”Controlul îngrijirilor de sănătate este progresiv trecut din mâinile medicilor în cele ale birocraților și administratorilor”, mulți dintre aceștia considerându-i pe medici mai degrabă obstacole decât parteneri în reforma serviciilor de sănătate, a afirmat medicul Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Colegiului.
Acesta a precizat că pacientul nu mai vine la medic cu încredere, îi cere să-și justifice recomandările sau caută a doua opinie pe Internet, ”nu mai crede fără să cerceteze că medicul îi vrea binele necondiționat și chiar atunci când crede acest lucru se întreabă: dar oare știe medicul care este binele meu? Cum de știe el care este binele meu?”.
Și pe lângă faptul că ”medicul trebuie să învețe să se plieze pe cerințele colective și individuale ale unei societăți și ale membrilor săi, ale căror valori s-au schimbat în spiritul filosofiei vremurilor modern”, la toate aceste aspectE se adaugă și ”rezultatul agresiunilor de tot felul asupra a tot ceea ce înseamnă cultură, istorie, tradiție, ierarhie și valoare”, în ultimul an petrecându-se o serie de evenimente care au tulburat sistemul sanitar: scandalul HexiPharma, scandalul cu sindromul diareic hemolitic al copiilor din Argeș ce a dus la demisia Ministrului Sănătății, scandalul de conflict de interese al unor medici oncologi care ar fi beneficiat în mod oneros de o conferință de specialitate într-o destinație exotică pe spezele unei firme pharma (nu s-a dovedit până azi că acei medici, venind de acolo, ar fi prescris exclusiv sau cu predilecție medicamentele firmei sponsor), scandalul sponsorizărilor pe care medicii colaboratori în programele de cercetare sau promovare de medicamente le-ar fi primit de la firmele pharma sau tehno, scandalul cu transplanturile, au fost scandaluri cu directori de spitale care au comis infracțiuni economico-financiare, iar pe lângă acestea au apărut săptămânal informații în legătură cu medici condamnați pentru luare de mită.
”Instanțele care dau sentințe definitive anunță C.M.R. pentru a fi luate măsurile de punere în aplicare ale sentințelor și vă informez că nu trece o săptămână fără ca să nu primesc o astfel de tristă informare. A culminat cu scandalul în legătură cu un ilustru coleg, chirurg pediatru care a fost acuzat public și linșat mediatic exclusiv în baza afirmațiilor celor pretins prejudiciați. A fost sandalul iscat de ordonanța de urgență care elimina prioritatea Senatului Universităților de Medicină de la procedeul numirii șefilor de secție clinică.
Nota comună a tuturor acestora a fost că faptele fiind petrecute în sistemul sanitar public – exclusiv public – indiferent în ce calitate s-au comis, medicii au fost vinovați nu pentru fapta comisă ci pentru că erau medici.
Imaginea sistemului sanitar public ”exclusiv public” a fost profund alterată, s-a vorbit despre ”cancer”, ”feudalism”, ”a face curățenie”, ”a aerisi”, despre a ”izgoni păianjenii”, despre a ”arunca gunoiul”…. Lumea din afară percepe acum sistemul sanitar public ca pe un coșmar nedefinit în spațiu și atemporal, ca pe un univers de realism magic, populat de infractori cinici, sistem în care intri pentru că nu ai încotro dar trebuie să fii cu ochii-n patru .
Și peste toate a apărut un ordin vizând feedback-ul pacientului care părăsește spitalul public. Cui servește ca pacientul care intră în spital sau cabinet să privească medicul ca pe un posibil infractor iar medicul să-l privească pe pacient ca pe un posibil delator?
Crede cineva că medicul român din sistemul sanitar public este cupid, avar, hoț, infractor, doar pentru că primește recunoștința adevăratei valori a muncii sale direct de la pacient, atâta vreme cât statul nu este în stare să recunoască, s-o asume și s-o plătească?”, a adăugat președintele CMR.
Medicul a susținut că se impune o reformă în sistemul sanitar și că nu este falimentar. ”Oare din cauza medicilor și a celorlalți profesioniști din sănătate este el așa cum este? Sau din cauza celor care l-au structurat, organizat, care au impus sau îngăduit funcționarea lui în astfel de condiții? Și dacă recunoaștem cu toții acum în ceasul al doisprezecelea, lucru altminteri lăudabil, de ce s-a angajat până nu demult, o astfel de ofensivă împotriva celor care sunt cel mai puțin vinovați și pe umerii cărora stă până la urmă sistemul?”, a adăugat Borcean.
Un alt aspect punctat s-a referit la poziționările ”nu neapărat antagonice sau ostile” între mediul academic și cel ne-academic, medicina de familie și celelalte specialități, tineri, rezidenți și seniori, medici din structurile clinice și cei din structurile paraclinice, medici din public și din privat, medici din sistemul curativ și cei din medicina de expertiză și control.
”Ce au în comun toți medicii? Dorința de a practica profesia în cele mai bune condiții profesionale și individuale, cu realizarea celor mai mari satisfacții. Onorabilitatea și respectabilitatea inclusiv prin venituri dar nu numai. Nu există medic mulțumit dacă pacienții nu sunt mulțumiți”, a mai spus președintele CMR.