Biroul de presa al Colegiului Medicilor din România anunta printr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei ca organizatia profesionala ” ținând cont de situația existentă în sistemul de sănătate, a reglementat situația medicilor care au împlinit vârsta de pensionare, permițându-le să își continue activitatea în sectorul public în condițiile legii, dar, în același timp, încurajează activitatea medicilor tineri și crearea de oportunități și posturi pentru aceștia pentru a diminua numărul celor care pleacă să lucreze în străinătate.
Reglementarea prelungirii activității medicilor peste vârsta legală de pensionare s-a făcut prin Decizia Consiliului National a Colegiului Medicilor din România nr. 4/2008, actualizată prin Decizia nr. 1/2014.
Din acest motiv, prin decizia menționată în unitățile sanitare publice, inclusiv în cadrul liniilor de gardă, continuarea activității peste vârsta legală de pensionare (65 de ani) poate avea loc numai în situații excepționale, respectiv deficit de personal medical sau in zone defavorizate și doar pe perioada în care postul urmează să fie scos la concurs.
”Dacă postul nu se ocupă în urma scoaterii la concurs, avizăm prelungirea activității pentru medicii pensionari pentru a nu bloca activitatea spitalului. Avem situații în țară, în care s-ar închide secții, dacă nu ar lucra medicii pensionari, cum este cazul Spitalului Județean Tulcea. Dar, acolo unde se pot înscrie medici tineri la concurs, nu încurajăm prelungirea la nesfârșit a activității medicilor pensionari”, a declarat prof. Dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.
Medicii își pot continua activitatea medicală peste vârsta de pensionare în unități sanitare private.
Continuarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România.
Referitor la cazul de la Spitalul Județean Slatina, Colegiul Medicilor Olt a procedat în spiritul Deciziei Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, după deblocarea posturilor în sistemul sanitar potrivit Ordonanței de Guvern, solicitând să se scoată posturile la concurs.
Timp de un an, conducerea Spitalului Județean Slatina nu a scos posturi la concurs. Recent, au fost scoase la concurs un număr de 11 posturi, dar deocamdată încă nu s-a organizat concursul, iar în cazul a patru posturi (pentru specialitățile Dermatovenerologie, Pediatrie, ORL si O.G.) dosarele candidaților înscriși au fost respinse ca incomplete fără a li se acorda dreptul de a le completa în perioada prevăzută de legislația în vigoare pentru organizarea si desfasurarea concursurilor. În afara celor patru, există încă un număr de șapte posture, care trebuie scoase la concurs. Pentru acestea, conducerea Spitalului Slatina face încă presiuni pentru prelungirea activității medicilor care au depășit vârsta legală de pensionare.
Colegiul Medicilor din România solicită conducerilor tuturor unităților sanitare de stat să respecte legislația în vigoare în ceea ce privește prelungirea activității medicilor pensionari și scoaterea posturilor la concurs.”