Misiune comună pentru lumea medicală: reducerea pierderii de masă osoasă şi musculară odată cu îmbătrânirea

Comunicate

Vizualizari: 15306

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Îmbătrânirea naturală a fost asociată cu o pierdere de 1 % a masei musculare de la vârsta de 30 de ani, o pierdere ce devine accentuată însă după 70 de ani, arată specialiștii. Astfel, potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul persoanelor sarcopenice în 2016 a fost de 10.869.527, cifră ce va crește cu peste 72% până în anul 2045.

Îngrijorător nu este numai numărul mare de persoane afectate, ci și implicațiile pe care le presupune pierderea de masă osoasă sau musculară asupra individului și calității vieții acestuia, au susținut la unison specialiști din toată țara, reuniți în perioada  09-10 iunie 2017, la București, în cadrul Conferinței Sarcopenia și fragilitatea vârstnicului – Declinul funcțional musculo-scheletic.

„Noi ne ocupăm de aproape 20 de ani de osteoporoză, iar cercetătorii care au studiat fracturile osteoporotice și riscul de fracturi, în ciuda faptului că au fost foarte multe descoperiri și îmbunătățiri în ceea ce privește diagnosticul și identificarea pacientului cu risc de fractură, nu au reușit să treacă de un prag. Am reușit să identificăm mai puțin de jumătate dintre pacienții care au suferit o fractura de șold, mai puțin de 50% dintre ei au avut osteoporoză, conform densității minerale osoase... Acum am deschis practic un nou capitol în explorarea acestei noi dimensiuni, ceea ce putem să denumim sarcopenia, sau sindrom de fragilitate, sau sindrom de dismobilitate, sau sindrom de risc de fractură, sunt foarte mulți termini medicali, dar ideea este că trebuie să pornim și în această direcție, a reducerii riscului de căderi, pentru a preveni fracturile osteoporotice mult mai eficient decât am reușit până acum”, a declarat Șef lucr. Dr. Gasparik Andrea Ildiko, președintele Asociației Pentru Prevenirea Osteoporozei  din România (ASPOR), coordonator științific și  inițiator al evenimentului.

Organizată alături de compania de comunicare medicală Houston NPA și împreună cu The American Association of Clinical Endocrinologists (AACE) Romanian Chapter și Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), conferința a prezentat teme variate, reflectând cuprinzător necesitatea abordării interdisciplinare a combaterii procesului de îmbătrânire sub toate aspectele lui.

Lucrările științifice au fost deschise de Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, coordonatorul științific al manifestării, care a prezentat punctul de vedere al endocrinologului. „Suntem undeva ca Yin și Yang: hormonii anabolici scad - testosteronul, cortizonul crește, înaintăm în vârstă și câștigăm sarcopenie. Un alt element important este modificarea paternului de somn pe măsură ce înaintăm în vârstă și fragmentarea somnului. Reducerea somnului cu unde lente, trezirile frecvente și apneea de somn atrag un puternic dezechilibru hormonal, care presupune de asemenea, scăderea hormonului de creștere. Cu cât avem mai multe deficite hormonale și anomalii hormonale, cu atât sindromul de sarcopenie evoluează către ceea ce se cheamă sindromul de fragilitate al vârstnicului”, a afirmat președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Exercițiul fizic în osteosarcopenie, obezitate sarcopenică și fragilitate

Importanța nutriției și a exercițiului fizic, a stilului de viață sănătos, a fost adusă în dezbatere de Prof. Univ. Dr. Nicolae Hâncu, ce s-a arătat încântat de prezența la eveniment:  „la această manifestare științifică, pentru prima data se discută în lumea diabetologilor despre sarcopenie, despre obezitate sarcopenică și mai ales despre fragilitate. Fragilitatea este o componentă a diabetului zaharat de tip II, va trebui să ne intereseze foarte mult, pentru că fragilitate înseamnă în primul rând incapacitate funcțională sau disfuncție. Trebuie să știm că există acest lucru și va trebui ca pe viitor să funcționeze în lista noastră de diagnostic la o persoană pe care o avem în față. Pentru că dacă ai diagnostic, atunci putem și trata. N-ai diagnostic, n-ai ce trata. Sub toate aspectele ei nutriția este implicată în fragilitate și sarcopenie. Starea nutrițională a vârstnicului sau a adultului de vârsta a treia, nu este consecința unor evenimente recente, ci este consecința unei stări nutriționale, a unei nutriții bune sau mai puțin bune din perioada copilăriei, din perioada adultă”.

Prof. Univ. Dr. Hâncu a mai punctat că exercițiul fizic este a doua mare componentă a stilului de viață care influențează osteosarcopenia, obezitatea sarcopenică și fragilitatea, recomandând mersul pe jos, extrem de benefic. „Cred că manifestarea de azi este un semnal, este o alertare multidisciplinară asupra unei tematici care există și există pentru că segmentul vârstnic a crescut foarte mult numeric și elementele de fragilitate și obezitate sarcopenică apar chiar la tineri, arată un studiu foarte recent. Și atunci, trebuie să ne schimbăm și să nu mai spunem că este o patologie a vârstnicului, ci o patologie, eventual, manifestată mai mult la vârstnic, dar care începe din tinerețe”, a completat Președintele de Onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Evenimentul a continuat cu prezentarea Densitometriei osoase, de către Conf. Univ. Dr. Carmen Gabriela Barbu, iar Rolul vitaminei D în prevenția îmbătrânirii patologice și corelațiile cu riscul de cădere au fost aduse în dezbatere de către  Dr. Laura Condur și Asist. Univ. Dr. Cristina Căpățînă.

Prof. Univ. Dr. Gabriel Prada: Este o problemă legată de abordarea pacientului vârstnic

Într-un cadru propice discuțiilor și dezbaterilor interactive, specialiștii au concluzionat că fenomenul de îmbătrânire nu poate fi prevenit în totalitate, dar poate fi îndepărtat, printr-un stil de viață sănătos și prin eliminarea factorilor de risc.

„Este o problemă legată de abordarea pacientului vârstnic. Nu toți vârstnicii sunt la fel. Există o mare diversitate în ceea ce privește problematica și de sănătate și de altă natură a vârstnicului. Dar, un aspect important este cel de vulnerabilitate, adică modul în care răspund la anumiți factori de risc. Și există acum posibilitatea să se identifice persoanele în vârstă care sunt mai succeptibile la a răspunde negativ la factorii de risc. Există o serie de scale care pot să identifice persoanele care au fragilitate, cu alte cuvinte care sunt mai vulnerabile comparativ cu altele de aceeași vârstă, astfel încât să se poată acorda o atenție deosebită, specială acestor persoane, ținînd cont de faptul că sunt predispuse la a avea o evoluție negativă atunci când dezvoltă o afecțiune, de a răspunde mai greu la tratament, de  a se recupera mai dificil în cursul unei boli sau traumatism și de a dezvolta dizabilitate mai frecvent decât alte persoane de aceeași vârstă”, a declarat pentru organizatori Prof. Univ. Dr. Gabriel Prada.

Implicațiile sarcopeniei și fragilității vârstnicului și patologia osteo-articulară au fost prezentate celor peste 160 de participanți prezenți la Conferință de Prof. Univ. Dr. Olivera Lupescu, în timp ce punctul de vedere al medicului de recuperare medicală a fost completat de Conf. Univ. Dr. Delia Cinteză.

Alături de geriatrie, endocrinologie, medicină internă, recuperare medicală, nutriție, ortopedie, medicina de familie a fost bine reprezentată prin Dr. Liliana Chițanu și Dr. Ileana Lucia Brînză președinte onorific Societatea Medicilor de Medicină Generală/Medicină de familie Brăila, vicepreședinte AREPMF, care au abordat depistarea activă a fragilității la vârstinc, precum și monitorizarea ei în cabinetul medicului de familie.

„Sarcopenia reprezintă o problemă de importanță socială, poate fi tratată, trebuie să ne intereseze mai ales după 60 de ani scăderea forței musculare, trebuie să facem exerciții fizice, să mâncăm corect, să putem să prevenim prin factorii pe care noi putem să îi influențăm, scăderea forței musculare, ca să îmbătrânim frumos, cu creierul activ, să nu fim dependenți social. Acesta este mesajul pe care am vrut să îl transmit și sper să ajungă în toată țara, iar medicii de familie să îl transmită mai departe pacienților lor. Sarcopenia, din păcate încă nu este foarte bine cunoscută la noi în țară și aici trebuie să lucrăm încă mult, dar sper ca medicii de familie să transmită mesajul nostru și să avem o populație care să îmbătrânească frumos”, a punctat Dr. Rodica-Georgeta Ilie, medic primar endocrinolog în Timișoara.

Manifestarea științifică a fost creditată cu puncte de educație medicală continuă pentru medici, farmaciști, asistenți medicali și de farmacie.

 

 

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Platforma pentru raportarea reacțiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19, funcțională

Comunicate

Vizualizari: 535061

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pune la dispoziția pacienților si a profesioniștilor din domeniul sănătății noile fișe de raportare a reacțiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19. Fișa de raportare poate fi accesată pe site-ul anm.ro, în secțiunea - VACCINARE COVID-19 (https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/raportarea-reactiilor-adverse-incontext-covid-19/) Modalitatea de raportare poate fi făcută atât on-line, cât și prin modalitățile clasice de raportare – completarea fișei de reacții adverse și transmiterea acesteia către Direcția Farmacovigilență si Managementul Riscului. Mai multe detalii le găsiți accesând linkul: https://www.anm.ro/medicamente-de-uzuman/farmacovigilenta/raportarea-reactiilor-adverse-in-context-covid-19/

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Platforma pentru programarea online la vaccinarea împotriva COVID-19, disponibilă de astăzi

Comunicate

Vizualizari: 396665

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 - https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ - este operațională. Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală). Vom informa opinia publică imediat ce accesul în aplicație va fi disponibil și pentru aceste două grupe populaționale.

Planificarea electronică prin intermediul platformei eficientizează procesul de vaccinare, distribuția dozelor de vaccinare și evită supraaglomerarea din centrele de vaccinare. Platforma informatică vine în sprijinul tuturor celor care vor să se programeze pentru vaccin, inclusiv populația generală din etapa a 3-a. Pașii de înscriere sunt ușor de parcurs. Din platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, https://vaccinare-covid.gov.ro/, se accesează meniul PROGRAMEAZĂ-TE sau se accesează direct link-ul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/. Persoanele care se planifică la vaccinare își creează un cont pe baza datelor de identificare și a numărului de telefon. În contul creat, cetățenii au acces la propriile programări: centrul de vaccinare, datele la care vor fi efectuate prima administrare și rapelul (cea de-a doua doză). De asemenea, în momentul programării, platforma generează un document pe baza căruia se va face accesul în centrul de vaccinare la data planificată. Ulterior, la prezentarea în centrul de vaccinare a persoanei programate, validarea programării se realizează în zona de triaj prin scanarea codului QR de pe documentul generat de platformă sau pe baza cărții de identitate.

Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale formulate de Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19. Personalul medical din centrele de vaccinare va utiliza tablete distribuite de STS, cu ajutorul cărora se va realiza accesul securizat în aplicația Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV). Aplicația RENV este pusă la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică pentru a avea evidența vaccinărilor. Platforma și sistemele informatice puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale au fost astfel dimensionate și configurate încât să permită accesarea simultană de către un număr mare de utilizatori, totodată fiind implementate și măsuri specifice de securitate cibernetică.

Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE



Unu din doi români consideră că în spațiul public nu există suficientă informație cu privire la contextul pandemic

Jumătate dintre români nu se consideră suficient de bine informați cu privire la contextul pandemic de anul acesta, arată un studiu* realizat toamna aceasta de Coaliția România Sănătoasă, […]

Efectele dezechilibrelor alimentare de Sărbători

În luna decembrie, deseori alimentația este dezechilibrată, astfel că de la o alimentație monotonă, pe care mulți o au înainte de Crăciun (în special cei care țin post), […]

42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoționale în perioada pandemiei SARS Cov 2

Primul studiu din România despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătății fizice și mintale a populației arată că românii sunt mai triști, mai furioși, mult mai anxioși și […]

Pacienții diagnosticați cu tuberculoză, tratați în ambulatoriu, vor primi indemnizație lunară de hrană

Conform documentului comun, pacienții diagnosticați cu tuberculoză -TB (adulți și copii) și tratați în ambulatoriu vor beneficia de o indemnizație lunară de hrană, fără întrerupere, atât în faza […]

Raportarea reacțiilor adverse suspectate în cazul pacienților cu COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency – EMA)și autoritățile naționale competente încurajează pacienții infectați cu noul coronavirus (COVID-19) să raporteze reacțiile adverse pe care le experimentează în […]

Vaccinul anti-COVID al BioNTech și Pfizer aprobat în Uniunea Europeană

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA-European Medicines Agency) a aprobat folosirea în Uniunea Europeană a vaccinului anti COVID-19 dezvoltat de BioNTech și Pfizer, potrivit comunicatului oficial. Vaccinul, numit Comirnaty, […]

Programele naționale de sănătate se prelungesc până la 31 martie 2021

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în ședința  din data de 11 decembrie 2020, Hotărârea pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind […]

Metamizol: Risc de leziuni hepatice induse medicamentos

Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață (DAPP) pentru medicamentele care conțin metamizol, de comun acord cu Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și cu Agenția Națională a Medicamentului și […]

Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

Perioada de tranziție, pe care o parcurgem după  retragerea Regatului Unit  din Uniunea Europeană,  se va încheia la data de 31 decembrie 2020. Până la acea dată, cetățenii români și membrii […]

Ședință publică a Agenției Europene a Medicamentelor privind aprobarea vaccinurilor anti-COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency – EMA) va organiza o ședință publică pe 11 Decembrie 2020 pentru a informa cetățenii europeni despre procesele de reglementare ale […]

Parteneriat între Medicover și Spitalul Clinicco în Brașov: Clinica Medicover, relocată

Medicover România, unul dintre cei mai importanți furnizori privați de servicii medicale, a decis relocarea clinicii deținute în Brașov în cadrul spitalului Clinicco, în urma semnării unui parteneriat […]

Zentiva a început producția de biocide pentru populație pentru a susține lupta împotriva COVID-19

Zentiva România, cel mai mare producător autohton de medicamente generice în unități vândute*, a demarat producția de dezinfectanți pentru mâini, după ce a primit autorizarea produselor în categoria […]

Indicatorii tehnico-economici pentru construirea Centrului de arși la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” București, aprobați

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de vineri Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construirea unui centru de arşi […]

Noi molecule inovative introduse în lista de medicamente gratuite și compensate

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în sedinta de vineri, 4 decembrie, Hotărârea privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând […]

Noi reglementări pentru transferul în străinătate a pacienților cu arsuri grave

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat *Ordinul pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave și […]

Webinar: Conferința Prevenționiștilor – provocări, adevăr, soluții reale

Accesul pacienților la anumite servicii medicale a fost restricționat. Activitatea dumneavoastră a fost adaptată contextului actual epidemiologic. Personalul medical a fost și este orientat, în special, către numărul […]

Cererea de autorizare a vaccinului COVID, dezvoltat de BioNTech şi Pfizer, depusă la Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agency-EMA) a primit cererea pentru autorizarea de punere pe piaţă condiţionată pentru vaccinul BNT162b2, un vaccin mRNA COVID-19 dezvoltat de BioNTech şi […]

Agenția Europeană a Medicamentului demarează prima evaluare continuă a vaccinului Ad26.COV2.S fabricat de Janssen

Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (the Committee for Medicinal Products for Human Use – CHMP) al EMA a început procesul de evaluare continuă a Ad26.COV2.S, un […]

Cererea de autorizare condiţionată a vaccinului COVID-19 Moderna, depusă la Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului (European Medicines Agengy-EMA) a primit cererea pentru autorizarea de punere pe piaţă condiţionată pentru vaccinul mRNA COVID-19 de la Moderna Biotech Spain, S.L. (o […]

Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România, aprobată

La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat *Hotărârea de Guvern privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România* Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul […]