Noi obligatii legale pentru spitalele si clinicile medicale publice si private

Farmacisti

Vizualizari: 6323

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Potrivit dispozițiilor legii naționale de transpunere a Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice, cunoscută ca Directiva NIS, respectiv Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, în vigoare de la data de 12 ianuarie 2019, operatorii serviciilor esențiale vor trebui identificați la nivel național și se vor înscrie în Registrul operatorilor de servicii esenţiale.

În accepțiunea legii, noțiunea de operatori de servicii esențiale cuprinde orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat de tipul celor prevăzute în anexa care face parte integrantă din lege, care furnizează un serviciu ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 362/2018. Astfel, sunt considerate servicii esențiale cele care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: serviciul este esenţial în susţinerea unor activităţi societale şi/sau economice de cea mai mare importanţă,  furnizarea sa depinde de o reţea sau de un sistem informatic și  furnizarea serviciului este perturbată în mod semnificativ în cazul producerii unui incident.

Anexa Legii nr. 362/2018 cuprinde 7 sectoare de activitate considerate esențiale, printre care și sectorul sănătății, referindu-se la instituțiile de asistență medicală (inclusiv spitale și clinici private), respectiv furnizorii de servicii medicale, astfel cum sunt definiţi în Hotărârea Guvernului nr. 304/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asistenţa medicală transfrontalieră, cu modificările ulterioare.

Astfel, ca efect al încadrării spitalelor și clinicilor medicale (inclusiv cele private) în categoria operatorilor de servicii esențiale, se vor aplica o serie de obligații legale care le revin acestora în baza legii în discuție, dintre care cea mai importantă obligație este aceea a înscrierii în Registrul operatorilor de servicii esenţiale, în temeiul art. 5 din Legea nr. 362/2018.

Potrivit legii, Registrul operatorilor de servicii esenţiale se înfiinţează, se întreţine şi se actualizează periodic, cel puţin o dată la doi ani de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data de 12 ianuarie 2019, de către CERT-RO în calitate de autoritate competentă la nivel naţional. Spitalele și clinicile medicale vor avea așadar obligaţia să notifice CERT-RO în vederea înscrierii în Registrul operatorilor de servicii esenţiale.

Înscrierea în Registrul operatorilor de servicii esenţiale se va realiza prin decizia directorului general al CERT-RO care se va comunica operatorului de servicii esenţiale, ca urmare a depunerii unui raport de audit care atestă îndeplinirea cerinţelor minime de securitate şi notificare şi a evaluării informaţiilor şi documentaţiilor furnizate de operator în cadrul procesului de identificare.

Raportul de audit care se va depune în vederea înregistrării ca operator de servicii esențiale se va întocmi de către un auditor de securitate informatică ce deţine atestat valabil eliberat de către CERT-RO pentru a audita reţele şi sisteme informatice ce deservesc servicii esenţiale.

CERT-RO a fost concepută în baza legii în dicuție ca fiind autoritatea competentă la nivel naţional pentru securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice care asigură furnizarea serviciilor esenţiale identificate potrivit dispoziților legii.


Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Un oraș întreg dispare din România, în fiecare an

    Farmacisti

    Vizualizari: 4321

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    • Accidentele vasculare cerebrale ucid 54.000 de persoane în fiecare an, în România;
    • În următorii 15 ani numărul românilor care vor deceda din cauza AVC va ajunge la aproximativ 73.000 de persoane pe an;
    • La nivel mondial, accidentele vasculare cerebrale sunt a doua cauză principală de deces și a treia cauză principală de invaliditate;
    • Conform OMS varsta de aparitie a unui AVC este in continua scadere. 25% din pacienții Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie din București, au sub 40 de ani;

    Neuroaxis lansează o campanie de prevenție a accidentelor vasculare cerebrale în România, în contextul Zilei Europene de luptă împotriva AVC. Țara noastră se află printre țările în care accidentul vascular cerebral (AVC) face cele mai multe victime în rândul populației. Potrivit studiului „The Burden of Stroke in Europe (2015)”, România se află pe  locul 3 în topul țărilor cu cele mai multe cazuri noi de AVC și pe locul al doilea în topul deceselor și al infirmităților cauzate de această afecțiune, după infarctul miocardic. La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că 70% din accidentele vasculare cerebrale și 87% din decesele legate de accidentele vascular cerebrale apar în țările cu venituri mici și medii. În ultimele patru decenii, incidența AVC în țările cu venituri mici și medii s-a dublat.

    Conform raportului “The Burden of Stroke in Europe”, 61.552 de români fac un AVC în fiecare an. Mai bine de 54.000 dintre ei decedează. “Raportul face o radiografie a accidentelor vascular cerebrale în toate țările europene, iar aceste cifre te sperie, indiferent dacă ești medic sau pacient. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător este că România încă nu acordă un interes major prevenției AVC-ului. Același studiu arată că doar 1% dintre pacienții români au primit asistență de la unitățile mobile pentru AVC. Este important să avem unități de intervenție rapidă în cazul AVC-ului acut în fiecare județ din țară. Rapiditatea intervenției după un AVC este vitală, dar cel mai eficient tratament rămâne prevenția.” – Dr. Dan Mitrea – medic neurolog.

    Numărul mare de accidente vascular cerebrale din România este cauzat de stilul de viață nesănătos. Potrivit studiului citat, 32.5% dintre români au tensiune arterială ridicată, 45,8% au un nivel al colesterolului ridicat și peste 30% fumează în mod regulat. Toate acestea reprezintă principalii factori de risc ai producerii unui AVC. “În cadrul clinicii de neurologie Neuroaxis, am observat că mai bine de un sfert dintre pacienții noștri au vârsta sub 40 de ani. Vârsta de risc pentru AVC este în continuă scădere. OMS susține că accidentul vascular cerebral apare cu 15 ani mai devreme și provoacă mai multe decese persoanelor care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. Prevenția este cel mai eficient și mai ieftin tratament și presupune conștientizarea factorilor de risc care duc la un AVC și modificarea stilului de viata. Cea mai buna metoda de analizare a riscurilor fiecarei persoane este vizita la medicul specialist si ecografia Doppler cervico-cerebrala.”- Dr. Dan Mitrea – medic neurolog.

    Studiul Interstroke, realizat în 32 de țări, a arătat care sunt factorii de risc care duc la apariția AVC-ului:
    • Hipertensiunea
    • Fumatul activ
    • Masa corporală peste limita admisă
    • Regim alimentar necorespunzător
    • Sedentarism
    • Diabet
    • Consumul de alcool excesiv
    • Factori psiho-sociali
    • Boli cardiace

    AVC reprezintă și o cauză principală a dizabilităților. Datele arată că un procent de 30% dintre pacienții care au supraviețuit unui AVC au rămas cu un handicap pe termen lung. În general, persoanele au simptome fizice sesizabile, însă sunt cazuri în care apar și tulburări ale percepției, memoriei sau ale capacității de a raționa. Soluția pentru evitarea acestor probleme este recunoașterea cât mai rapidă a unui astfel de episod și tratamentul imediat. Riscul de apariție a unui AVC scade dramatic dacă sunt respectate toate recomandările cu privire la un stil de viață sănătos, iar educarea populației pentru recunoașterea AVC este crucială. “Am auzit de multe ori vorbindu-se depre AVC, dar am remarcat că nu sunt mulți români care înțeleg ce este, cum se manifestă, cât de grav este și cum se poate interveni. Au fost colegi de- ai mei, artiști care au suferit un accident cerebral vascular, a vuit presa, s-au dat sfaturi, s-au făcut recomandări, dar n-a fost, așa, un efort susținut pentru a preveni această boală. Până la urmă, cred că depinde de fiecare dintre noi, să avem grijă ce mâncăm, cum trăim și să ne mai facem câte un control anual sau o analiză Doppler.” – Irina Loghin, interpretă de muzică populară și pacient Neuroaxis Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: ecografie Doppler, neurochirurgie, psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, reumatologie.


    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Diagnosticare, tratament și recuperare pentru pacienții cu afecțiuni neurologice

    Farmacisti

    Vizualizari: 24536

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Neuroaxis și Centrul Medical Provita, două clinici importante din București, își unesc echipele medicale, infrastructura și tehnica medicală pentru a oferi pacienților cu afecțiuni neurologice din România acces la un sistem integrat de diagnostic, tratament și recuperare. Asta înseamnă că pacienții vor fi ghidați, tratați și monitorizați începând cu momentul în care se prezintă la un consult neurologic și până la finalizarea traseului terapeutic. Aceștia vor beneficia de diagnostic și recomandări medicale, de acces la analize, investigații și interpretări sau de acces la intervenții neurochirurgicale (acolo unde este cazul) precum și de un program de recuperare, imediat ce au intrat pe circuitul pacientului cu afecțiuni neurologice.

    În România, una din trei persoane suferă de o afecțiune a creierului, conform Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative, ceea ce se traduce prin pacienți diagnosticați cu scleroză multiplă, Parkinson, Alzheimer, Huntington, epilepsie, distonie, atac vascular cerebral sau probleme de sănătate mintală.

    În ceea ce priveşte accidentul vascular cerebral, aproximativ un milion de cazuri se înregistrează anual în Europa. La nivel mondial, AVC constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer şi, conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC.  România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea de cauză cerebrovasculară. Prevalența AVC in Romania este de 0,1% pentru grupa de vârsta sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de vârstă 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de vârstă 55-70 ani şi 13,9% la vârsta de peste 70 de ani.

    În aceste condiții, atât pacienții români, cât și aparținătorii lor au nevoie de soluții rapide și la îndemână pentru diagnosticare și tratament, mai ales atunci când vorbim despre tumori cerebrale și afecțiuni ale coloanei vertebrale. Bolile neurologice și afecțiunile neurochirurgicale sunt complexe, iar informațiile de interes general sunt rare, incomplete sau lipsite de expertiză medicală. Colaborarea Neuroaxis – Provita vine în contextul nevoii sociale și medicale prezente în România.

    În cadrul acestui parteneriat, clinica Neuroaxis preia de pe umerii pacienților și a aparținătorilor grija identificării celor mai bune soluții de tratament sau a medicilor specialiști. Odată ce pacienții iau contact cu echipa clinicii Neuroaxis, aceștia vor avea parte de diagnosticarea afecțiunilor neurologice, după care sunt îndrumați la fiecare pas pentru a face anlize, investigații, pentru a primi tratamentul necesar sau pentru a fi operați de cei mai buni neurochirurgi, fără ca ei să caute singuri prin piața serviciilor medicale din România. Din echipa Neuroaxis fac parte:

    • Dr. Dan Mitrea este supraspecializat în neuro-oncologie și fondator al Clinicii Neuroaxis și intenționează să implementeze inteligența artificială în practica medicală, iar în următorii 5 ani vrea să deschidă în România un spital dedicat neuroștiințelor.

    “Atât Neuroaxis, cât și Provita au arătat în timp o apropiere față de nevoile pacienților, în primul rând față de siguranța actului medical. Prin acest parteneriat vrem să închidem circuitul pacientului cu afecțiuni neurologice și să oferim servicii neuro – chirurgicale celor care au recomandare în acest sens. Asigurăm astfel accesul la intervenții simple sau complexe, iar pacienții nu mai sunt nevoiți să caute singuri soluțiile terapeutice.” - Dr. Dan Mitrea, medic neurolog.

    • Dr. Bogdan Ene este medic neurochirurg la Spitalul Militar din Paris. A plecat din ţară de mai bine de zece ani, timp în care a participat la nenumarate studii clinice şi lucrări ştiinţifice în domeiul neurochirurgiei onologice şi pediatrice. Unul dintre domeniile în care a a dobândit o vastă expertiză este cel al intervenţiilor chirurgicale în cazul traumelor suferite de militarii răniţi în teatrele de operaţiuni. Acum revine în România pentru ca pacienţii să beneficieze de cele mai noi tehnici medicale, la care în prezent nu au acces.

    „Această colaborare aduce un pachet de servicii complex pentru pacienții cu afecțiuni neurologice, la nivelul oricărui sistem de sănătate modern, comparabil cu cele din Franța sau Anglia. Avem capacitatea de a personaliza fiecare intervenție și de a utiliza echipament de ultimă generație.” - Dr. Bogdan Ene, medic neurochirurg.

    Centrul de Diagnostic și Tratament Provita este singurul din România specializat pe tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale prin intervenții minim invazive, precum și prin intermediul infiltrațiilor ghidate fluoroscopic sau ecografic în articulație, ablație cu radiofrecvență, disectomie endoscopică și epiduroscopie.

    Clinica dispune de trei săli de operație moderne, microscop operator de înaltă performanță, cu magnificație și luminozitate ridicată, permițând accesul prin incizii foarte mici, esențial pentru intervențiile microchirurgicale. De asemenea, sistemul de neuro – navigație din dotarea clinicii este o tehnologie de vârf și extrem de necesară în efectuarea chirurgiei micro – invazive, ce ajută în localizarea exactă a leziunilor tumorale, cu abordarea acestora la dimensiuni cât mai reduse, ceea ce presupune și un risc minim de leziuni asupra creierului. Astfel pacientul beneficiază de o recuperare rapidă și de o siguranță a actului chirurgical.  Din echipa Provita fac parte:

    • Dr. Ovidiu Palea este medic primar anestezie și terapie intensivă și singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain. A studiat medicina în România, dar a profesat apoi în SUA, unde s-a specializat în Terapia Durerii la Washington Hospital Center.

    “Suntem complementari cu echipa Neuroaxis pentru că venim cu o abordare minim-invazivă intervențională din punct de vedere al Terapiei Durerii, astfel multe intervenții sub sedare se pot face cu recuperare foarte ușoară. Avem în echipă cardiologi, pneumologi, radiologi și alte specialități, care ne susțin din punct de vedere al terapiei intensive.” - Dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de WIP.

    • Dr. Alexandru Cristescu este medic neurochirurg specializat în tehnici avansate de chirurgie spinală și protezare vertebrală la AOSpine, Nimes, Franța și în chirurgia bazei craniului la European Institute of TeleSurgery din cadrul Universității Strasbourg.

    “Va fi un schimb de experiență continuu. Un plus de opțiuni terapeutice sau de diagnostic, pe care pacienții le pot obține mai ușor, mai rapid și, de ce nu, mai eficient din punct de vedere al costurilor, având totul la îndemână și printr-o abordare multidisciplinară pentru rezolvarea fiecarui caz.” - Dr. Alexandru Cristescu, medic neurochirurg.

    Centrul de diagnostic și tratament Provita este centru de training în Terapia Durerii și singurul centru de instruire din Europa Centrală și de Est aprobat ESRA (Societatea Europeană de Anestezie și Terapia Durerii) și unul dintre cele doar 17 centre aprobate în toată Europa.

    Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: neurochirurgie, psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, reumatologie.

    • Neuroaxis și Provita, două clinici importante din România, colaborează pentru a oferi pacienților cu afecțiuni neurologice și neurochirurgicale servicii medicale integrate și acces la cei mai buni medici și cele mai bune condiții operatorii și de recuperare;
    • Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din Bucureşti și dispune de o echipă de neurologi și neurochirurgi specializați în străinătate;
    • Echipa Neuroaxis: dr. Dan Mitrea, medic neurolog, în curs de specializare în neuro – oncologie la Spitalul Pierre Wertheimer, Lyon, Franța sau dr. Bogdan Ene, medic neurochirurg la Spitalul Militar "Val-de-Grace", Paris, Franța;
    • Centrul Medical Provita dispune de 3 săli de operație moderne, care permit intervenții chirurgicale sigure și o monitorizare atentă a pacientului. Investigațiile imagistice necesare pentru operațiile pe creier se face cu cea mai performantă tehnologie – RMN 3 Tesla și CT 128 slice;
    • Echipa Provita: dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România acreditat în Terapia Durerii de World Institute of Pain sau dr. Alexandru Cristescu, medic neurochirurg specializat în tehnici avansate de chirurgie spinala si protezare vertebrală la AOSpine, Nimes, Franța.

    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    MINISTERUL SĂNĂTĂȚII — FINANȚARE ÎN VALOARE DE 7 MILIOANE DE LEI

    Ministerul Sănătății a aprobat finanțarea cheltuielilor de investiții pentru achiziționarea unui sistem inovator de neuronavigație, a două aparate RX mobile cu braț C și reconstrucție 3D,  a unui […]

    Există sarcină fără simptome? Iată ce trebuie să știi

    Nu este ceva neobisnuit sa te gandesti la sarcina si sa iti treaca prin minte un sir nesfarsit de simptome, de la greata de dimineata, arsurile la stomac […]

    Ziua Națională a Inimii

    Ziua Națională a Inimii, sărbătorită pe 4 mai, reprezintă prilejul de a conștientiza că bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România. Conform specialiștilor, la […]

    Creștere de 41,2% a veniturilor Medicover și Synevo în România în primul trimestru al anului 2019

    Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – NASDAQ Stockholm – a prezentat astăzi raportul interimar pentru primul trimestru al anului […]

    Conferinta Nationala a Asociatiei Melanom Romania- 2019 Comunicat de presa

    Melanomul este un cancer extrem de agresiv care afecteaza in general tinerii, fiind responsabil de 75% dintre decesele cauzate de cancerele de piele. Conform estimarii Globocan, in anul […]

    Baylab, ediţia VI: un nou format, aceeaşi experienţă educaţională de top

    Laboratorul de Ştiinţe Bayer – îşi redeschide porţile începând din 6 mai, în România şi Republica Moldova. Formatul ediţiei de anul acesta, în premieră la nivel național, oferă […]

    Secom organizează o conferință educativă despre burnout, sindromul epuizării profesionale

    Potrivit unui studiu recent, 8% dintre români sunt afectați de burnout * Secom®, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, a organizat pe 9 mai 2019, în […]

    Abordarea cosmetologică în tratamentul nonfarmacologic al patologiei dermatologice

    Etiologia complexă și spectrul larg de manifestări clinice la nivelul sistemului intertegumentar fac ca tratamentul patologiilor dermatologice sau a imperfecțiunilor considerate inestetice să reprezinte de multe ori o […]

    Anxietatea – când frica preia controlul asupra vieții tale

    Anxietatea face parte din viaţa omului. Este o reacţie normală, care apare atunci când ne simţim ameninţaţi sau în pericol. Ea reprezintă teama, nesiguranţa, ezitarea, intrarea într-o tensiune […]

    Boala celiacă

    DEFINIȚIE Boala celiacă este o afecțiune intestinală mediată imun, declanșată de ingestia de gluten la persoane susceptibile genetic și care are ca rezultat o reacție inflamatorie intestinală care […]

    Impactul noii legislații privind Dosarul Electronic de Sănătate asupra cabinetelor medicale

    Mediul de afaceri modern a fost presărat în ultimii 2 ani cu obstacole legislative: GDPR, DES … Legea nr. 45/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind […]

    30 de afecțiuni pot fi astăzi prevenite prin vaccinare

    Vaccinarea pe tot parcursul vieții este esențială pentru sănătatea individului În contextul Săptămânii Mondiale a Imunizării, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) alături de Societatea Națională […]

    S-a modificat art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

    Guvernul României a aprobat în ședința din 24 aprilie 2019, Ordonanţa de urgență pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății Actul normativ […]

    Vaccinarea, între breaking news și responsabilitate

    Un nou vaccin disponibil în România pentru prevenția gripei la copii și adolescenți (24 luni până la 18 ani) Vaccinarea reprezintă în continuare o provocare pentru sănătatea publică […]

    143 de persoane s-au înscris în programul de voluntariat ANMCS

    Programul „Dezvoltarea culturii calității și siguranței pacientului” urmărește pregătirea unui număr cât mai mare de profesioniști în sănătate pentru activitățile de implementare și dezvoltare a managementului calității serviciilor […]

    Alte 15 spitale din întreaga țară au fost încadrate în categoriile de acreditare

    Alte 15 spitale din întreaga țară au fost încadrate în categoriile de acreditare, în cursul celui de al II-lea ciclu de acreditare Două dintre unitățile sanitare cu paturi […]

    Noi perspective pentru comunitatea formată în jurul copiilor cu autism

    Noi perspective pentru comunitatea formată în jurul copiilor cu autism, la Conferința Internațională ABA 2019 În cel de-al optulea an de desfășurare, Conferința Internațională ABA și-a reconfirmat statutul […]

    Posibile interacțiuni diete restrictive – suplimente alimentare pentru slăbit

    Cura de slăbire este o necesitate în cazul unor indivizi obezi unde excesul ponderal agravează alte comorbidități asociate (hipertensiune arterială, risc cardiovascular, dislipidemii etc), dar poate fi și […]

    Farmacia Alphega îmbrățișează inovația și susține farmaciștii independenți

    Pe 15 martie s-a încheiat cel de-al nouălea Congres European al Farmaciilor Alphega în cadrul Forumului Grimaldi din Monaco, la care au participat mai bine de 1500 de delegați, printre […]

    Mizăm pe o mai bună comunicare medici – pacienți – farmaciști

    Iulian Trandafir, Director General, Farmexpert: Mizăm pe o mai bună comunicare medici – pacienți – farmaciști Comunicarea cu pacienții este esențială pentru corectarea aspectelor nefuncționale din sistemul sănătății. […]