Microbiomul – un pas urias catre medicina personalizata

Curiozităţi

Vizualizari: 4847

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Microbii reprezintă forma de viaţă care domină Terra. Organismele bacteriene care trăiesc pe planeta noastră le depăşesc numeric pe toate celelalte la un loc. Microbii nu domină doar planeta, însă, ci şi pe noi, oamenii. Puţini ştiu că în corpul fiecăruia dintre noi există de 10 ori mai multe celule microbiene decât celule care compun organismul uman, iar numărul genelor microbiene îl depăşeşte de 150 de ori pe cel al genelor umane. Toate aceste fiinţe care trăiesc în corpul nostru şi pe suprafaţa sa formează un ecosistem ce poartă numele de „microbiom”, iar simbioza acestor mici fiinţe cu celulele umane dă naştere unui veritabil „super-organism”.

Termenul de „microbiom” a fost elaborat de Joshua Lederberg, unul din titanii biologiei moleculare, pentru a desemna totalitatea microbilor, a elementelor lor genetice şi a interacţiunilor acestora într-un mediu. În 1958, Lederberg a devenit unul dintre cei mai tineri laureaţi ai Premiului Nobel, obţinând cea mai importantă distincţie în domeniul medicinei la doar 33 de ani.

Suntem „colonizaţi” de bacterii încă de la naştere

shutterstock-65453743-resizeBacteriile ce formează microbiomul colonizează tractul nostru digestiv încă din primele 24 de ore de la naştere şi se stabilizează în jurul vârstei de doi ani, devenind o prezenţă permanentă în viaţa noastră şi formând un veritabil „organ”.

Microbiomul nostru variază încă de la naştere: oamenii de ştiinţă au descoperit că bebeluşii născuţi natural sunt acoperiţi cu microbii existenţi în canalul naşterii, iar cei ce vin pe lume prin operaţie cezariană sunt acoperiţi de microbii care există în mod normal pe pielea adulţilor.

Specialiştii estimează că miile de miliarde de microbi ce trăiesc în corpul nostru cântăresc în total aproape 2 kilograme. Cei mai mulţi dintre ei trăiesc în intestine, iar distrugerea lor poate avea consecinţe neplăcute, precum obezitatea sau dezvoltarea de afecţiuni ale colonului.

Relaţia noastră cu bacteriile care trăiesc în noi este una simbiotică: în schimbul hranei, ele ne ajută să digerăm alimentele, să producem vitaminele de care avem nevoie şi să ne întărim sistemul imunitar. Pentru a coexista cu microbiomul nostru, sistemul imunitar trebuie să tolereze mii de specii de bacterii inofensive. În schimb, aceste bacterii joacă un rol important în lupta împotriva agenţilor patogeni – bacteriile „rele”.

Cunoscând microbii care trăiesc în corpul nostru, oamenii de ştiinţă speră să poată oferi tuturor o viaţă mai bună prin diete personalizate, diagnosticarea mai rapidă a afecţiunilor şi tratamentul personalizat al acestora.

 

 

De ce sunt esenţiali microbii din noi

Numeroase cercetări realizate în ultimii ani au arătat că dereglarea microbiomului poate avea consecinţe neplăcute asupra sănătăţii umane, printre acestea numârându-se alergiile, eczemele, astmul şi obezitatea.

În ultimele decenii, s-a observat că în zonele industrializate ale planetei numărul pacienţilor cu alergii a crescut într-un ritm alert. După ani de studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că „obsesia curăţeniei” este principala cauză. Ipoteza a fost confirmată de un studiu elveţian realizat anul trecut, în cadrul căruia cercetătorii au ajuns la o concluzie fermă: creşterea dramatică a bolilor alergice în societăţile industriale este legată de dispariţia rapidă a microorganismelor care populează corpul uman. Conform unui studiu realizat de specialişti în microbiologie şi imunologie din cadrul Stanford School of Medicine, persoanele care au în organism bacteria Helicobacter pylori prezintă un risc mai mic de a suferi de astm, rinită alergică sau alergii ale pielii, în comparaţie cu celelalte. De asemenea, oamenii de ştiinţă afirmă că Helicobacter pylori joacă un rol important în funcţionarea hormonului ghrelină, dispariţia bacteriei contribuind la dezvoltarea obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a altor afecţiuni metabolice.

shutterstock-90928466-resize

 

Doi cercetători americani, Jeffrey Gordon şi Ruth Ley de la Universitatea Washington, au efectuat câteva experimente pe şoareci care au avut rezultate interesante. Astfel, ei au descoperit că şoarecii de laborator predispuşi genetic spre obezitate au în flora intestinală bacterii care absorb mai multe nutrimente din hrană decât ceilalţi şoareci din cuşcă. Acelaşi lucru a fost observat în cazul oamenilor. Cei doi cercetători au monitorizat 12 voluntari obezi timp de un an, perioadă în care aceştia au urmat o cură de slăbire. Pe măsură ce voluntarii au slăbit, structura bacteriană din intestinele acestora s-a modificat.

De asemenea, Gordon şi Ley au arătat că atunci când şoarecii care trăiesc într-un mediu steril sunt colonizaţi cu bacterii extrase din corpul şoarecilor obezi, tind să se îngraşe mai mult decât atunci când sunt colonizaţi cu bacterii extrase din corpul şoarecilor cu o greutate normală. Acest studiu pare să explice efectul contagios al obezităţii întâlnit în rândul oamenilor. Astfel, obezitatea nu se transmite doar genetic, ci şi social, prin schimbul de bacterii ce are loc între prieteni şi rude.

Aşadar, se poate spune că omul, fiind un super-organism, se aseamănă cu ecosistemul unei păduri, depinzând de prezenţa a numeroase creaturi care prin diversitatea lor menţin un echilibru al sistemului.

Cele 3 enterotipuri ale oamenilor

Recent, un amplu proiect european intitulat MetaHIT a dus la descoperirea faptului că oamenii se deosebesc şi prin bacteriile ce trăiesc prin ei, nu doar prin elemente de tipul grupei sanguine. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 3 tipuri de populaţii microbiene, fiecare om aparţinând unuia dintre aceste enterotipuri. Totodată, cercetătorii au descoperit că enterotipurile nu au legătură cu vârsta, sexul, naţionalitatea sau dieta persoanelor.

 

Cele 3 enterotipuri au primit numele grupului microbian dominant: BacteroidesPrevotella şiRuminococcus. Microbii de tip Bacteroides sunt mai eficienţi în descompunerea carbohidraţilor, ceea ce ar putea explica de ce persoanele care prezintă acest enterotip sunt mai predispuse la probleme de greutate. Bacteriile de tip Prevotella tind să descompună mucusul din intestin, iar Ruminococcus facilitează absorbţia zahărului, ceea ce poate favoriza creşterea în greutate.

Persoanele ce aparţin enterotipului Bacteroides au un mediu intestinal mai bun la sintetizarea vitaminelor B2, B5, C şi H, iar cei ce aparţin enterotipului Prevotella prezintă mai multe bacterii eficiente în sintetizarea vitaminei B1 şi a acidului folic.

Un studiu desfăşurat anul trecut a arătat că enterotipul Bacteroides este asociat dietelor bogate în grăsimi şi proteine, pe când enterotipul Prevotella este asociat unei diete bogate în carbohidraţi.

O altă cercetare efectuată de Oluf Pedersen, specialist în genetică moleculară la Centrul de Diabet Steno din Gentofte, Danemarca, a arătat că persoanele obeze sau cele care sufereau de afecţiuni metabolice aparţineau de obicei enterotipului Bacteroides. De altfel, cercetătorii au descoperit că în 90% din cazuri pot deduce dacă o persoană este obeză sau nu analizând doar microbiomul acesteia.

Un studiu derulat în Danemarca a arătat că analiza microbiomului permite medicilor să estimeze cu acurateţe dacă un pacient urmează să sufere de diabet, înmulţirea microbilor din grupul Bacteroides fiind un reper mai bun decât indicele de masă corporală al persoanei studiate.

Descoperirea enterotipurilor, un alt pas spre medicina personalizată

shutterstock-45531214Oamenii de ştiinţă cred că descoperirea enterotipurilor va duce la transformarea medicinei, aşa cum s-a întâmplat în cazul grupelor sanguine. Dietele personalizate pe baza enterotipului şi prescrierea medicamentelor potrivite pentru enterotipul pacientului sunt primele schimbări prefigurate de specialişti.

De asemenea, oamenii de ştiinţă cred că enterotipurile vor juca un rol important în descoperirea unor tratamente alternative la antibiotice, care au devenit ineficiente în ultimii ani, pe măsură ce bacteriile au devenit rezistente. Astfel, în loc să încerce să elimine toate bacteriile din intestin, inclusiv pe cele nocive, doctorii vor putea să stimuleze bacteriile utile, pentru a restabili echilibrul bacterian existent înainte ca afecţiunea să se dezvolte. Cu timpul, enterotipurile vor permite dezvoltarea medicinei personalizate, în care fiecare pacient va beneficia de un tratament conceput în funcţie de nevoile proprii, identificate pe baza microbiomului său.

Bacterioterapia (cunoscută şi sub numele mai puţin eufemistic de „transplant fecal”) este deja un tratament ce a început să fie aplicat cu rezultate încurajatoare în cazul pacienţilor pentru care antibioticele şi celelalte tratamente nu dau rezultate. Transplantul de bacterii se efectuează de câteva decenii, însă abia în ultimii ani a devenit posibilă analiza genetică a bacteriilor din intestin înainte şi după transplant.

shutterstock-28959622-resize

 

Dusko Ehrlich, coordonator de proiect în cadrul MetaHIT, explică de ce microbiomul va juca un rol important în medicina personalizată: „Genomul nostru diferă cu maxim 0,1% de la om la om, însă diferenţa de metagenom poate fi şi de 50%”. Aşadar, prin analizarea genelor organismelor care trăiesc în noi, medicii pot identifica aspecte unice fiecărui pacient, ceea ce va permite conceperea de tratamente personalizate.

De asemenea, cercetătorii preconizează că, în viitor, copiii nu vor fi vaccinaţi doar împotriva virusurilor, ci vor fi supuşi unor analize detaliate ale microbiomului, pentru a fi identificate bacteriile-cheie care lipsesc în vederea reintroducerii acestora.

Cercetările asupra microbiomului se află încă într-o fază incipientă, însă doctorii speră să obţină o mai bună înţelegere a acestuia, ca să îl transforme într-un aliat împotriva bolii. Aşadar, bacteriile care trăiesc în noi vor juca un rol esenţial în asigurarea sănătăţii noastre, pe măsură ce oamenii de ştiinţă vor ajunge să le înţeleagă mai bine.

Specialiştii implicaţi în studierea microbiomului spun că potenţialele beneficii ale înţelegerii acestuia sunt imense. Julian Davies, microbiolog la Universitatea British Columbia, afirmă că „efortul depus pentru o mai bună înţelegere a microbiomului reprezintă cel mai importat proiect ştiinţific al tuturor timpurilor. Dacă acest proiect va avea succes, toată lumea va avea de câştigat”. Aşadar, anii ce urmează promit să aducă noutăţi remarcabile despre fiinţele esenţiale care trăiesc în super-organismul uman.

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/9456823-microbiomul-fiintele-care-traiesc-in-noi-controlandu-ne-viata

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Concursul #AlaskaGăteșteRomânește și-a aflat câștigătorii!

Curiozităţi

Vizualizari: 217420

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ovidiu Tărbuc - Food Department - pe primul loc în clasamentul concursului "Peștele și fructele de mare din Alaska în bucătăria tradițională românească”.

6 bucătari profesioniști, recunoscuți în peisajul culinar românesc, au oferit, în primăvara acestui an, o adevărată demonstrație de talent, viziune și creativitate în cadrul concursului "Peștele și fructele de mare din Alaska în bucătăria tradițională românească”, organizat de Alaska Seafood Marketing Institute. Scopul concursului a fost informarea bucătarilor profesioniști din România despre beneficiile peștelui de Alaska pentru sănătate și despre versatilitatea și adaptabilitatea lui la bucătăria românească.

Bucătarii înscriși în consurs au realizat două rețete originale cu pește de Alaska, unul cu pește alb, cod Alaska Pollock, celălalt cu somon sălbatic Keta sau Sockeye din Alaska. Dincolo de originalitate, rețetele au fost în concordanță cu tema concursului, adaptarea peștelui de Alaska stilului tradițional românesc.

Rețetele #AlaskaGăteșteRomânește
Câștigătorul locului 1, Ovidiu Tărbuc, a cucerit publicul cu două preparate versatile, inspirate din bucărăria moldovenească și transilvăneană: papricașul și rasolul de pește. Alex Petricean, prin rețetele peștelui pe cărbune și a somonului pe frigăruie de mesteacăn verde, ne-a transpus în poveștile pescarilor și vănătorilor de demult. Conceptul din spatele rețetelor alese de Nico Lontras - duo-ul de somon sălbatic și codul de Alaska cu castraveți murați și texturi de sfeclă - îmbină tehnicile noi, elementele tradiționale românești și calitatea ingredientelor folosite. Deliberarea a fost strânsă, Ioan Șușală (Rare Foods Services) impresionând prin reinterpretarea rețetei de saramură de pește și cea a peștelui în crustă de mălai, cu diverse texturi de porumb. Peștele în mălai și saramura au fost și alegerile lui Nicolae Lică (JW Marriott Grand Hotel), alături de zacusca reinterpretată. Ema Uță (Petite Bistro) a ales să îmbine urbanul cu tradiționalul prin cele două alegeri de rețete: somonul cu spanac și zacusca de pește.

Rețetele înscrise în consurs pot fi găsite pe rețelele social media sub eticheta #AlaskaGăteșteRomânește.

Juriul internațional

Din juriu au făcut parte reprezentanți ai Alaska Seafood Marketing Institute și ai Departamentului de Agricultură al Statelor Unite în România, dar și figuri recunoscute în lumea culinară internațională: Tomi Marsh – bucătar extraordinar, unul dintre cei mai respectați căpitani de vas de pescuit și zona de sud-est din Alaska și autorul cărții “The Fishes and Dishes Cookbook”, Volodymyr Yaroslavskyi – participantul de anul trecut la evenimentul culinar din Alaska din partea Ucrainei și membru al juriului în proiectul Master Chef Ucraina, precum și Ekaterina Avdeeva, fondator al ”Intenational Chef Congress Fontegro”, tot din Ucraina.

Participanți reprezentativi din universul culinar românesc

Câștigătorul concursului va participa la o excursie în Juneau, Alaska, S.U.A, în vara anului 2019, unde va avea loc evenimentul organizat și sponsorizat anual de Alaska Seafood Marketing Institute pentru bucătarii internaționali. În timpul vizitei, grupul va învăța despre speciile de pește și fructe de mare din Alaska, va observa pescuitul comercial și va avea parte de numeroase experiențe practice. Bucătarii și mass-media vor avea ocazia să vorbească cu pescarii și biologii, să guste toate tipurile de fructe de mare și pește din Alaska, să învețe să fileteze un somon, să învețe tehnici adecvate pentru gătirea fructelor de mare congelate și să viziteze fabrici de
prelucrare a peștelui și fructelor de mare.

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Crestere de 20% a veniturilor Medicover si Synevo din Romania

Curiozităţi

Vizualizari: 288306

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

„Dinamica piețelor pe care activăm continuă să fie favorabilă pentru principalele noastre operațiuni, cu o rată scăzută a șomajului, o bună dezvoltare economică și cerere puternică pentru servicii medicale private. Continuăm să ne axăm pe accesibilitatea și calitatea serviciilor pe care le oferim pentru a veni în întâmpinarea cererii din piață”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.

La nivel de grup, în primele nouă luni ale anului Divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 18,7%, până la 248,4 milioane de euro comparativ perioada similară din 2017. Divizia de Servicii de Diagnostic a avut de asemenea venituri mai mari după primele nouă luni ale anului, în creștere cu 11%, până la o valoare de 250,1 milioane de euro. Creșterile diviziei de diagnostic au fost susținute de evoluțiile foarte bune de pe piețele din România și Ucraina.

Pe piața din România veniturile grupului au crescut cu 20% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului anterior, atingând o valoare totală de 66 milioane euro. România este a treia piață ca pondere a veniturilor la nivel de grup, după Polonia și Germania. Divizia de Servicii Medicale din România (prezentă prin spitalul și clinicile Medicover) a înregistrat, după primele nouă luni ale anului venituri totale de 26,6 milioane euro, în timp ce Divizia de Servicii de Diagnostic (prezentă prin rețeaua de laboratoare și centre de recoltare Synevo) a înregistrat venituri totale de 39,4 milioane euro.

„Creșterea de 25% înregistrată de Divizia de Servicii Medicale din România până la o valoare de 26,6 milioane euro arată că din ce în ce mai mulți români își doresc să fie tratați la cel mai înalt nivel medical. Creșterea vine într-o perioadă importantă pentru noi în care am reușit sa ne extindem în două noi regiuni cheie si sa ne consolidăm poziția în București în urma finalizării a trei tranzacții strategice. Vom continua să investim în dezvoltarea rețelei și să îmbunătățim experiența oferită clienților”, a declarat Adrian Peake, Director General Medicover România.

Rețeaua de clinici Medicover din România a crescut cu 50% până la 37 de unități ca urmare a tranzacțiilor finalizate în primele nouă luni ale anului.

„Dorim să oferim cele mai bune soluții de diagnostic pentru pacienții din fiecare județ din România. După primele nouă luni, am reușit să ne extindem rețeaua de centre de recoltare cu 17 unități noi, având acum o prezență puternică în 30 de județe și 39 de orașe din România. În același timp, am continuat să investim în achiziția unor echipamente de laborator de ultimă generație, precum și în extinderea portofoliului de servicii pe zona de genetică și histopatologie”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.

Despre Grupul Medicover

Medicover este unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic. Compania a fost fondată în 1995 pentru a răspunde la cererea în creștere de servicii medicale de înaltă calitate din Polonia, apoi s-a extins în alte țări, pentru a răspunde unei nevoi asemănătoare. În prezent, piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și Ucraina. Compania oferă o gamă largă de servicii medicale, printr-o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare prin două divizii - Healthcare Services și Diagnostic Services.

Despre Medicover România

Medicover România este prezentă de peste 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste în capitală – Spitalul Medicover – și în Oradea – Spitalul Pelican. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienți – și includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum și o gamă variată de specialități medicale și chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.

Despre Synevo România

Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2017, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 78 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an aproape 15 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995.

 

 

 

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Perturbatori endocrini, bănuiți că se află în alimentele europenilor, potrivit unui ONG francez

Urme ale unor substanţe bănuite că ar fi perturbatori endocrini se găsesc în alimentele consumate de europeni, a avertizat marţi ONG-ul francez Generations Futures, care pledează pentru ca […]

Contraceptia de urgenta a evoluat!

Contactele sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului, insa metodele contraceptive au evoluat. Nu sunt putine cazurile in care se poate intampla sa ai nevoie de […]

A apărut periuţa de dinţi pentru leneşi

Conform Mediafax, pentru cei cărora le este lene să se spele pe dinţi sau pentru care această activitate este neplăcută, o companie a lansat un dispozitiv care curăţă […]

Dicționar de perle farmaceutice

Zilnic in farmacie ne confruntam cu situatii care ne pot pune in dificultate. Pacienti care in lipsa unor retete sau documente scrise ne solicita un medicament al carui nume nu […]

Ce se intampla in corpul tau daca consumi turmeric zilnic!

Studiile arata ca curcumina, un compus bioactiv din turmeric, poate trata depresia, anxietatea, imbatranirea creierului si oricare stare anormala in care este prezenta inflamatia. Dar din pacate, extrem […]

5 probleme dentare tratate cu fatetele dentare!

Potrivit studiilor cererea de tratamente de esteticacontinua sa creasca, fatetele dentare fiind pe primul loc in preferintele celor care isi doresc un zambet frumos, dar si sanatos, avand […]

Vrei sa stii ce se intampla in organism in timpul detoxifierii?

Primavara si vara ne aduce vreme frumoasa si calda, oferind o oportunitate ideala pentru a ne detoxifia organismul. Studiile arata ca procentul persoanelor care adopta o cura de […]

Studiu: Atitudini și percepții despre bolile mintale în cadrul populației României

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, Centrul pentru Inovație în Medicină (InoMed) a prezentat, într-un eveniment desfășurat la Reprezentanța Comisiei Europene, rezultatele studiului “Atitudini și percepții asupra bolilor […]

4 probleme cu care femeile se confruntă primăvara

Primăvara este sezonul care aduce nevoia de schimbare în rândul femeilor. Fie că vorbim despre igiena intimă, managementul greutății, astenia de primăvară sau de un refresh al organismului, […]

Sanatatea gingiilor este doar una dintre cele sase metode de a combate alergiile de primavara!

80% dintre romani sufera de gingivita, o infectie a gingiilor care poate afecta sistemul imunitar, dar si intreaga sanatate a organismului. Acest aspect este important deoarece, in majoritatea […]

Cati romani merg la stomatolog in fiecare an

In Romania sunt deschise peste 12.500 de cabinete stomatologice private si doar 1.500 de cabinete publice. Studiile confirma faptul ca romanii viziteaza cel mai rar medicul stomatolog, 58% […]

Analiză Oxford Economics: cum poți crește productivitatea și satisfacția angajaților

Pentru a înțelege mai bine felul în care angajații se simt și lucrează la locul de muncă, Plantronics și Oxford Economics au realizat un studiu axat pe dorințele […]

7 beneficii uimitoare ale lăptişorului de matcă

Ai imunitatea scăzută, iar colsterolul îţi afectează sănătatea? Suferi de stres şi ai probleme cu tensiunea arterială? Dacă te confrunţi cu oricare dintre problemele menţionate şi îţi doreşti […]

Câţi părinţi romani recoltează celule stem

7% din noii părinţi din România recoltează celule stem anual din cordonul ombilical la naşterea bebeluşilor, un procent în permanentă creştere, deşi natalitatea este în scădere cu 4-10% […]

Tratamentul fără corticoizi a psoriazisului, mătreţii, dermatitei atopice şi seboreeice

Best seller mondial în tratamentul fără corticoizi a psoriazisului, mătreţii, dermatitei atopice şi seboreeice Nu este nimic mai rău decât să observi fulgi albi pe haine, chiar dacă […]

5 cele mai iesite din comun sfaturi de ingrijire a pielii, in sezonul rece

Îngrijirea pielii este un ritual sacru pentru majoritatea femeilor. Indiferent de anotimp, vârstă sau mediu, pielea are nevoie de permanentă hidratare și îngrijire. Iarna însă, atunci când temperaturile […]

De ce apar maselele de minte? Iata rolul lor!

Odata cu intrarea in etapa de maturitate, maselele de minte isi fac simtita prezenta. Molarii de minte – al treilea molar – sunt ultimul set de dinti, care […]

Proteine animale vs proteine vegetale într-o dietă echilibrată

”Mineralele alcaline neutralizează acizii care se găsesc în cantitate mare în organismul nostru”, a precizat medicul gastroenterolog Ana Bratu, la lansarea apei minerale terapeutice Malnaş. Depozitele de grăsime […]

Nu poți dormi noaptea? Ai reglat corect temperatura?

Mulți oameni se plâng că nu dorm bine noaptea, că se trezesc din somn și că nu mai pot adormi la loc. Majoritatea dau vina pe tot felul […]

[VIDEO]Mușcătura de țânțar la microscop

  Filmarea a fost realizată sub microscop pe un şoarece anesteziat şi dezvăluie atacul unui ţănţar purtător de malarie. S-a observat că ţânţarii purtători ai parazitului malariei au […]