Noi opțiuni terapeutice pentru pacienții cu cancer bronhopulmonar avansat din România

Asistenti Medicali

Vizualizari: 4746

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Organizată pentru al IV-lea an consecutiv, Conferința Regională de Cancer Bronhopulmonar a reunit între 7 și 8 septembrie la Craiova profesioniști din țara și din străinătate din specialități medicale implicate în managementul cazurilor de cancer bronhopulmonar, subliniind încă o dată importanța colaborării interdisciplinare. Cu tema „Managementul de caz al pacientului cu cancer bronhopulmonar de la diagnosticul în cabinetul medicului de familie la servicii paliative”, evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 120 de chirurgi toracici, pneumologi, oncologi, medici de familie si psihologi din regiunea Olteniei.
Coordonatorul știintific al manifestarii a fost Șef lucr.dr. Alin Demetrian, managerul Spitalului de Urgență Craiova și inițiatorul primei Comisii Multidisciplinare de Patologie Toracică din regiunea Oltenia care a împlinit odată cu această ediție a conferinței un an de la funcționarea cu regularitate în cadrul Clinicii de Chirurgie Toracică.
„Suntem la ediția a IV-a a acestei Conferințe ogranizată în parteneriat cu Houston NPA. Este un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru chirurgii toracici, pneumologii, medicii de familie, oncologii și pentru toate specialitățile conexe implicate în tratarea acestei patologii. În cadrul acestei ediții anunțăm cu bucurie un an de la înființarea Comisiei interdisciplinare de chirurgie toracică, care sper să devină un exemplu și pentru alte specialități. Suntem uimiți de câți anatomo-patologi vin și participă la aceste întâlniri. Scopul acestor reuniuni este de a dezbate, în beneficiul pacientului, fiecare dosar în cadrul unei echipe multidisciplinare care se implicăîn găsirea celor mai bune metode de tratament pentru pacient. Cancerul bronhopulmonar rămâne cea mai frecventă patologie malignă atât la nivelul țării, cât și la nivel mondial și de aceea este nevoie de o mai mare atenție”, a declarat în deschiderea evenimentului Șef.lucr.dr. Alin Demetrian.
Pe parcursul celor două zile de sesiuni interdisiciplinare au fost prezentate cele mai noi protocoale de stadializare a cancerului bronhopulmonar, precum și noile scheme de tratament în cazul acestei afecțiuni, cu incidență crescută în rândul pacienților români. Prevenirea și diagnosticarea precoce a acestei afecțiuni rămân în continuare printre principalele provocări ale sistemului actual de sănătate, așa cum au susținut la unison lectorii prezenți în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței Regionale de Cancer Bronhopulmonar. Aceștia au atras atenția asupra necesității inițierii unor programe de screening și prevenție și au sublinat rolul extrem de important pe care medicina primară îl poate îndeplini în acest context.
„Din păcate, diagnosticul în stadii avansate se menține la același nivel foarte înalt. La noi, peste 95% dintre cazuri sunt stadii 3 sau 4, iar acest lucru ține foarte mult și de implicare a colegilor noștri medici de familie. Ei sunt cei care au contact direct cu pacienții și îi pot întâlni în mod regulat și pot avea o relație mult mai apropiată, astfel încât să poată semnala cazuri în stadii incipiente. Este o minune să identifici pacienți cu cancer bronhopulmonar în stadiul 1 sau stadiul 2. Sunt extrem de rare aceste situații”, a declarat Șef.lucr.dr. Michael Schenker, medic oncolog la Centrul de Ocologie „Sf. Nectarie” din Craiova.
Una dintre cele mai noi opțiuni terapeutice în oncologie, imunoterapia reprezintă o șansă reală pentru pacienții diagnostictați cu cancer bronhopulmonar în stadii avansate. În cadrul evenimentului au fost prezentate cazuri clinice care pot confirma beneficiile acestui nou tratament ce a primit aprobare de curând din partea Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale pentru utilizarea ca tratament neoadjuvant preoperator.
„Imunoterapia este un tratament nou adăugat în terapia împotriva cancerului, iar în România încep să apară din ce în ce mai multe medicamente aprobate de Casa de Asigurări de Sănătate, unele dintre acestea fiind decontate, însă unele nu. Tendința actuală și deja nu mai este o tendință, ci o realitate, este ceea ce se cheamă medicina personalizată. Tumora pacientului este testată în funcție de profilul genetic a acesteia și în funcție de rezultat beneficiază de o anumită terapie țintită. Din păcate, determinările genetice sunt destul de costisitoare și nu sunt decontate la noi. Imunoterapia nu este o alternativă la chimioterapie, ci, pe baza testelor genetice, poate fi utilizată în funcție de profilul tumorilor care pot răspunde sau nu la acest tip de tratament. La fel ca toate celelalte medicamente, și în cazul imunoterapiei vorbim de efecte adverse, însă, fiind mult mai apropiată de structura naturală a omului efectele sunt mult mai mici față de chimioterapie”, a explicat dr. Nelly Cherciu, medic oncolog din Craiova.
„Dintre cei 60 de pacienți internați în clinica noastră, 20 se află într-o stare excelentă, iar acest lucru se datorează noilor linii de tratament. Pacienții beneficiază înainte de chirurgie de câteva administrări cu imunoterapie, ceea ce ar putea fi un lucru foarte util întrucât tumorile devin mult mai mici, în stadii operabile. Au existat foarte mult cazuri în care pacienții au ajuns pe masa de operație cu tumori mult mai mari decât arătau ecografiile, iar în aceste cazuri, la limită, tratamentul neoadjuvant cu imunoterapie poate fi o soluție”, a atras atenția dr. Michael Schenker care a vorbit în cadrul evenimentului despre noile standarde de tratament în carcinoamele bronho-pulmonare fără celule mici.
Prevenția rămâne totuși cheia succesului, eliminarea factorilor de risc reprezentând prima măsura ce trebuie adoptată. Prezent și în cadrul ediției din acest an a conferinței, prof.univ.dr. Horia Sîrbu, șeful secției de chirurgie toracică a spitalului din Erlangen din Germania a venit cu exemple de bună practică dintr-unul dintre cele mai performante sisteme medicale.
„În România există o foarte mare incidență a cancerului bronhopulmonar în rândul tinerilor, de aceea cred că ceea ce ar trebui făcut în primul rând este încercarea de a reduce fumatul. Scăderea ratei fumatului este cea mai bună măsură care ar trebui adoptată, la fel cum s-a întâmplat în SUA sau în Germania. Vin des în România și ceea ce mă îngrozește este că văd în continuare foarte mulți tineri care fumează, mulți școlari care fumează, față de Germania unde fumatul aproape că „a dispărut”. Observ o publicitate tot mai mare pentru țigările cu Tehnologia HeatControl, care trebuie spus că sunt niște minciuni și care sunt extrem de dăunătoare”, a declarat prof.univ.dr. Horia Sîrbu.
Despre beneficiile eliminării fumatului a vorbit în cadrul evenimentului și dr. Magdalena Ciobanu, medic pneumolog la Institutul Național de Penumologie „Marius Nasta” care i-a încurajat pe cei prezenți la eveniment să își îndemne pacienții să apeleze la ajutor pentru a se vindeca de dependența de tabagism.
O prezentare extrem de interesantă a fost susținută de psihologul Adrian Calomfirescu, invitat pentru prima dată în calitate de lector și care le-a vorbit celor prezenți despre importanţa terapiei de suport pentru pacienţii oncologici. „Cancerul este de multe ori considerat o sentință. Modificările care apar în viața pacientului sunt neprevăzute și dificile. Pe parcursul tratamentului, pacientul se confruntă cu gânduri și emoții negative, legate de anxietăți, familie și viitor. Există și nevoi care nu pot fi întâmpinate de familie, iar aici intervine suportul psihologic în abordarea multidisciplinară a tratamentului oncologic fie individual, fie în format de grup”, a declarat psiholog Adrian Calomfirescu.
În deschiderea evenimentului au luat cuvantul Conf. Univ. Dr. Dinescu Sorin-Nicolae și Prof.dr. Cristian Gheonea, Prorectorul și Decanul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, instituție sub egida căreia se organizează Conferința regională de Cancer Bronhopulmonar.
Începând cu ediția din acest an ne bucurăm să anunțăm un nou aliat în ceea ce privește comunicarea către pacient și anume Grupul asistenților medicali care lucrează în cabinetele medicilor de familie, grup reprezentat la eveniment de doamnele Mariana Predan și Iuliana Stancu. A participat la eveniment și inițiatorul primei conferințe de dezvoltare a abilităților de comunicare și a creșterii competenței profesionale a studenților de la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală din Craiova, Restart medical, dr. Cristian Siloși, împreună cu o echipa frumoasă de studenți care au sprijinit organizarea logistică.
Cu multiple intervenții utile a contribuit la conținutul de calitate al conferinței și Consulul Republicii Moldova, medic cu specialitatea chirurgie toracică, Prof.univ.dr. Silviu Sofronie care la finalul evenimentului a concluzionat „în an centenar, acest forum reunește tot spațiul românesc”.
În cadrul celei de-a IV-a ediții a conferinței regionalede Cancer bronhopulmonar au luat cuvântul:
• Prof. univ. dr. Horia Sîrbu, șeful Clinicii de Chirurgie Toracică din Erlangen (Germania)
• Prof. univ. dr. Gabriela Jimborean, pneumolog – Șeful Sectiunii de Cancer Pulmonar al SRP
• Prof. univ. dr. Floarea Mimi Niţu – medic pneumolog, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
• Şef Lucr. Dr Michael Schenker – medic oncologie medicală
• Șef Lucr. Mihai Olteanu – medic pneumolog, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova
• dr. Memu Eustațiu – chirurgie toracică, Drobeta Turnu Severin
• dr. Elena Vlad – medic pneumolog, Târgu Jiu
• dr. Dalida Mosorescu – medic de familie, Craiova
• dr. Mariana Chirca – medic oncolog, Craiova
• dr. Nelly Cherciu – medic oncolog, Craiova
• dr. Roxana Mustață - Medic specialist oncolog, Craiova
• dr. Cristina Petria – medic oncolog,Spitalul Municipal Caracal
• dr. Cristina Călărașu – medic pneumolog, Craiova
• dr. Magdalena Ciobanu – pneumolog – centrul Stop Fumat, București
• dr. Rene Ilia – medic rezident chirurgie toracica, Craiova
• psih. Adrian Costin Calomfirescu – psiholog, București
Programul evenimentului a fost creditat cu 9 puncte EMC pentru medici și 10 puncte EMC pentru asistenți.

Mai multe detalii găsiți pe www.houston.ro și pe pagina de Facebook Houston: https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Aproape 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu cancer, în fiecare an, în România

Asistenti Medicali

Vizualizari: 5109

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

  • Pentru prima dată, România dispune de un set de date complete privind cancerul la copil, prin intermediul Registrului Național al Cancerelor la Copil;
  • În fiecare an, aproape 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu cancer în centrele de oncologie pediatrică, din România;
  • O treime din cazurile totale înregistrate au fost în grupa de vârstă 0-4 ani;
  • Mai mult de jumătate dintre copii ajung la oncologul pediatru în stadii avansate ale bolii;
  • Leucemia este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la copiii și adolescenții din România;
  • Incidența cancerului la copil în România, în perioada 2010-2015, s-a menținut relativ constantă, în jurul mediei de 9,86 la 100000 de persoane, cu vârsta între 0 și 19 ani

În deschiderea seriei de evenimente dedicate în această lunăCopiilor cu CancerSocietatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (S.R.O.H.P.) a lansat în premieră Registrul Național al Cancerelor la Copil în România, prezentând o analiză completă a datelor adunate la nivel național privind cazurile de cancer la copii și tineri în perioada 2010-2017.

Registrul Național al Cancerelor la Copil a fost inițiat în anul 2009 de către S.R.O.H.P. cu scopul de a contribui la îmbunătățirea asistenței medicale pentru copiii cu cancer din România, prin furnizarea unor date de calitate pentru fundamentarea politicilor de sănătate privind cancerul pediatric și integrarea oncopediatriei românești în circuitul internațional al cercetării oncologice pediatrice. Registrul este finanțat exclusiv din surse non-guvernamentale.

„Prin Registrul Național al Cancerelor la Copil nu vom cunoaște doar câți copii au nevoie anual de îngrijire pentru cancer. Vom putea afla și dacă avem medici specialiști suficienți sau dacă există locuri suficiente în secții de specialitate. Cunoașterea completă a cazuisticii din anul 2010, până în prezent ne va permite efectuarea unei anchete de supraviețuire, care să ne ofere tabloul obiectiv al șanselor de supraviețuire a copiilor tratați în România, în comparație cu cei care au beneficiat de tratament în alte țări. În plus, acest instrument va putea fi folosit de decidenții politici pentru a estima, în baza unor date concrete, câți bani ar trebui să aloce, anual, pentru a asigura necesarul de medicamente”, a declarat, în cadrul evenimentului de lansare, Conf. Prof. Dr. Monica Desiree Dragomir, președintele Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică.

În anul 2018, Registrul a putut fi relansat în urma susținerii Asociației Dăruiește Aripi și cu ajutorul parteneriatului cu Institutul Oncologic Ion Chiricuță” din Cluj Napoca, respectiv cu Registrul Regional de Cancer Nord-Vest. Astfel, baza de date a fost verificată și completată cu toate cazurile de cancer la copii și adolescenți înregistrate pe teritoriul țării, între anii 2010-2017, și tratate în centrele de oncologie pediatrică din România. În urma interpretării datelor, a fost posibilă o reprezentare clară și obiectivă a numărului de cazuri noi, a distribuției lor în teritoriu și a numărului de tumori din fiecare tip de cancer.

Principalele rezultate ale analizei Registrului Național al Cancerelor la Copil în România sunt:

  • În fiecare an, în centrele de oncologie pediatrică din țara noastră, aproape 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu cancer;
  • Cele mai frecvente cancere la copii sunt leucemiile (31%) care, împreună cu limfoamele (15%), reprezintă aproape jumătate din cazurile noi de cancer. Acestea sunt urmate de tumorile sistemului nervos – central și periferic (1 caz din 5) și de tumorile oaselor și ale părților moi (1 caz din 6);
  • Incidența cancerului la copil, în perioada 2010-2015, a fost, în medie, de 9,86 la 100000 de persoane cu vârste între 0 și 19 ani, menținându-se relativ constantă de la un an la altul. Conform datelor demografice oficiale, datorită raportării la o populație rezidentă de referință mai mare decât cea reală, incidența este mai mică decât estimările Organizației Mondiale a Sănătății, pentru populația României, în perioada respectivă;
  • Analiza cazurilor pe grupe de vârstă a arătat că procentul cazurilor la adolescenți (grupa de vârstă 15-19 ani) este mult inferior față de ponderea așteptată - doar 1 caz din 5, față de 1 din 3, în statisticile internaționale. Acest fapt indică, cel mai probabil, preluarea acestora în secții de adulți și semnalează problema serviciilor de tranziție copil-adult la adolescenții și tinerii cu cancer - o problemă de actualitate, care se regăsește la nivel mondial, cauzată de impactul major pe care îl au prognosticul medical și, respectiv, aspectele psiho-sociale.
  • O treime din cazurile totale, înregistrate au fost în grupa de vârstă 0-4 ani;
  • Analiza pe sexe arată o pondere mai mare a diagnosticului de cancer la băieți față de fete,  pentru toate grupele de vârstă;
  • Cazurile de cancer la copii sunt, in cea mai mare parte, diagnosticate cu întârziere. În fiecare an, mai mult de jumătate dintre copii ajung la oncologul pediatru în stadii avansate ale bolii, fapt ce influențează negativ șansele de supraviețuire pe termen lung a acestora.

În urma analizei datelor, S.R.O.H.P. a conturat un set de acțiuni pentru a fi implementate în perioada următoare:

  • Inițierea unui flux de date cu celelelate registre regionale, prin intermediul Registrului Regional Nord-Vest, care să asigure reducerea „pierderii de date” referitoare la cazurile care nu sunt luate în evidență în centrele de oncologie pediatrică din țară;
  • Efectuarea unei anchete de supraviețuire pentru anii de incidență cu raportare completă;
  • Optimizarea raportării cazurilor de cancer la copil prin adaptarea fișei de înregistrare a cazurilor la specificul pediatric (stadiul, tratamentul și urmărirea cazului de cancer la copil);
  • Realizarea de ghiduri și campanii educaționale, în colaborare cu alte organizații și sectoare de asistență medicală, adresate serviciilor medicale de prim contact și părinților pentru a crește rata de diagnosticare în timp util a cazurilor noi de cancer la copii.

Implementarea Registrului Național al Cancerelor la Copil, precum și analiza datelor, au fost posibile în urma susținerii financiare oferite de Asociația Dăruiește Aripi, prin programul „Adoptă un Proiect”, al ING Bank România.

„Am decis să sprijinim dezvoltarea Registrului Național al Cancerelor la Copil pentru a oferi specialiștilor în oncopediatrie un tablou complet al situației epidemiologice din țară. Credem că, prin datele furnizate de acest instrument, copiii din țara noastră vor avea acces la medicamentele necesare și specialiști care să le ofere un tratament complex”, a precizat Alina Pătrăhău, fondatoarea Asociației Dăruiește Aripi.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Accesul bolnavilor de cancer la radioterapie în România, o loterie pentru viață

Asistenti Medicali

Vizualizari: 4002

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

România, cele mai puține aparate de radioterapie, raportat la numărul de locuitori, dintre țările UE 

1 din 5 bărbați și 1 din 6 femei, la nivel mondial, dezvoltă cancer de-a lungul vieții, iar 1 din 8 bărbați, respectiv 1 din 11 femei, își pierd viața din cauza acestei maladii.

Cancerul este a doua cauză de mortalitate la nivel global, iar ultimele estimări ale Globocan, din 2018, indică un trend ascendent din punctul de vedere al incidenței bolii, dar și al mortalității. Anul trecut, în întreaga lume s-au înregistrat peste 18 milioane cazuri de cancer și peste 9 milioane de decese cauzate de această boală.

Aproape un sfert din cazurile de cancer la nivel global în 2018 s-au înregistrat în Europa.  Un alt aspect important este faptul că 70% dintre decesele cauzate de cancer s-au înregistrat în țări mediu sau slab dezvoltate .

În ciuda faptului că la nivel european cea mai mare incidență a cazurilor de cancer în 2018 a fost în Europa Centrală, cea mai ridicată rată a mortalitații din cauza acestei boli a fost în Europa de Est, ceea ce demonstrează dificultatea cu care țările din regiune fac față luptei cu această maladie a secolului.

Radioterapia: o șansă la viață pentru bolnavii care luptă cu cancerul

Pe lângă tratamentul prin chimioterapie și cel medicamentos, una dintre metodele de tratament prescrise cel mai adesea în cazul bolnavilor diagnosticați cu cancer este radioterapia, care țintește celulele cancerigene și împiedică înmulțirea lor.

Radioterapia externă implică o aparatură care utilizează radiațiile pentru a distruge sau a micșora celulele canceroase doar în acea parte a corpului unde tumoarea este prezentă, fără a afecta major celulele din jur. Radioterapia se utilizează în general pentru a trata cancerul la sân, la prostată, la cervix, cancerul la cap, gât, leucemia (cancerul sângelui) și anumite tipuri de cancer tiroidian. Așadar este vorba despre un tratament local, ceea ce înseamnă că radioterapia poate fi eficientă în cazurile în care tumoarea canceroasă se află doar într-o anumită parte a corpului.

Pentru organismul ajuns în stadiul în care cancerul s-a răspândit în mai multe zone, radioterapia are doar efect paliatiativ și nu mai poate fi utilizată decât pentru a reduce simptomele, nu și pentru a distruge sau micșora celulele canceroase. Cu cât se întârzie administrarea tratamentului, cu atât cancerul poate evola, de aceea este vital accesul cât mai rapid al pacientului la terapia indicată de medic.

 Accesul la radioterapie în România, o loterie pentru viață pentru bolnavii de cancer

Programul național de oncologie decontează integral costul tratamentului de radioterapie pentru pacienții care suferă de cancer. Problema rămâne numărul redus de centre de radioterapie care nu face față tuturor bolnavilor cu cancer care au nevoie de acest tip de tratament, precum și dispunerea neuniformă a acestor centre la nivel național.

Această situație rezultă într-o supraaglomerare a unităților medicale din marile orașe universitare, iar pacienții care suferă de cancer și pentru care fiecare zi contează în lupta cu boala, pot fi puși pe liste de așteptare de luni de zile, pentru a beneficia de un tratament care le poate salva viața.

România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de aparate de radioterapie raportat la populație

Conform celui mai recent studiu Eurostat, în Uniunea Europeană au fost utilizate peste 3500 de aparate de radioterapie pentru a trata pacienții care suferă de cancer, în 2016.

Atunci, România s-a clasat pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de aparate de radioterapie pentru tratarea bolnavilor de cancer: o medie de 0.37 la 100.000 de locuitori, în timp ce la polul opus s-a situat Belgia, cu o medie de 1.81 de aparate la 100.000 de locuitori.

Din păcate accesul târziu la metodele de tratament este o situație des întâlnită mai ales în țările slab dezvoltate, astfel că în 2017 doar 26% din țările slab dezvoltate au beneficiat de servicii de diagnosticare și tratament în sectorul public. Aceleași statistici arată ca doar 1 din 5 țări mediu și slab dezvoltate își permit să implementeze un program anti-cancer.

Cancerul la bronhopulmonar și cancerul la sân principală cauză de deces prin cancer în România

În România în ceea ce privește incidența cancerului, în 2018 s-au înregistrat peste 80.000 de noi cazuri, iar cancerul la bronhopulmonar a fost cel mai frecvent diagnosticat, urmat de cancerul la sân și cel de prostată.

Prevalența cancerului în România, conform acelorași studii arată că în ultimii 5 ani mai mult de 200.000 de persoane trăiesc cu această boală.

Peste 50% dintre bărbații nou diagnosticați cu cancer în 2018 au cancer bronhopulmonar și peste 50% dintre femeile nou diagnosticate cu cancer în același an suferă de cancer la sân.

Tot în 2018, în ceea ce privește mortalitatea, cancerul bronhopulmonar a produs cele mai multe decese în rândul pacienților cu cancer, urmat de cancerul la sân și cel de prostată.

Conferința „Accesul pacienților la radioterapie în regiunea Sud-Muntenia”, desfășurată în 30 ianuarie 2019, la Pitești, și-a propus să aducă în prim-plan provocările pacienților cu cancer, în particular din regiunea Sud-Muntenia și Oltenia, care au indicație pentru radioterapie. De asemenea, discuțiile au vizat și potențiale soluții care ar putea facilita accesul pacienților la această procedură terapeutică, fără întârzieri.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul în care în 4 februarie, la nivel internațional se marchează Ziua Mondială de luptă împotrivă Cancerului, o inițiativă menită să atragă atenția asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi – de la autorități, medici, oameni de știință, societate civilă, la pacienți, familii și prieteni ai pacienților cu cancer, a societății per ansamblu, în combaterea cancerului.

Programul educational 2017-2018 s-a incheiat la data de 31.12.2018, urmand ca de la aceasta data revista sa fie creditata doar cu 5 credite de catre toate autoritatile profesionale (Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Medicilor Dentisti din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România)

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Neuropatia diabetică, principala cauză a disfuncțiilor erectile la bărbații cu diabet zaharat

Între 20 și 67.4% dintre bărbații cu diabet dezvoltă disfuncție erectilă, față de 16% , media din populația generală Neuropatia diabetică este una dintre complicațiile cel mai des întâlnite […]

APMGR solicită autorităţilor convocarea de urgenţă a grupului de lucru pentru taxa clawback

Introducerea calculului diferenţiat pentru taxa clawback  repezintă singura soluţie pentru a opri dispariţia medicamentelor ieftine de pe piaţă Asociația Producătorilor de Medicamente Generice  (APMGR) solicită autorităţilor convocarea de urgenţă […]

În România se pierd anual peste 570.000 ani potențiali de viață prin deces prematur din cauza cancerului

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului pune accent, anul acesta, pe încurajarea acțiunilor individuale cu impact în reducerea poverii cancerului. În România, anul trecut, conform celui mai recent […]

Recuperarea și fizioterapia, în spital și ambulator, în farmacie și la domiciliu!

Medici de diverse specialități, medici cu specialitatea medicină de familie, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, profesori CFM, persoane din rețeaua de medicină școlară sunt așteptați să participe în perioada 28 februarie […]

LOCUITORII DIN MUNȚII APUSENI VOR BENEFICIA DE ECOGRAFII CARDIACE GRATUITE

Cu sprijinul Sensiblu, Cabinetul medical mobil, rezultatul unui proiect inițiat în 2012 de A&D Pharma, Fundația Sensiblu, Asociația Rotary Club “Floare de Colț” Abrud Câmpeni și Mercedes Benz, […]

Lansarea studiului comparativ privind gradul de conștientizare a importanței datelor cu caracter personal în România și Republica Moldova

Asociaţia Specialiştilor în Confidentialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) şi Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova, lansează în premieră un studiu comparativ ce are drept scop evaluarea […]

Studiu statistic privind gradul de conformitate GDPR în sistemul sanitar românesc, lansat la Tîrgu Mureș

Pentru a marca Ziua Europeană a protecției datelor, Asociația SURYAM și Universitatea de Medicină, Farmacie, Stiinte si Tehnologie Tîrgu Mureș – Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate […]

Spitalul SANCONFIND, peste 37.000 de pacienţi în ianuarie-octombrie 2018

În perioada ianuarie – octombrie 2018, peste 37.000 de pacienţi au folosit serviciile medicale oferite de Spitalul SANCONFIND din Câmpina. Având la bază o investiţie care a depășit […]

Noutățile admiterii 2019 la Medicină Militară

Biroul Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Mureș anunță calendarul de admitere la Medicină Militară, pentru anul universitar 2019-2020, la Catedra de Pregătire Medico-Militară (Institutul Medico-Militar București) […]

Adriana Cotel este noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

Prin decizia prim-ministrului publicata azi in Monitorul Oficial, Partea I, nr.81 din 26 Ianuarie 2019, Adriana Cotel a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de […]

În 28.02-01.03 2019 va avea loc, la Târgu Jiu, ediția I a conferinței „Recuperare și Fizioterapie, axate pe patologie”

În perioada 28 februarie-1 martie 2019 va avea loc, la Târgu Jiu, prima ediție a conferinței „Recuperare și Fizioterapie, axate pe patologie”, un eveniment interdisciplinar, adresat medicilor, fizioterapeuților, […]

Cancerul de col uterin devine al doilea cancer ce afectează femeile din România, după cel mamar

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (21-27.01.2019) pune accent, anul acesta, pe importanța screeningului împotriva acestei boli. În România, conform celui mai recent raport al […]

Protejarea exagerata a drepturilor de autor, risc real pentru blocarea Youtube

Articolul 13, în forma scrisă de Parlamentul European, va avea imense consecințe nedorite pentru toți. Articolul 13 afectează sute de mii de locuri de muncă, inclusiv cele ale […]

Campania de promovare a vaccinării – “Copilăria, cel mai frumos cadou”

Ministerul Sănătății împreună cu UNICEF în România au lansat Campania de promovare a vaccinării – “Copilăria, cel mai frumos cadou”, care are ca scop informarea părinților și a […]

Publicitatea la medicamente, dispozitive medicale, suplimente alimentare și dermatocosmetice va fidezbătută la conferința PRIA Drugs and Medicine Publicity în 6 februarie 2019

Ca la fiecare început de an, PRIAevents, organizează conferința PRIA Drugs and Medicine Publicity, aflată deja la ediția a 4-a, în data de 6 februarie 2019, bucurându-se de […]

Guvernul înființează o agenție de informatizare a sănătății, în coordonarea Ministerului Sănătății

Conform Ro Health Review – www.rohealthreview.ro, una dintre prioritățile declarate de România în domeniul sănătății, pentru mandatul de la președinția Consiliului Uniunii Europene, este tocmai eHealth, Ministerul Sănătății […]

Farmacia nu este un cos de gunoi !

Conform articolului Dnei Sef. Lucr. Dr. Daniela Felecan, colectarea medicamentelor neutilizate sau expirate de la populatie este mai intai de toate o problema de sanatate publica, medicamentul fiind un […]

Reamintire legată de valabilitatea cardurilor naționale de sănătate

CNAS reamintește că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate a fost prelungită de la 5 la 7 ani. Acest lucru înseamnă că asigurații pot folosi la toți furnizorii de […]

[Formulare utile] Noi reglementari legale privind accesul la datele pacientului

Prin publicarea in Monitorul Oficial, Partea I nr. 3 din 03.01.2019 a Legii nr. 347/2018 se completeaza art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 in sensul ca […]

Farmaciile cu circuit deschis nu se supun acreditarii ANMCS

In data de 21 Decembrie 2018 Președintele României, domnul Klaus Iohannis a emis un Decret privind promulgarea Legii 329/2018 pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății (PL-x 510/08.10.2018) […]