Pacienții care au suferit amputații ale membrului superior, în urma unui accident auto sau accident de muncă, au la dispoziție un dispozitiv revoluționar, creat de scoțieni, ce le permite reluarea a o parte din activitățile întreprinse dinainte de amputație.Dotată cu un sistem de selecție a gesturilor prestabilite, proteza mioelectrică multiarticulară este acționată prin captarea de semnale electrice de la mușchii brațului și este ușor de folosit de către pacient în activități care necesită forță, îndemânare sau finețe. Proteza mioelectrică multiarticulară pentru membrul superior a fost prezentată de Colin Egan, Training Manager-Touch Bionics, Scoția, în cadrul celei de a VIII-a ediții a Sompozionului OrtoProfil ce a avut loc în data de 9 mai la Sovata.
Reporter: Care sunt avantajele protezei mioelectrice multiarticulare pentru pacient?Colin Egan: Mâna în sine are cinci degete care se mișcă individual și sunt motorizate independent. Aceste degete sunt oprite automat când întâmpină rezistență, prin urmare mâna poate lua forma oricărui obiect. De exemplu, un fruct sau un pahar și mâna întotdeauna va avea cinci puncte bune de contact cu obiectul, adică o prindere bună.
Reporter: Poate fi folosită de orice persoană, indiferent de categoria de vârstă?
Colin Egan: Da, se poate folosi de adolescenți și de oameni mai în vârstă. Cel mai tânăr pacient la care a fost adăugată a avut 13 ani, dar nu există o limită de vârstă pentru acest produs. Cei mai mulți pacienți sunt băieți tineri, pacienți care au avut un accident la locul de muncă sau accident de mașină. Ocazional tratăm și soldați. Tineri pe la 20-21 ani sunt ideali pentru a folosi acest produs. Cel mai în vârstă pacient pe care l-am tratat a avut în jur de 65-70 de ani.
Reporter: Tinerii se adaptează mai ușor la produs?
Colin Egan: Da, de obicei tinerii se adaptează mai ușor la partea tehnologică, adică se adaptează mult mai repede la software, doar pentru că poate sunt mai obișnuiți cu aplicațiile mobile deoarece au experiență cu aceste aplicații mobile. Pacienții mai în vârstă se adaptează un pic mai greu la aplicație, dar o pot folosi la fel de eficient.
Reporter: Prin mobilitatea pe care o oferă proteza mioelectrică, ce activități poate să reia pacientul, la fel ca înainte de accident, și cum poate să le reia?
Colin Egan: Mâna în sine putem să spunem că e foarte folositoare la activități care necesită efort mic sau mediu. Prin urmare oricine poate să reia activitățile de zi cu zi în afară de cei care au lucrat în industria grea sau în domeniulforestier. Acele activități ar putea deteriora mâna, dar până la urmă la munca de birou, treburile de acasă și activitățile de zi cu zi pot fi reluate.
Reporter: Pregătiți un produs nou, cu o tehnologie mai avansată, decât această proteză?
Colin Egan: Am avut un produs pe piață de șapte ani, mâna pe care am arătat-o e pe piață de 12 luni și e cel mai nou produs al nostru. Avem o echipă mare de cercetare, de 10-12 oameni, și fiecare are proiectul lui la care lucreaza. Săptămâna viitoare, de exemplu, este cea mai mare conferință de protetice din lume în Germania și vom lansa câteva noutăți, dar nimic dramatic, ajustări mici.