare în Europa, identificarea de soluții pentru creșterea ratelor de vaccinare și o mai bună aprovizionare cu vaccinuri în cadrul unui atelier de lucru organizat la Cluj – Napoca.
În ceea ce privește accesul la medicamente, Președinția României va continua dezbaterea strategică din cadrul Consiliului privind accesul pacienților la medicamente și terapii inovatoare, accesibile ca preț. Subiectul va fi inclus pe agenda Reuniunii informale a miniștrilor sănătății, programată în luna aprilie la București. Cu această ocazie va fi discutată și tema privind tratarea afecțiunilor date de infectarea cu virus hepatic C.
Mobilitatea pacienților va fi un subiect abordat în contextul evaluării stadiului aplicării Directivei 24/2011/UE privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere. România va aduce în dezbatere mobilitatea pacienților din perspectiva asigurării unui tratament egal pentru toți pacienții europeni cu boli rare și vârsta sub 18 ani.
Președinția română va organiza la Bucuresti Săptămâna digitală (e- Heath week) cu o serie de evenimente dedicate informatizării sănătății.

<
>

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Guvernanța clinică, concept managerial pentru o calitate mai bună a serviciilor medicale

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Recomandare pentru un sistem de codificare unificat în tot sistemul sanitar

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Biosimilarele, o piață în continuă expansiune cu acces facil a pacienților la cele mai noi molecule

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 60 – editia tiparita – Noiembrie 2018

Bugetul CNAS, suplimentat la rectificarea bugetară, permite extinderea Programelor Naționale Curative

Rectificarea bugetului CNAS, aprobată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 101/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 999/27.11.2018, înseamnă suplimentarea cu 600 milioane lei a creditelor bugetare de […]

Noi facilități pentru persoanele cu HIV/SIDA cuprinse în proiectul Planului Național Strategic

Prioritizarea intervențiilor de prevenire și utilizarea testării HIV ca poartă de intrare în tratament, asigurarea accesului universal la tratament ARV pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA, acordarea unor beneficii […]

Lista medicamentelor strategice pentru România, finalizată

Peste 200 de DCI-uri conține lista de medicamente de interes strategic pentru România, având la bază lista medicamentelor esențiale publicată de Organizația Mondială a Sănătății, adaptată și completată […]

Propunere pentru dezvoltarea de servicii ce lipsesc în România, promisiune pentru decontarea lor la adevărata valoare

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Propunere pentru salarizarea personalului medical, în funcție de performanță

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Reorganizarea ANMDM, beneficiu pentru activitatea de aprobare a noi medicamente și tehnologii medicale

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Scădere importantă a consumului de antibiotice în România

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Vasile Cepoi (ANMCS):”Farmaciile trebuie să ofere servicii medicale farmaceutice și nu medicamente”

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Priorități pentru eficientizarea sistemului sanitar în viitorul apropiat

Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 59 – editia tiparita – Octombrie 2018

Conferința Națională „Innovation Forum” – Inovație și tehnologie avansată în sprijinul pacienților

In perioada 22-24 Noiembrie 2018, la Poiana Brasov, sub egida Universitatii de Medicina si Farmacie, Stiinta si Tehhnologie Tirgu Mures (UMFST Tirgu Mures) s-a desfasurat Conferința Națională Multidiciplinara […]

Asigurări private pentru sistemul public de sănătate, mit sau realitate?

Piața asigurărilor private de sănătate din România este slab dezvoltată comparativ cu alte țări, însă are un potențial mare cea din dezvoltare. Preocuparea românilor privind sănătatea lor a condus la un avans […]

Prima terapie, cu administrare exclusiv orală, aprobată pentru boala somnului

  Prima terapie cu administrare exclusiv orală pentru tripanosomiaza africană (boala somnului) a fost aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA), potrivit unui comunicat […]

Raportați reacțiile adverse la medicamente!

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a lansat cea de-a treia campanie anuală de social media pentru promovarea conștientizării importanței raportării reacțiilor adverse suspectate la […]

Restricții de administrare a medicamentelor antibiotice din clasa chinolone

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency = EMA) a recomandat suspendarea autorizației de punere pe piață sau introducerea de noi restricții de administrare a medicamentelor antibiotice din […]

Mai multe drepturi pentru pacienții aflați sub tratament pentru tuberculoză. Legea Tuberculozei votată

Pacienții bolnavi de tuberculoză, aflați sub tratament, vor putea beneficia de concediu medical pe toată durata tratamentului, precum și de indemnizație de hrană. Măsura este cuprinsă în Legea […]

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a decis încheierea unor protocoale cu centrele de mari de arși din Europa

În urma problemelor întâmpinate săptămâna trecută la transferul pacientului cu arsuri grave într-un spital privat din  Belgia, ministrul Sănătății, Sorina Pintea  a decis încheierea unor protocoale cu centrele de […]

FM Logistic inaugurează depozitul pentru produse farmaceutice din București

FM Logistic anunță oficial deschiderea depozitului pentru produse farmaceutice din zona Bucureștiului, lângă autostrada A1 București – Pitești, în Dragomirești, județul Ilfov. Construcția acestei platforme a început în […]