Start la semnarea documentelor de prelungire a relaţiilor contractuale

Legislatie

Vizualizari: 12581

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În perioada 29 martie – 2 aprilie, reprezentanţii legali ai furnizorilor de medicamente, servicii şi dispozitive medicale sunt aşteptaţi la sediile caselor de asigurări de sănătate din întreaga ţară, în timpul programului de lucru, pentru a semna documentele de prelungire a relaţiilor contractuale, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin intermediul unui comunicat de presă.
Noul Contract-cadru, ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi normele metodologice de aplicare a acestui act normativ în anul 2018, vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie.
Potrivit sursei citate, preşedinţii-directori generali ai caselor de asigurări de sănătate vor putea decide, după caz, prelungirea programului de lucru al instituţiilor pe care le conduc, astfel încât să permită tuturor furnizorilor să semneze actele adiţionale menţionate.
„Ca instituţii care reprezintă interesele asiguraţilor, casele de asigurări de sănătate vor prelungi programul de lucru ori de câte ori va fi necesar și vor acordă toată asistența furnizorilor, pentru ca aceștia să poată semna documentele de prelungire în timp util, astfel încât să se asigure continuitatea serviciilor medicale”, a declarat președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    [Formulare utile] Noi reglementari legale privind accesul la datele pacientului

    Legislatie

    Vizualizari: 70141

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Prin publicarea in Monitorul Oficial, Partea I nr. 3 din 03.01.2019 a Legii nr. 347/2018 se completeaza art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 in sensul ca se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: ) Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observație clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul pacientului, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație.

    Medicul Tudor Ciuhodaru, initiatorul acestei legi, a declarat ca "Toți pacienții vor beneficia de noi drepturi. Legea adoptată prevede ca pacienții vor putea desemna direct în foaia de observație o persoană care să aibă acces la toate informațiile medicale. Desemnarea e gratuită și nu presupune alte acte suplimentare (acte notariale)."

    Conform legislatiei in vigoare in acest moment, in situația în care pentru efectuarea unei intervenții medicale se solicită consimțământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în adoptarea deciziei, în limitele capacității sale de înțelegere. În situația în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, unitățile au obligația efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea comisiei de arbitraj de specialitate, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

    Fotografierea sau filmarea pacienților în unități, în cazurile în care imaginile sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului sau pentru evitarea suspectării unei culpe medicale, se efectuează fără consimțământul acestora. Cu toate acestea, unitățile sanitare sunt obligate să asigure obținerea consimțământului scris pacientului, prin completarea formularului "Acordul pacientului privind filmarea/fotografierea în incinta unității sanitare" in orice alta situatie.

    Model : Acordul pacientului privind filmarea/fotografierea în incinta unității sanitare

    Participarea la activități de cercetare științifică medicală a persoanelor care nu sunt capabile să își exprime voința poate fi realizată numai după obținerea consimțământului reprezentanților legali și numai în situația în care cercetarea respectivă este efectuată și în interesul pacientului. Acordul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale la învățământul medical și se exprimă în scris, prin completarea unui formular

    Model Acordul pacientului/reprezentantului legal privind participarea la învățământul medical

    Unitățile trebuie să asigure accesul neîngrădit al pacienților la datele medicale personale.  Solicitarea privind comunicarea datelor medicale personale se adresează instituției medicale în scris, prin completarea formularului "Solicitare privind comunicarea documentelor medicale personale".  Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face de către unitățile sanitare în termen de maximum 48 de ore de la înregistrarea solicitării.  Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face după completarea de către pacient a formularului "Declarație privind comunicarea documentelor medicale personale".

    Model Solicitare privind comunicarea documentelor medicale personale

    Model Declarație privind comunicarea documentelor medicale personale

    La internare sau pe parcursul furnizării serviciilor de sănătate, după caz, medicul curant are obligația să aducă la cunoștința pacientului faptul că are dreptul de a cere să nu fie informat în cazul în care informațiile medicale prezentate i-ar cauza suferință, precum și dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. Acordul pacientului privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale se exprimă în scris, prin completarea formularului "Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale"

    Model Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale

    La cererea pacienților internați, unitățile cu paturi trebuie să asigure condițiile necesare pentru obținerea de către aceștia a altor opinii medicale, precum și pentru acordarea de servicii medicale de către medici acreditați din afara unității.  Plata serviciilor medicale acordate pacienților internați de către medicii se efectuează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Lista medicamentelor strategice pentru România, finalizată

    Legislatie

    Vizualizari: 47814

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Peste 200 de DCI-uri conține lista de medicamente de interes strategic pentru România, având la bază lista medicamentelor esențiale publicată de Organizația Mondială a Sănătății, adaptată și completată conform nevoilor terapeutice ale țării noastre, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății.
    Ministerul Sănătății a finalizat elaborarea acestei liste de medicamente, proces ce a durat mai bine de trei luni și a implicat toți profesioniștii comisiilor de specialitate, care au redactat lista de medicamente de interes strategic specifică propriei arii de interes terapeutic, centralizarea și forma finală a documentului realizându-se de către Comisia de Farmacologie Clinică.

    Lista_medicamente_strategice (1)
    În perioada următoare, Ministerul Sănătății va pune în dezbatere publică pe pagina de web www.ms.ro, la secțiunea Transparență Decizională, Ordinul ministrului Sănătății care va cuprinde lista medicamentelor de interes strategic asigurând astfel baza legală de elaborare și modificare a actelor legislative subsecvente de reglementare a asigurării continue și în cantități adecvate a necesităților farmacoterapeutice ale pacienților.


    Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandri totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Propunere pentru ca drepturile văduvelor veteranilor de război la servicii medicale să fie identice cu ale văduvelor de război

    Drepturile la asigurările sociale de sănătate atât pentru văduvele de război cât și pentru văduvele veteranilor de război ar trebui să fie aceleași, motiv pentru care s-a solicitat […]

    Mai multe drepturi pentru pacienții aflați sub tratament pentru tuberculoză. Legea Tuberculozei votată

    Pacienții bolnavi de tuberculoză, aflați sub tratament, vor putea beneficia de concediu medical pe toată durata tratamentului, precum și de indemnizație de hrană. Măsura este cuprinsă în Legea […]

    Comunicat de presă

    Asociatia Colegiul Pacienţilor anunţă demararea proiectului: ”Dezvoltarea capacităţii Asociaţiei Colegiul Pacienţilor de a se implica în formularea şi promovarea de alternative la politicile de sănătate publică iniţiate de […]

    Program de pregătire pentru specializare în HTA la UMFST Tîrgu-Mureș

    În România este necesară dezvoltarea serviciului de HTA (Health Technologies Assessment-Evaluarea Tehnologiilor Medicale), motiv pentru care în perioada următoare va demara un program de pregătire în acest domeniu […]

    Agenție de e-Health pentru sistemul informatic din Sănătate

    SIUI va funcționa fără probleme peste doi ani, după ce va fi implementat un proiect de înființare a unei agenții de e-Health, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, […]

    Proiect derulat de CNAS pentru dezvoltarea de instrumente moderne de analiză a datelor colectate în platforma informatică a asigurărilor de sănătate

    Planificarea strategică, creșterea calității serviciilor publice, dar și reducerea birocrației și simplificarea procedurilor în relația cu asigurații și furnizorii de servicii medicale reprezintă obiectivele unui proiect derulat de […]

    Răzvan Vulcănescu (CNAS) ”S-a luat o decizie absolut vitală pentru viitorul finanțării domeniului farma în România”

    Bugetul de referință la care se calculează taxa clawback pentru producătorii de medicamente va fi actualizat, urmând să fie modificat ținându-se cont de indicele de inflație și va […]

    Prețuri greșite la medicamente din draftul CANAMED

    Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) atrage atenţia că în draftul de CANAMED şi de Catalog public privind preţurile la medicamente sunt foarte multe produse la […]

    Prioritățile României în domeniul sanitar în perioada asigurării președinției Consiliului UE

    Accesul pacienților la medicamente, rezistența microbiană, imunizarea reprezintă priorități din domeniul sanitar, aflate pe agenda României, priorități pe care țara noastră le va avea la momentul preluării președinției […]

    Priorități ale Ministerului Sănătății in domeniul farmaceutic

    O listă a medicamentelor strategice, corecții de prețuri ale medicamentelor, reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, dar și modificarea legii salarizării pentru farmaciști sunt obiective pe […]

    Reglementări privind accesul pacienților cu afecțiuni grave la medicamente

    Printr-o Ordonanță de Urgență aprobată de Guvern în ședința de ieri, care modifică și completează OUG 77/2001, au fost stabilite noi mecanisme care vor sta la baza încheierii […]

    Medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

    Vârsta de pensionare a medicilor se majorează la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege adoptat în Camera Deputaților. Documentul a mai trecut o dată prin Parlament, […]

    Propunere legislativă pentru ca ”recunoștința pacientului” să se îndrepte doar spre spitale

    Potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea și completarea art.34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 înregistrată la Senat se dorește ca recunoștința pacientului ”să se manifeste doar prin […]

    O nouă ieftinire a medicamentelor, risc de a dispărea de pe piața românească

    Potrivit unui proiect de Ordin postat pe site-ul Ministerului Sănătății se dorește recalcularea prețurilor la medicamente, respective prețul medicamentelor inovatoare s-ar putea alinia la prețul medicamentelor generice, ceea […]

    Este obligatoriu a desemna un DPO în unități farmaceutice? – punct de vedere juridic

    Articol publicat sub egida Colegiului Farmaciștilor din România –Filiala Cluj Autor: Av. Oana Murariu   Începând cu data de 25 mai 2018 Regulamentul (UE) 2016/679[i] privind protecția persoanelor […]

    Dezbatere publica pe proiectul Legii pentru aplicarea GDPR in Romania

    A fost publicata propunerea legislativa privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal […]

    A aparut standardul ocupational pentru DPO

    Autoritatea Nationala pentru Calificari a aprobat conform deciziei 74/19.03.2018 standardul ocupational pentru educatia si formare profesionala a Responsabililor cu protectia datelor cu caracter personal – cod COR 242231. […]

    Molecule noi introduse în lista de medicamente compensate și gratuite

    Guvernul a aprobat introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personal a unui număr de 16 molecule noi, destinate […]

    CNAS a publicat varianta actualizată a proiectului privind Normele Contractului cadru

    Casa Națională de Asigurări de Sănătate a postat la data de 12 martie 2018 pe site-ul web forma actualizată a proiectului de Ordin privind aprobarea Normelor metodologice de […]

    Ce trebuie sa stim despre GDPR ?

    Doriti o evaluare absolut GRATUITA a riscurilor GPDR la care este expusa organizatia pe care o reprezentati ? CLICK AICI. Parlamentul European și Consiliul au adoptat, în data […]