Tratamentul fără corticoizi a psoriazisului, mătreţii, dermatitei atopice şi seboreeice

Curiozităţi

Vizualizari: 9263

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Best seller mondial în tratamentul fără corticoizi a psoriazisului, mătreţii, dermatitei atopice şi seboreeice

Nu este nimic mai rău decât să observi fulgi albi pe haine, chiar dacă nu ninge afară. Dar mătreaţa este doar una dintre numeroasele probleme ale scalpului, care pe lângă că pot pune în pericol aspectul oricărei persoane, arata şi importante dezechilibre ale stării de sănătate a întregului organism. Mulţi oameni experimentează probleme ale  pielii, scalpului şi părului. Pielea şi scalpul se pot inflama, înroşi, fisură şi apoi descuama iar părul poate deveni tot mai subţire, cade excesiv, se rupe sau creşte prea încet. Mătreaţa şi alte probleme ale sclapului dar şi ale pielii neparoase pot provoca jena şi disconfort.

Cele mai multe probleme ale scalpului conduc la inflamaţie şi proliferare locală ce în final duc la leziuni total inestetice ale scalpului şi pierderea părului. Chiar dacă ereditatea vine cu o anume componentă, cele mai multe afecţiuni ale scalpului sunt condiţionate de stilul de viaţă şi de carentele şi excesele alimentare. Malnutriţia şi rezistenţa locală scăzută la infecţii microbiene şi fungice provoacă, de asemenea, alterări la nivelul scalpului şi a întregii pieli. Din fericire, nu este nevoie să suferim, întrucât medicina modernă are soluţia pentru a menţine pielea şi scalpul sănătoase cu ajutorul gamei de produse igieno-cosmetice BLUE CAP – şampon, gel de dus, cremă şi spray.

 

 

 

Cercet. Dr. Horaţiu Albu, master în biologie moleculară, ne-a explicat parte din cauzele apariţiei afecţiunilor scalpului precum şi modalitatea extrem de facilă de aplicat al acestor tratamentele speciale cu o eficienţă dovedită clinic.

Cele mai întâlnite probleme ale pielii şi scalpului sunt xerozele precum:

Mătreaţa. Aceasta poate fi enervantă atunci când fulgii albi cad pe o cămaşă de culoare închisă. Mătreaţa este pur şi simplu o acumulare a pielii moarte. Nu este transmisibila şi nici periculoasă, dar poate crea o senzaţie de mâncărime deranjantă şi semnalizează existenţa unor tulburări interne cu oarecare potenţial de agravare odată cu avansul în etate. Mătreaţa se controlează prin spălarea părului la 2 – 3 zile cu Şamponul BLUE CAP. Fiecare spălare are o anume metodologie!

Dermatită seboreică. Mătreaţa poate reprezenta efectul unei forme uşoare de dermatita seboreică. În cazurile mai severe, veţi vedea o înroşire a pielii capului şi o cantitate mare de sebum. Rezultatul este un aspect gras al părului, descuamare pielii şi o senzaţie de mâncărime. Această problemă se poate extinde şi la nivelul fetei sau a corpului, de aceea este bine să fie tratată adecvat, prin folosirea mai multor produse din BLUE CAP – şampon, gel de dus, cremă, spray. În funcţie de gravitatea, extindserea şi localizării leziunilor. Dar de obicei, şamponul pentru scalp şi crema pentru pielea corpului şi fetei reuşesc să suprime simptomatologia.

Psoriazisul. Este cu adevărat o mare problemă de tratament! Este o boală autoimună gravă în care pielea proliferează extrem de intens fapt care se traduce prin acumulări importante de scuame albe acumulate pe placarde inflamatorii roşii. Cazurile de gravitate uşoară şi medie aflate în puseu se tratează foarte bine cu cu ajutorul BLUE CAP Spray iar întreţinerea dintre pusee şi reducerea probabilităţii reapariţiei lor se pot face cu produsele de întreţinere BLUE CAP – şampon, cremă, gel de duş. În multe cazuri, mai recurgem şi la suplimentarea nutriţională cu Viusid în cursul puseelor sau Blue Cap capsule în perioadele de remisie

Beneficiile tratamentului fără corticoizi cu BLUE CAP

Şamponul BLUE CAP este deosebit de eficient în controlul dermatitei seboreeice, mătreţei şi a altor xeroze cutanate ale scalpului care evoluează cu descuamări, mâncărimi, iritaţii sau eritem. Este foarte util în menţinerea şi consolidarea efectelor spray-ului BLUE CAP în tratamentul psoriazisului scalpului, precum şi în prevenirea şi diminuarea frecvenţei puseelor psoriazisului la acest nivel. Crema BLUE CAP este indicată pentru hidratarea puternică a pielii uscate, fisurate, scuamoase sau solzoase, asociată diverselor procese patologice. De asemenea, gelul de dus BLUE CAP este destinat igienei zilnice a pielii cu tendinţe de psoriazis, dar şi a celei afectat şi de alte xeroze cutanate mai puţin grave.

În cazul în care problemele scalpului sunt severe se recomandă Capsulele BLUE CAP, suplimentul alimentar micronutritional pe bază de extracte vegetale, aminoacizi, vitamine şi minerale antioxidante destinat echilibrării nutriţionale speciale a organismului persoanelor cu tulburări ale pielii şi scalpului de tip descuamativ şi seboreeic de sine stătătoare sau care survin în contextul anomaliilor în metabolismului glucidelor şi a celorlalte metabolisme interconectate”, afirma dr. Horaţiu Albu.

Efectele produselor din gama BLUE CAP se bazează pe proprietăţile specifice ale unei noi formule ale pirithionat-ului de zinc. Această moleculă acţionează atât la suprafaţă, cât şi în interiorul stratului cornos, reducându-i proliferarea accelerată printr-un intens efect antiproliferativ citostatic. La acest mecanism principal de acţiune se adăugă şi o importantă acţiune antibacteriană împotriva unor microorganisme patogene, precum şi o puternică acţiune antifungică.

Tratamentul BLUE CAP durează în funcţie de localizarea, extinderea şi gravitatea problemelor, timp în care este indicat să se utilizeze întreaga gamă de produse (Blue Cap Spray pentru reducerea manifestărilor iar celelalte forme pentru consolidarea şi menţinerea efectelor tratamentului cu Spray). Şamponul, gelul de dus, cremă, spray-ul şi suplimentul BLUE CAP sunt deja disponibile în multe farmacii şi magazine specializate, însă puteţi să le comandaţi online pe www.farmaciaortomoleculara.ro unde veţi găsi informaţii suplimentare, dar şi întreaga gamă de produse cu preţuri promoţionale începând de la 47,99 lei Sprayul de 50 ml şi 57,99 lei Şamponul de 150 ml. Evident, există şi forme de prezentare mai mari, economice. Pentru informaţii suplimentare sunaţi la  0721 328 509.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Crestere de 20% a veniturilor Medicover si Synevo din Romania

Curiozităţi

Vizualizari: 7275

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

„Dinamica piețelor pe care activăm continuă să fie favorabilă pentru principalele noastre operațiuni, cu o rată scăzută a șomajului, o bună dezvoltare economică și cerere puternică pentru servicii medicale private. Continuăm să ne axăm pe accesibilitatea și calitatea serviciilor pe care le oferim pentru a veni în întâmpinarea cererii din piață”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.

La nivel de grup, în primele nouă luni ale anului Divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 18,7%, până la 248,4 milioane de euro comparativ perioada similară din 2017. Divizia de Servicii de Diagnostic a avut de asemenea venituri mai mari după primele nouă luni ale anului, în creștere cu 11%, până la o valoare de 250,1 milioane de euro. Creșterile diviziei de diagnostic au fost susținute de evoluțiile foarte bune de pe piețele din România și Ucraina.

Pe piața din România veniturile grupului au crescut cu 20% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului anterior, atingând o valoare totală de 66 milioane euro. România este a treia piață ca pondere a veniturilor la nivel de grup, după Polonia și Germania. Divizia de Servicii Medicale din România (prezentă prin spitalul și clinicile Medicover) a înregistrat, după primele nouă luni ale anului venituri totale de 26,6 milioane euro, în timp ce Divizia de Servicii de Diagnostic (prezentă prin rețeaua de laboratoare și centre de recoltare Synevo) a înregistrat venituri totale de 39,4 milioane euro.

„Creșterea de 25% înregistrată de Divizia de Servicii Medicale din România până la o valoare de 26,6 milioane euro arată că din ce în ce mai mulți români își doresc să fie tratați la cel mai înalt nivel medical. Creșterea vine într-o perioadă importantă pentru noi în care am reușit sa ne extindem în două noi regiuni cheie si sa ne consolidăm poziția în București în urma finalizării a trei tranzacții strategice. Vom continua să investim în dezvoltarea rețelei și să îmbunătățim experiența oferită clienților”, a declarat Adrian Peake, Director General Medicover România.

Rețeaua de clinici Medicover din România a crescut cu 50% până la 37 de unități ca urmare a tranzacțiilor finalizate în primele nouă luni ale anului.

„Dorim să oferim cele mai bune soluții de diagnostic pentru pacienții din fiecare județ din România. După primele nouă luni, am reușit să ne extindem rețeaua de centre de recoltare cu 17 unități noi, având acum o prezență puternică în 30 de județe și 39 de orașe din România. În același timp, am continuat să investim în achiziția unor echipamente de laborator de ultimă generație, precum și în extinderea portofoliului de servicii pe zona de genetică și histopatologie”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.

Despre Grupul Medicover

Medicover este unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic. Compania a fost fondată în 1995 pentru a răspunde la cererea în creștere de servicii medicale de înaltă calitate din Polonia, apoi s-a extins în alte țări, pentru a răspunde unei nevoi asemănătoare. În prezent, piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și Ucraina. Compania oferă o gamă largă de servicii medicale, printr-o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare prin două divizii - Healthcare Services și Diagnostic Services.

Despre Medicover România

Medicover România este prezentă de peste 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste în capitală – Spitalul Medicover – și în Oradea – Spitalul Pelican. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienți – și includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum și o gamă variată de specialități medicale și chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.

Despre Synevo România

Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2017, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 78 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului an aproape 15 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995.

 

 

 

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Perturbatori endocrini, bănuiți că se află în alimentele europenilor, potrivit unui ONG francez

Curiozităţi

Vizualizari: 18093

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Urme ale unor substanţe bănuite că ar fi perturbatori endocrini se găsesc în alimentele consumate de europeni, a avertizat marţi ONG-ul francez Generations Futures, care pledează pentru ca alimentaţia să devină un domeniu inclus în noul proiect al strategiei naţionale în privinţa perturbatorilor endocrini, informează AFP, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Generations Futures au analizat cel mai recent raport publicat de Autoritatea europeană pentru securitatea alimentelor (EFSA) ce vizează reziduurile de pesticide detectate în alimente.

Acel raport, publicat în iulie şi care se bazează pe date din 2016, a ajuns la concluzia că 96% din totalul eşantioanelor analizate se află în limite legale şi că 51% dintre eşantioane erau lipsite de orice reziduu cuantificabil.

Reprezentanţii acestui ONG au insistat însă asupra procentului rămas de 49% din totalul probelor analizate, în care urme cuantificabile de pesticide au fost detectate.

Din cele 109.843 de eşantioane vizate, 69.433 conţineau reziduuri de pesticide ce ar conţine perturbatori endocrini prezumaţi, potrivit Generations Futures. "Peste şase reziduuri de pesticide din 10 cuantificate în alimentaţia europeană sunt perturbatori endocrini prezumaţi", se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de acelaşi ONG francez.

Pentru acest studiu, ONG-ul s-a bazat pe baza de date TEDX, care repertorizează moleculele suspectate că ar avea un efect de perturbare endocrină.

"Nu există o listă a perturbatorilor endocrini", aşa cum este cazul pentru substanţele cancerigene, iar această bază de date este "fără îndoială cea mai amplă", a declarat pentru AFP directorul ONG-ului menţionat, Francois Veillerette.

Uniunea Europeană a adoptat în decembrie criteriile de definiţie pentru perturbatorii endocrini, după o întârziere de mulţi ani, însă acea decizie nu a convins ONG-urile din acest sector. Aceste organizaţii au criticat criteriile adoptate de UE, considerându-le prea restrictive, întrucât criticii lor trebuie nu doar să demonstreze că o substanţă este un perturbator endocrin şi că ea generează efecte negative, ci şi să demontreze modul de acţiune al acestor substanţe.

Perturbatorii endocrini sunt substanţe sau amestecuri chimice capabile să interfereze cu sistemul hormonal. Ei pot avea efecte negative asupra creşterii, fertilităţii, comportamentului şi se pot afla la originea anumitor tipuri de cancer.

Aceste substanţe pot fi prezente în detergenţi, materiale plastice, produse cosmetice, textile, vopseluri şi în anumite pesticide.

Franţa a adoptat în 2014 o strategie naţională în privinţa perturbatorilor endocrini şi a interzis utilizarea unuia dintre cei mai cunoscuţi dintre ei, bisfenol A, în fabricarea de biberoane şi recipiente pentru alimente.

Al doilea proiect din cadrul acestei strategii naţionale este în curs de elaborare.

"În versiunea provizorie a acestui text, nu există aproape nimic despre alimentaţie, fapt care ne şochează", afirmă Francois Veillerette, al cărui ONG solicită ca această chestiune, alături de cea a ambalajelor alimentare, să fie mai bine reprezentată în viitorul document.

Peste 33.000 de persoane s-au abonat la Newsletterul saptamanal. O poti face si tu chiar acum!

Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

Contraceptia de urgenta a evoluat!

Contactele sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului, insa metodele contraceptive au evoluat. Nu sunt putine cazurile in care se poate intampla sa ai nevoie de […]

A apărut periuţa de dinţi pentru leneşi

Conform Mediafax, pentru cei cărora le este lene să se spele pe dinţi sau pentru care această activitate este neplăcută, o companie a lansat un dispozitiv care curăţă […]

Dicționar de perle farmaceutice

Zilnic in farmacie ne confruntam cu situatii care ne pot pune in dificultate. Pacienti care in lipsa unor retete sau documente scrise ne solicita un medicament al carui nume nu […]

Ce se intampla in corpul tau daca consumi turmeric zilnic!

Studiile arata ca curcumina, un compus bioactiv din turmeric, poate trata depresia, anxietatea, imbatranirea creierului si oricare stare anormala in care este prezenta inflamatia. Dar din pacate, extrem […]

5 probleme dentare tratate cu fatetele dentare!

Potrivit studiilor cererea de tratamente de esteticacontinua sa creasca, fatetele dentare fiind pe primul loc in preferintele celor care isi doresc un zambet frumos, dar si sanatos, avand […]

Vrei sa stii ce se intampla in organism in timpul detoxifierii?

Primavara si vara ne aduce vreme frumoasa si calda, oferind o oportunitate ideala pentru a ne detoxifia organismul. Studiile arata ca procentul persoanelor care adopta o cura de […]

Studiu: Atitudini și percepții despre bolile mintale în cadrul populației României

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, Centrul pentru Inovație în Medicină (InoMed) a prezentat, într-un eveniment desfășurat la Reprezentanța Comisiei Europene, rezultatele studiului “Atitudini și percepții asupra bolilor […]

4 probleme cu care femeile se confruntă primăvara

Primăvara este sezonul care aduce nevoia de schimbare în rândul femeilor. Fie că vorbim despre igiena intimă, managementul greutății, astenia de primăvară sau de un refresh al organismului, […]

Sanatatea gingiilor este doar una dintre cele sase metode de a combate alergiile de primavara!

80% dintre romani sufera de gingivita, o infectie a gingiilor care poate afecta sistemul imunitar, dar si intreaga sanatate a organismului. Acest aspect este important deoarece, in majoritatea […]

Cati romani merg la stomatolog in fiecare an

In Romania sunt deschise peste 12.500 de cabinete stomatologice private si doar 1.500 de cabinete publice. Studiile confirma faptul ca romanii viziteaza cel mai rar medicul stomatolog, 58% […]

Analiză Oxford Economics: cum poți crește productivitatea și satisfacția angajaților

Pentru a înțelege mai bine felul în care angajații se simt și lucrează la locul de muncă, Plantronics și Oxford Economics au realizat un studiu axat pe dorințele […]

7 beneficii uimitoare ale lăptişorului de matcă

Ai imunitatea scăzută, iar colsterolul îţi afectează sănătatea? Suferi de stres şi ai probleme cu tensiunea arterială? Dacă te confrunţi cu oricare dintre problemele menţionate şi îţi doreşti […]

Câţi părinţi romani recoltează celule stem

7% din noii părinţi din România recoltează celule stem anual din cordonul ombilical la naşterea bebeluşilor, un procent în permanentă creştere, deşi natalitatea este în scădere cu 4-10% […]

5 cele mai iesite din comun sfaturi de ingrijire a pielii, in sezonul rece

Îngrijirea pielii este un ritual sacru pentru majoritatea femeilor. Indiferent de anotimp, vârstă sau mediu, pielea are nevoie de permanentă hidratare și îngrijire. Iarna însă, atunci când temperaturile […]

De ce apar maselele de minte? Iata rolul lor!

Odata cu intrarea in etapa de maturitate, maselele de minte isi fac simtita prezenta. Molarii de minte – al treilea molar – sunt ultimul set de dinti, care […]

Proteine animale vs proteine vegetale într-o dietă echilibrată

”Mineralele alcaline neutralizează acizii care se găsesc în cantitate mare în organismul nostru”, a precizat medicul gastroenterolog Ana Bratu, la lansarea apei minerale terapeutice Malnaş. Depozitele de grăsime […]

Nu poți dormi noaptea? Ai reglat corect temperatura?

Mulți oameni se plâng că nu dorm bine noaptea, că se trezesc din somn și că nu mai pot adormi la loc. Majoritatea dau vina pe tot felul […]

[VIDEO]Mușcătura de țânțar la microscop

  Filmarea a fost realizată sub microscop pe un şoarece anesteziat şi dezvăluie atacul unui ţănţar purtător de malarie. S-a observat că ţânţarii purtători ai parazitului malariei au […]

Când a fost ultima dată când ai mâncat varză murată ?

Zilele trecute m-am întâlnit față în față pe internet cu următoarea informație : ” În urmă cu 2000 de ani, în China, varza murată era alimentul de bază […]

[VIDEO]Ce știți despre planta care reacționează la atingere ?

Mimoza este o planta de origine din regiunile tropicale si subtropicale ale Americii, Asiei, Africii. Cuprinde circa 300 de specii dintre care interes ornamental prezinta Mimosa pudica. Mimoza este […]