Din dragoste față de copil un părinte este în stare de orice sacrificiu. Sentimente, am putea spune, similare îl încearcă și pe un medic pediatru care lucrează în sistemul de urgență. Din dragoste pentru meseria practicată, care cere o formare profesională continuă, rămâne puțin timp pentru viața personală. ”Cât este de greu să fii pediatru la urgențe?”, am întrebat-o pe dr. Diana Moldovan, medic specialist pediatru la UPU SMURD Târgu-Mureș. ”Trebuie să fii atât de bine pregătit, încât să știi ce trebuie să întrebi și să nu te pierzi în detalii inutile și să-ți scape lucruri care sunt importante”, a venit răspunsul fără echivoc.
Dr. Diana Moldovan lucrează la compartimentul pediatrie la SMURD de aproape doi ani. Își iubește meseria și este fericită atunci când un copil pe care l-a vindecat îi zâmbește.
Reporter: Cine este omul din spatele meseriei de pediatru?
Dr. Diana Moldovan: Dacă ar fi să mă definesc în câteva fraze, aș spune că sunt un om obișnuit cu hobbyuri, pasiuni care își ocupă viața în mare parte cu meseria.
Reporter: De unde a venit această pasiune pentru meseria de pediatru?
Dr. Diana Moldovan: Pediatru nu mi-am dorit să fiu de la început. Am dorit mai întâi să fiu medic. Când am dat la facultate nu știam multe despre medicină și a fost, cred, o fantezie de adolescent, dar de care am ținut destul de tare și după ce mi-am dat seama ce înseamnă de fapt medicina nu mi-am demontat visul, doar că a luat o altă formă. Și în momentul în care a trebuit să dau examenul de rezidențiat aveam câteva opțiuni. După care, conform mediei pe care am obținut-o puteam face niște alegeri. Mie mi-a plăcu pediatria, pentru că am avut un profesor care a știut să ne facă să iubim pediatria. Când ești student specialitățile arată cu totul altfel decât după ce ești rezident.
Am terminat facultatea în 2003, am făcut un an de stagiu și cinci ani de rezidențiat.
Reporter: Și cum ați reușit să vă îndrăgostiți de această specialitate, pe lângă faptul că vi se explica așa de bine materia?
Dr. Diana Moldovan: Copilul este un individ foarte special. Cu asta începe orice curs de pediatrie, copilul nu este un adult în miniatură. Copilul are niște resurse proprii fantastice comparativ cu adultul și atunci rezultatele pe care poți să le ai cu el sunt mult mai spectaculoase și mai rapide decât poți să le ai cu un adult.
Reporter: Cât este de greu să fii medic pediatru la un serviciu de urgență?
Dr. Diana Moldovan: Departamentul de urgențe înseamnă aglomerație și sunt probleme acute care trebuie rezolvate imediat. Asta este oarecum provocarea. Un medic pediatru în rezidențiat este învățat să lucreze la modul mai liniștit, oarecum, pe secție. Adică vine pacientul, povestești cu el, faci o anamneză pe îndelete, o reiei și a doua zi dacă îți scapă ceva. Pe când aici nu ai timp să iei o anamenză foarte detaliat și atunci tu trebuie să fii atât de bine pregătit încât să știi ce trebuie să întrebi și să nu te pierzi în detalii inutile și să-ți scape lucruri care sunt importante. Asta cred că este oarecum particularitatea.
Reporter: Și de ce ați ales urgența?
Dr. Diana Moldovan: În momentul în care eram rezidentă și am început să fac gărzi, lucrul de care îmi era cel mai frică erau urgențele. Teama mea era ce fac în gardă cu copilul, îmi vine și eu nu știu ce să fac. Și atunci am început să cumpăr, împreună cu o colegă cu care lucrez, și să citesc toate cărțile de pediatrie și urgențe. A început să pară din ce în ce mai interesant și încet, încet a început să prindă contur.
Reporter: Ce calitate pe care o aveți credeți că vă califică pentru această muncă?
Dr. Diana Moldovan: Nu știu dacă am vreo calitate specială care să mă califice pentru asta. Cred că pur și simplu trebuie să-ți placă. Am avut răbdare să stau să învăț.
Reporter: Dacă ar fi să vă întoarceți în timp ați schimba specialitatea?
Dr. Diana Moldovan: Nu. Am avut momente de cumpănă. Nu cu specialitatea, cu medicina în general, dar…
Sunt mici momente când de multe ori sunt mai mari satisfacțiile. Reacțiile copiilor. Îmi aduc aminte de un copilaș, era foarte anxios, l-am convins să facă niște lucruri pe care nu le mai făcuse niciodată cu alți medici pentru că nu dorea. Și înainte să plece a venit, m-a îmbrățișat și i-a spus mamei lui ”Mie îmi place de tanti asta”.
Avem tot felul de tertipuri, niște diplome de curaj pentru copii mai mărișori care și înțeleg, le place, îi motivează. Noi le spunem de la început: pentru copii curajoși avem un premiu.
Ce-i place
”Mi-ar plăcea să am mai mult timp liber, să fac și lucruri numai pentru mine, simt nevoia asta, cum ar fi să citesc beletristică. Îmi place să călătoresc de câte ori am ocazia, să înot și o fac tot mai puțin pentru că nu am timp”.
Ce nu-i place
”Nu îmi place că trăim într-o lume din ce în ce mai rece și oamenii se distanțează între ei, poate și din cauza lipsei de timp. Contactele reale, ci nu cele virtuale devin din ce în ce mai greu posibile”.
