Premiile The Parc pentru Susținerea și Dezvoltarea Medicamentelor

Asistenti Medicali

Vizualizari: 11632

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

The Parc (Pharmaceutical Applied Research Center) își marchează aniversarea de cinci ani prin lansarea Premiilor The Parc, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Zentiva din Praga. The Parc este o platformă inedită de cercetare, înființată pentru beneficiul viitoarelor generații de oameni de știință.

 Suntem mândri că lucrăm alături de următoarea generație de oameni de știință, oferindu-i experiența propriu-zisă a dezvoltării de medicamente", a declarat dr. Pavel Calta, Director Executiv. "Prin lansarea Premiilor The Parc, premii care includ două categorii, oferim participanților recunoașterea pe care o merită și sperăm că mulți dintre ei vor continua să-și desfășoare cariera în cercetarea și dezvoltarea medicamentelor".

Inițiată de Zentiva, platforma The Parc a fost creată în asociere cu trei parteneri universitari: Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga, Facultatea de Științe de la Universitatea Charles și Institutul de Chimie Organică și Biochimie al Academiei de Științe din Cehia. Inițiativa a adus la un loc talente în dezvoltare cu lideri din industria farmaceutică și experți din mediul academic, care lucrează împreună pentru a da forță inovației în domeniul cercetării și dezvoltării medicamentelor.

 The Parc le permite doctoranzilor să obțină experiență în industria chimică, tehnologia pharma, biofarmacie și cercetarea clinică. Deoarece colaborează cu parteneri academici din întreaga Europă, The Parc oferă de asemenea un program de mentorat. În cadrul acestuia, oameni de știință recunoscuți oferă supervizare prin asistență zilnică și își împărtășesc cunoștințele. În prezent, participă la acest program 25 de doctoranzi. De la înființarea programului, au absolvit opt persoane, dintre care patru s-au alăturat Zentiva. În ceea ce-i privește pe restul de absolvenți, doi au decis să-și desfășoare cariera în mediul academic, extinzând rețeaua științifică The Parc, iar doi lucrează la alte companii farmaceutice.

Suntem extrem de recunoscători Zentiva pentru că susține The Parc, oferind absolvenților noștri și cadrelor universitare oportunitatea de a colabora cu experți din industrie, pentru a aborda împreună cele mai mari provocări din sănătate. Aș dori să felicit câștigătorii și să le doresc succes în viitoarea lor carieră", a spus Prof. dr. ing. František Štěpánek.

 Despre Facultatea de Științe de la Universitatea Charles

Facultatea de Științe a fost înființată în 1920, fiind a cincea facultate de la Universitatea Charles. În prezent are 29 de departamente, trei muzee și o grădină botanică mare. Facultatea este împărțită academic și organizatoric în patru secțiuni: biologie, geografie, geologie și chimie. În plus, facultatea are mai multe centre specializate de predare și cercetare, inclusiv instituții interdisciplinare, cum ar fi Institutul de Studii de Mediu. Toate secțiile facultății sunt active atât în ​​predare, cât și în cercetare.

Despre Institutul de Chimie Organică și Biochimie al Academiei de Științe din Cehia

IOCB Praga este o instituție științifică de top recunoscută la nivel internațional, a cărei misiune principală este desfășurarea cercetărilor fundamentale în biologia chimică și chimia medicamentelor, chimia organică și a materialelor, chimia substanțelor naturale, biochimia și biologia moleculară, chimia fizică, chimia teoretică și chimia analitică. O parte integrantă a misiunii IOCB Praga este implementarea în practică a rezultatelor obținute în urma cercetărilor. Accentul pe cercetarea interdisciplinară dă naștere la o gamă largă de aplicații în medicină, farmacie și alte domenii.

Despre Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga

Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga este un centru de studiu și cercetare de prim rang în domeniul chimiei din Cehia și este una dintre cele mai mari instituții de învățământ și cercetare din țară, orientată spre chimie tehnică, tehnologii chimice și biochimice, materiale și inginerie chimică, chimie alimentară și studii de mediu.

Despre Zentiva

Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București și la Praga. Fabrica din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa. În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume.

În 2018, Zentiva a finalizat procesul de separare față de Sanofi, fostul său proprietar, care a vândut pachetul de acțiuni majoritar deținut la producătorul de generice către Advent International, unul din cei mai mari și mai experimentați investitori de capital privat din lume.

În decembrie 2018, Zentiva România a atins o valoare a producției de 100 de milioane de unități comerciale de la începutul anului, record de producție din 2006 și până acum.

Credem că serviciile medicale sunt un drept, nu un privilegiu. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de acces mai bun la medicamente. Suntem în serviciul europenilor și susținem specialiștii din domeniul medical, farmaciștii și factorii de decizie din sănătate. De asemenea, împărtășim aceeași responsabilitate cu aceștia - de a contribui la reducerea costurilor și la îmbunătățirea accesului la servicii medicale. Cu peste 2500 de angajați în Europa și două fabrici proprii, ne dorim să devenim liderul în domeniul medicamentelor generice și al celor fără prescripție medicală.


Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    UMFST Târgu Mureș primește fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea clădirii principale

    Asistenti Medicali

    Vizualizari: 3437

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Peste 6 milioane de euro fonduri nerambursabile au fost alocate Universității de Medicină, Farmacie, Ştiinţe și Tehnologie din Târgu Mureş pentru reabilitarea și modernizarea clădirii principale. Rectorul UMFST Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, alături de directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, au semnat marţi, 19 martie 2019, contractul de finanțare care asigură fondurile necesare pentru a moderniza și îmbunătăți condițiile de studiu ale studenților UMFST Târgu Mureș.

    Fondurile nerambursabile necesare pentru realizarea proiectelor sunt alocate din bugetul Regiunii Centru al POR 2014-2020, Prioritatea de investiții 10.1A, Obiectivul specific 10.3. Proiectul prevede modernizarea spatiilor educaționale și eficientizarea energetică a clădirii. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea formării cercetătorilor post-doctoranzi în medicină prin furnizarea unor programe de cercetare post-doctorală. Valoarea totală a proiectului este de 49.289.221,4 de lei din care valoarea finanțării nerambursabile alocate pentru realizarea investițiilor este de 29.400.000 de lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (aproximativ: 6.320.813,54 de euro).

    Succesul obținerii finanțării proiectului este rezultatul activității Departamentului de Proiecte Europene și a Direcției General Administrative din cadrul UMFST Târgu Mureș.

    Localizată în mijlocul Transilvaniei și având o tradiție de peste 70 de ani de învățământ medico-farmaceutic, Universitatea, de-a lungul timpului și-a dezvoltat programele de studii, având 35 programe de studiu la nivel de licență, 31 programe de studii la nivel de masterat, precum și studii doctorale și postuniversitare în care se predă în limbile română, maghiară și engleză. Universitatea dispune de o baza de învățământ completă formată din spații didactice, laboratoare, numeroase facilități pentru studenți, care, împreună, dau imaginea unei universități moderne, cu o activitate complexă. Nivelul de educație este factorul-cheie al dezvoltării naționale, deoarece determină în mare măsură activitatea economică, productivitatea, precum și mobilitatea forței de muncă, creând premisele, pe termen lung, pentru existența unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții. Iar această investiție, care are undă verde de azi, se face într-un domeniu cu potențial de creștere care contribuie la creșterea angajabilității generațiilor noastre de absolvenți, în sectoare competitive și cu specializări inteligente” a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST Târgu Mureș.

    Data estimată pentru finalizarea proiectului este 31 octombrie 2021.

    „Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș este o universitate de prestigiu din sistemul românesc de învățământ superior, cu un ritm de dezvoltare dinamic, cu mecanisme manageriale eficiente și cu stabilitate administrativă. Finanțarea acestui proiect va asigura premisele creșterii calității și performanţei științifice în domenii relevante sectoarelor economice competitive, ca și parte a sistemului românesc de învățământ. O infrastructură educațională adecvată este esențială pentru construirea de abilități sociale, dezvoltarea competențelor profesionale și a capacitații de integrare socio-profesională pentru fiecare individ. Această investiție va avea ca rezultat sporirea capacității Universității de a anticipa și a răspunde cerințelor pieței privind standardele și calitatea academică, de a dezvolta noi programe, beneficiind de tehnologie și echipamente moderne, pentru a oferi studenților competențe cros-disciplinare”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.


    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Damian Drăghici, Bogdan Ioan și Franny cântă pentru copiii cu autism din ATCA

    Asistenti Medicali

    Vizualizari: 3956

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Damian Drăghici, Bogdan Ioan și Franny cântă pentru copiii cu autism din ATCA. Toți banii se transformă în ore de terapie pentru micuți.

    Damian Drăghici & Brothers, Bogdan Ioan – câștigător la Vocea României în 2018 - și Franny, tânără artistă Roton și vocal-coach, cântă pentru cei 170 de copii cu autism din cele două centre ATCA. Toți banii obținuți în urmă vânzării biletelor se vor transforma în ore de terapie pentru micuți. Evenimentul are loc pe 2 aprilie, în Quantic Pub.

                ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată) în parteneriat cu Quantic Pub organizează astfel cel mai mare concert caritabil rock, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

                “Poți doar atât cât ți s-a spus că poți! Dacă tu vrei să faci diferența, fă mai mult decât poți, pentru că sigur poți mai mult!  Mă dedic oricărei cauze caritabile, dar mai ales celor care au ca scop ajutorarea copiilor. Asta m-a sensibilizat întotdeauna, cu atât mai mult acum, când s-a născut copilul meu.”, mărturisește Damian Drăghici.

                “Acest gen de eveniment mă face să realizez cât este de important să dai o mână de ajutor. Stă în puterea noastră să ajutăm și să schimbăm ceva în bine. Mă bucur că am fost invitat să iau parte la această acțiune caritabilă și abia aștept să ne vedem.”, spune Bogdan Ioan, câștigător al ediției din 2018 de Vocea României.

                Un copil din 59 este diagnosticat cu autism. În urmă cu 15 ani, autismul era aproape necunoscut în România, nu existau centre de terapie ABA, nu existau terapeuți specializați pentru a lucra cu acești copii. Ușile instituțiilor de învățământ erau închise.

    Specialiști și părinți, oameni de bine și parteneri, sub umbrela ATCA, în 11 ani de activitate, au pus bazele a două centre de recuperare, încercând să găsească soluții pentru a reduce costurile terapiei. În prezent, 170 copii urmează programe de terapie în centrele ATCA.

                Fondurile strânse în cadrul concertului prin intermediul  biletelor de participare vor asigura continuarea programelor de terapie recuperatorie în anul 2019 și a cursurilor de formare gratuite pentru părinți și profesori.

    Concertul oferă șansa unei vieți mai bune pentru fiecare copil cu autism din centrele ATCA.

    Biletele se găsesc în format electronic pe https://www.iabilet.ro/bilete-autism-rocks-41427/  și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

    Prețul biletelor este de 60, 80 și 100 lei.

    60 lei - Acces general

    80 lei - Normal circle

    100 lei - Golden Circle

    Cei care nu pot ajunge la eveniment, dar doresc să contribuie la cauza micuților cu autism din ATCA au la îndemână următoarele variante:

    Virament bancar:

    Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată

    Cod fiscal : CIF 23830437

    Cont bancar: RO49BACX0000000968803037, Unicredit Tiriac BANK

    PayPal, aici.

    Mai multe detalii, în pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/374274266761303/


    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Synevo România inaugurează primul său centru de recoltare din orașul Călărași

    Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 11 martie primul său centru modern de recoltare din orașul Călărași. Acesta […]

    Țigările electronice reduc raspunsurile biologice asociate unor boli

    Țigările electronice reduc răspunsurile biologice asociate bolilor cardiovasculare și pulmonare în comparație cu țigaretele, indică cel mai recent studiu al Philip Morris International Studiul reprezentativ, cu o durată […]

    S-a deschis cel mai modern spital privat de cardiologie din Ardeal, la Cluj-Napoca

    Spitalul Monza, Centrele Ares și CardioTeam își unesc forțele și deschid cel mai mare spital privat de cardiologie din centrul țării, la Cluj Napoca. Spitalul va funcționa în […]

    Adresele de email ”yahoo” sau ”gmail” utilizate de medici în scop profesional, breșă de securitate

    Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 62 – editia tiparita – Februarie 2019 – Martie 2019

    Imunoterapia poate schimba felul în care cancerul de rinichi este tratat

    Ziua Mondială a Rinichiului Imunoterapia poate schimba felul în care cancerul de rinichi este tratat Cancerul de rinichi este al 14-lea cel mai comun tip de cancer la […]

    Synevo România își extinde prezența în Suceava unde inaugurează al treilea său centru de recoltare

    Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 4 martie un centru modern de recoltare în orașul Suceava. Compania dispune […]

    Conferința Națională RoVaccin 2019

    Vaccinarea, prioritate pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene Cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale RoVaccin aduce în atenția profesioniștilor, autorităților și publicului larg ultimele noutăți […]

    Flamozil, mai mult decat tratarea rănilor

    Flamozil Gel Hidrocoloidal, este 1 singur produs cu  4 beneficii: Accelerează vindecarea rănii Previne apariția infecțiilor Diminuează rapid durerea Reduce apariția cicatricilor Tub 50 de grame – o formă convenabilă […]

    Dr Radu Zamfir, noul director executiv al Agentiei Nationale de Transplant

    Începand cu data de 05.03.2019,  dr Radu Zamfir, medic primar chirurgie generala si cercetator stiintific  a fost numit  prin Ordin al ministrului Sanatatii, Sorina Pintea, in functia de […]

    Radiografia dentară – ce trebuie să știi despre ea

    Dacă mergi la stomatolog, probabil ți se va cere să faci radiografii dentare în diferite situații. Aceste radiografii sunt necesare pentru medicii stomatologi deoarece îi ajută să pună […]

    Secom® a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei

    Secom® a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei, în creștere cu circa 10% față de anul anterior Secom®, compania românească cu […]

    A.N.M.C.S. salută inițiativa Ministerului Sănătății

    Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate salută faptul că Ministerul Sănătații a elaborat proiectul Ordinului pentru aprobarea Ghidurilor privind siguranța pacientului în anestezie terapie–intensivă, act normativ […]

    Noi obligatii legale pentru spitalele si clinicile medicale publice si private

    Potrivit dispozițiilor legii naționale de transpunere a Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de […]

    Hemodializa nu înseamnă „arest la domiciliu”. Fă-ți bagajele și hai la drum!!!

    Pacientul în program de hemodializă își construieste programul de viață în funcție de „programul de dializă”, care înseamnă o ședință de hemodializă de 4 – 5 ore, de […]

    Suceava devine, în acest weekend, capitala diabetologiei românești

    Unii dintre cei mai importanți lideri din diabetologia românească vin la finalul săptămânii la Suceava, unde Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) organizează prima ediție […]

    Apel la demnitate și normalitate pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă

    Alianța Pacienților Cronici din România susține demersurile inițiate de către Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Asociația de Scleroză Multiplă București și Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple, privind îmbunătățirea Programului […]

    2019 începe fără speranțe la un aer curat pentru bucureșteni

    În luna ianuarie 2019, calitatea aerului a fost bună doar în 8 zile dintre cele 31 monitorizate prin rețeaua de senzori; După 4 luni de monitorizare a calității […]

    Producatorul francez al medicamentului Eurespal a anuntat ca retrage acest produs de pe piata

    Producatorul francez al medicamentului Eurespal a anuntat ca retrage acest produs de pe piata din cauza unor posibile efecte adverse la nivel cardiac. Este vizat medicamentul atat sub […]

    Colegiul Medicilor din România a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătății

    Având în vedere siguranța pacienților,  asigurarea calității serviciilor medicale în unitățile sanitare publice și private și nu în ultimul rând onorabilitatea profesiei medicale, Colegiul Medicilor din România a […]

    Hard Rock Cafe București susține recuperarea copiilor cu autism, pentru al doilea an la rând

    Pentru al doilea an la rând, Hard Rock Cafe București susține eforturile Asociației Help Autism de a oferi acces la terapie de recuperare copiilor cu TSA, printr-un grant […]