Synevo România deschide primul său centru de recoltare din județul Mureș

Rezidenti

Vizualizari: 98579

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 8 iulie primul său centru modern de recoltare din județul Mureș. Acesta este al 35-lea județ din țară în care compania este prezentă.

Noul punct de recoltare din județul Mureș este amplasat în apropierea spitalului județean din Târgu Mureș, pe strada Molter Karoly, Nr 3. Târgu Mureș este unul din cele mai importante centre universitare și medicale din țară.

În noul centru de recoltare pacienții pot beneficia de analize medicale uzuale și de diagnostic avansat realizate atât din probe de sânge, cât și din probe ginecologice.

„Synevo face anul acesta un pas important în procesul de extindere regională pătrunzând cu centre de recoltare în premieră în județe importante precum Mureș. Calitatea personalului și învățământului medical din Târgu Mureș vin în completarea paletei ample de teste pe care le punem la dispoziția pacienților. În acest moment putem realiza peste 2.000 de teste, unele dintre ele foarte complexe și avansate”, a declarat Radu Piciu, Director Regional pentru zona Centru Synevo România.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic și de laborator din România. Anul trecut peste 2,9 milioane români au accesat serviciile laboratoarelor Synevo, iar numărul total de teste efectuat a fost de 16,4 milioane, în creștere cu 9% față de anul anterior.

Cererea în creștere pentru servicii de diagnostic de calitate, precum și extinderea rețelei Synevo la nivel național au determinat compania să investească în îmbunătățirea automatizării etapelor pre și post analitice din Laboratorul Central Synevo. În acest sens, compania a achiziționat anul trecut un nou echipament Cobas complet, unic în România, pentru care a alocat fonduri totale de 1,1 milioane euro.

De la începutul acestui an Synevo a mai lansat 11 puncte de recoltare în județele Arad, Timiș, Ploiești, Vaslui, Suceava, Călărași, Constanța, Covasna, Sibiu și București, la care se adaugă un laborator modern inaugurat în orașul Ploiești.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Victor Costache, ministrul Sănătății s-a întâlnit cu Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților

Rezidenti

Vizualizari: 12567

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Reprezentanții pacienților salută introducerea noului program curativ de chirurgie oncologică și susțin ultimele măsuri de reformă luate în sistemul sanitar.

Victor Costache, ministrul Sănătății și Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților au discutat despre noile măsuri de reformă din sistemul sanitar, despre asigurarea serviciilor integrate pentru pacienții cu afecțiuni oncologice și boli cardiovasculare, liberalizarea programelor de sănătate pentru pacienții critici, coplată, dar și introducerea asigurărilor private de sănătate.

Reprezentantul pacienților a apreciat noua politica de sănătate a echipei Ministerului Sănătății prin care se urmărește depistarea precoce a cancerului și asigurarea terapiei necesare printr-o finanțare corectă a pachetului de servicii de radioterapiei și chimioterapie, utilizarea tumor board-urilor, dezvoltarea programelor de screening.
Ministrul Sănătății a subliniat că actuala echipă a Ministerului Sănătății urmărește ca, pentru patologiile care reprezintă primele cauze de mortalitate, cancer și boli cardiovasculare, pacienții să nu mai fie nevoiți să plătească pentru analize sau servicii medicale.

Oficialul Ministerului Sănătăţii a asigurat reprezentantul pacienților că toate deciziile privind politica de sănătate vor fi luate în urma consultării cu aceștia.

Au fost stabilite și următoarele întâlniri și grupuri de lucru comune.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Sanofi Romania și Crucea Roșie Română demarează la nivel național proiectul umanitar „Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru Toți”

Rezidenti

Vizualizari: 8710

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Sanofi Romania, prin Divizia de Consumer Healthcare împreună cu Crucea Roșie Română și cu peste 50 de farmacii de la nivelul întregii țări și-au unit forțele într-un proiect umanitar ambițios: „Toți pentru Sănătate, Sănătate pentru Toți”. Proiectul se va derula la nivel național și își propune să sprijine nevoi de sănătate și educație ale unor categorii sociale defavorizate.

Organizatorii invită românii din 20 de orașe să se implice în două inițiative sociale: donații de produse de îngrijire a sănătății, în perioada 10 februarie – 10 martie 2020 și respectiv, donații în bani, în perioada 15 martie - 15 aprilie 2020, în farmaciile partenere. În semn de solidaritate cu toți românii care se vor implica în campanie și vor dona în farmacii, Sanofi va contribui suplimentar cu o donație financiară către Crucea Roșie Română. Campanii similare au loc în toată Europa, ca urmare a parteneriatului de la nivel european dintre Sanofi și Crucea Roșie.

Banca de Sănătate, programul de colectare de produse de îngrijire a sănătății (fără prescripție medicală), se desfășoară în perioada 10 februarie – 10 martie în farmaciile partenere. Românii sunt invitați să doneze produse din următoarele categorii: durere, antispastice, răceală și gripă, tuse și durere în gât, produse pentru sistemul digestiv (protectoare hepatice, laxative, antiacide, probiotice), suplimente alimentare (produse pe bază de magneziu, produse pentru insomnie, vitamine și minerale), produse pentru prim-ajutor (bandaje, plasturi), produse pentru bebeluși (șervețele umede, biberoane) și produse de igienă personală (periuțe și paste de dinți). Sunt excluse produsele eliberate pe bază de prescripție medicală și produsele care trebuie să fie păstrate la rece. Produsele colectate din farmaciile partenere vor ajunge la filialele locale Crucea Roșie Română în maxim 30 de zile de la sfârșitul campaniei cu sprijinul partenerului logistic, DHL.

A doua etapă a campaniei, care are loc între 15 martie și 15 aprilie, constă în încurajarea de donații în bani, tot în farmacii, în urnele dedicate. Banii colectați vor fi folosiți pentru a sprijini nevoi de educație și sănătate ale copiilor din medii defavorizate.

„Peste 3,8 milioane de români sunt afectați de deprivare materială severă. O arată statisticile, dar o vedem și noi în contactul direct permanent cu oamenii. Iar sărăcia afectează în mod direct sănătatea. Când nu ai posibilități să îți cumperi medicamentele necesare sau să îți faci investigațiile medicale, situația este critică. Așadar, am primit cu mare bucurie invitația Sanofi, suntem onorați că ne-au ales drept parteneri într-un proiect atât de amplu și că avem încă o dată oportunitatea să generăm împreună un impact pozitiv în societatea românească. Îi invităm pe români să ni se alăture și să doneze! Orice contribuție este binevenită! Ne bazăm de asemenea pe voluntarii Crucii Roșii Române și Sanofi Romania, care vor promova campania în farmaciile partenere” - Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

„Credem cu tărie că toată lumea merită să aibă acces la sănătate. Ne bucurăm să fim alături de partenerul nostru Crucea Roșie Română într-un proiect unic de amploare națională. De asemenea, le mulțumim farmaciilor partenere care care ni s-au alăturat. Prin forțele noastre reunite chiar putem să înclinăm balanța în favoarea îngrijirii sănătății pentru cei care, din păcate, nu își pot permite. Scopul final al programului este același: să creștem șansele persoanelor defavorizate la o viață mai sănătoasă și mai împlinită. Toți pentru sănătate, sănătate pentru toți!” – dr. Iulia Roșian, General Manager Consumer Healthcare Sanofi Romania & Moldova.

Campania este organizată în: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, București, Iași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Gura Humorului, Mediaș, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș.

Activarea va avea loc în 51 de puncte de lucru din cadrul următoarelor farmacii, respectiv lanțuri de farmacii: Farmacia TEI, Farmacia Ana-Maria, Farmacia Aris, Farmacia Universul Sănătății SF. Spiridon, Farmacia Delia, Farmacia Oana Maria, Farmacia Romgal Leader, Farmacia Arnica Impex, Farmacia Beladona Bacău, Farmacia Forte Vita, Farmacia Geda Farm, Farmacia Caritas Farm, Farmacia Perfect Care, Farmacia Trei F, Farmacia Pharma Plus, Farmacia Universității Zen Pharm, Farmacia Gentiana, Farmacia  Hygea, Farmacia Nordpharm, Farmacia Remedium, Farmacia Maxifarma Nord (Diafarm), Farmacia Maxifarma Aurora, Farmacia Euroapotheke, Farmacia Karim Pharm.



Pana la data de 01.04.2020 Pretul unui abonament anual pentru Revista Health, editia electonică, este doar 120 lei. COMPLETEAZA ACUM FORMULARUL ONLINE PENTRU A TE ABONA.

Revista HEALTH apare exclusiv in format electronica, sub egida Colegiului Medicilor din Județul Mureș și a fost inclusă in Nomenclatorul Publicațiilor Creditate pentru anul 2020, fiind creditata cu 5 credite  de catre urmatoarele autoritatile profesionale. 
  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EFC 
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC  
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2020, cu 5 EMC
  • Colegiul Medicilor din Romania NU a creditat Revista HEALTH


Acest articol este protejat de către dispoziţiile legale incidente și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe HEALTH.RO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere, fără a depăşi jumătate din totalul de caractere, şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor și articolelor publicate pe HEALTH.RO, vă rugăm să ne contactati.

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Curs Monitori Studii Clinice pentru Începători, 27-28 Februarie, București

Cursul de monitori începători organizat de Avantyo Institute of Clinical Research, reprezintă o oportunitate pentru cei care vor să se instruiască în activități de studiile clinice. Evenimentul se […]

Veniturile totale ale Medicover și Synevo din România au crescut cu 26,9% în 2019

Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – Nasdaq Stockholm – a prezentat raportul financiar pentru anul 2019. Medicover a înregistrat […]

Verificări la clinica stomatologică din Pitești în urma decesului unui minor

La solicitarea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș au demarat verificări la clinica stomatologică din Pitești, acolo unde un copil de 4 ani […]

Românii pot afla dacă fac parte din categoria celor cu risc de a dezvolta cancer pulmonar printr-un simplu test online

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF) lansează un test online prin care orice român poate afla dacă se află în categoria […]

Depistat la timp, cancerul de piele se tratează

Numărul cazurilor noi de cancer de piele depistate în Centrul Dr. Leventer a crescut cu 80% în ultimii 3 ani. Explicația nu este legată de o creștere alarmantă, […]

Testarea genetică – prima linie de apărare împotriva cancerului

Din cei 75.000 de pacienți testați de Personal Genetics în ultimii 9 ani, 60.000 sunt pacienti oncologici 16% dintre testările genetice oncologice reprezintă testările în gena EGFR pentru […]

Control mixt de urgență al MS la Spitalul Clinic Județean Arad

Ministerul Sănătății s-a sesizat și a dispus un control mixt de urgență, după ce la unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad s-au prezentat cu mijloace […]

Tratament în ambulatoriu pentru pacienții cu tuberculoză

Pacienții infectați cu tuberculoză vor putea fi tratați și în sistem ambulatoriu, în cadrul unui proiect pilot pe care îl va derula Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății a publicat […]

O nouă operație pro bono condusă cu succes de Dr. Radu Zamfir în Spitalul Medicover

Dr. Radu Zamfir, medic Primar Chirurgie Generală, a efectuat în luna decembrie 2019, o operație pro bono în Spitalul Medicover. Rezecția laparoscopică a hemangioamelor hepatice este o patologie […]

CNAS asigură tratamentul pentru toți pacienții cu amiotrofie spinală eligibili

În urma rectificării bugetare din noiembrie 2019, CNAS a primit fondurile necesare pentru includerea în tratament a pacienților cu amiotrofie musculară spinală (AMS) înscriși de medicii specialiști pe […]

Onco-plan.ro, platforma online dedicată persoanelor cu cancer

MSD România anunță lansarea Onco-plan.ro, prima resursă online destinată persoanelor cu cancer, menită să ofere suport și informații despre nutriție, sănătate emoțională, comunicarea cu familia și personalul medical. […]

Peste 350 de profesioniști s-au înscris la CNFMS 2019! Tu participi ?

„Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la a 6-a ediție, devenind un punct de referință în agenda principalilor actori din sistemul sanitar, oferind un spațiu […]

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcțiune

Începând cu data de 6 august 2019, a fost reluată funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen […]

Teme complexe și de actualitate la Conferința Națională de Medicină a Sexualității

Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) și compania de comunicare medicală Houston NPA vor organiza în perioada 25-27 octombrie 2019 la Ana Hotels, din Poiana Brașov, cea […]

APAH-RO trage un semnal de alarmă

”Fără testare în toate zonele defavorizate și programe pentru neasigurați obiectivul de eliminare a hepatitelor va fi greu de atins” Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) marchează […]

Infografic: Generația Net nu-și protejează suficient starea generală de sănătate

Un studiu realizat recent de Sanofi a arătat că trei sferturi dintre consumatorii Generației Net (cei născuți între 1981 și 1996) declară că își mențin un nivel bun […]

Buhuși, capitala îmbunătățirii calității actului medical

Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale România, în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și cu Spitalul Orășenesc Buhuși au organizat, în zilele de 31 […]

120 de noi pacienți pe zi pot beneficia din august de tratament cu radioterapie în cadrul IOB

In luna mai 2019 avut loc deschiderea Zilelor IOB, a conferinței cu titlul ”Complexitatea cancerului – o continuă provocare”, în cadrul unui eveniment desfășurat în sala Amfiteatru în […]

Despre revoluția digitală în sănătate și tehnologii care pot prelungi durata de viață

Despre revoluția digitală în sănătate și tehnologii care pot prelungi durata de viață la peste 100 de ani: experți globali din domeniul eHealth vin la București Acum 150 […]

Rexona mobilizează românii într-o campanie unică

3.000.000 de pași și mii de români alături de Simona, într-o campanie de susținere a campioanei la cel mai important turneu Grand Slam din Franța După ce au […]