În urmă cu mai bine de opt ani de zile am făcut cunoștință cu micuții cu diabet zaharat de tip 1. Cunoșteam pacienți cu diabet zaharat de tip 2, adulți, și îmi era greu să-mi imaginez cum un copil de câteva luni, de câțiva anișori, este înțepat zilnic pentru a i se măsura glicemia. I-am cunoscut în cadrul Asociației Copiilor și Tinerilor cu Diabet Zaharat din Tîrgu-Mureș (ASCOTID), un ONG născut din dorința unor părinți de copii cu diabet zaharat de a face ca lucrurile să meargă, să existe o schimbare în bine, în România, în sistemul sanitar.
Ani la rând am avut ocazia și onoarea să fac cunoștință cu acești copii eroi, care au învățat din primii ani de viață o altfel de ”joacă”, cum este să te lupți cu glicemiile ridicate, cum să facă față înțepăturilor zilnice, de ca și cum s-ar juca cu mingea, cu mașinuțele sau cu păpușile. Dar nu au fost singuri, le-au stat alături acest ONG minunat care le-a schimbat viața și a luptat pentru drepturile lor.Acolo unde posibilitățile financiare sunt limitate, iar statul nu înțelege importanța implicării sale, asociațiile de pacienți reprezintă o mană cerească, unde bolnavii găsesc întinsă o mână de ajutor. ASCOTID încearcă frecvent să vină în ajutorul copiilor și tinerilor cu diabet ajutându-i cu suplimentarea numărului de teste, din fonduri proprii, dar și cu aparate de glicemie oferite cadou la diferite ocazii sau împrumutate, cele de ultimă generație.
După îndelungate apeluri către autoritățile statului privind importanța monitorizării glicemiei cu aceste aparate, atât pentru copii, cât și tineri, statul român, prin dorința de a schimba mentalități de către doamna ministru Sorina Pintea, și-a întors fața către acești pacienți. La sfârșitul lunii iunie s-a decis reorganizarea Programului național de diabet zaharat în două subprograme distincte, unul destinat adulților cu diabet zaharat, altul destinat copiilor cu diabet zaharat tip 1, care vor avea acces la senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum și la pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare glicemică continuă pentru asigurarea unui tratament optim și a monitorizării evoluției bolii. Mai mult, se pare că nu doar copiii vor beneficia de aceste sisteme de monitorizare ci și studenții până la vârsta de 26 de ani. O măsură mai mult decât salutară. În urmă cu un an realizam un reportaj în rândul tinerilor cu diabet zaharat, participanți la proiectul DiaMount, unic în România, prin care14 tineri au urcat în Munţii Făgăraş, la Fereastra Mare – Vârful Cheia Bândei (2398 m), având montați senzori de glicemie, ce au permis vizualizarea permanentă a glicemiei, fără frica că ar putea să apară hipoglicemiile severe, secundare efortului fizic intens. ”Eu tind să fac hipoglicemii noaptea, lucru care deja de la o vreme a devenit cam frecvent, și nu mă trezeam singură sau chiar nu aveam simptomele unei hipoglicemii. Norocul de a avea un senzor care are alarme e nemaipomenit, cât timp l-am avut mă culcam liniștită, fără frica de come hipoglicemice, de care îmi este teamă fiindcă uneori valorile mele în hipoglicemie, fără simptome chiar, îmi poate pune în pericol viața. Aveam o siguranță tot timpul, nu doar noaptea, deoarece senzorul suna și mă atenționa, indiferent de ce problemă era”, mi-a spus una dintre participante.
Ei bine, prin deschiderea față de tehnologie, față de noutățile care în țările dezvoltate au devenit rutină, se pot preveni complicațiile, se pot aduce economii la bugetul de stat, se pot salva vieți și este mai mult decât benefic atunci când există un ministru al Sănătății cu viziune.