Veniturile totale ale Medicover și Synevo din România au crescut cu peste 27% în anul 2018

Stomatologi

Vizualizari: 1098

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – Nasdaq Stockholm, a prezentat raportul financiar interimar pentru anul 2018. Medicover a înregistrat în acest interval o creștere a veniturilor globale de 15,8% comparativ cu anul 2017, până la 671,6 milioane euro. Medicover este prezentă în România prin rețeaua de clinici medicale Medicover și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo.

 „Pe parcursul anului 2018, am continuat creșterea organică cu succes și am integrat companiile achiziționate recent, consolidând astfel prezența noastră pe principalele piețe în care activăm. Condițiile economice din aceste țări au rămas favorabile, iar noi am căutat  să oferim o gamă de servicii de calitate, ușor de accesat de către pacienți”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.

În anul 2018, divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 21,1%, până la 346,1 milioane de euro. Creșterea a fost susținută de performanța modelului de afaceri integrat și a serviciilor cu plată accesate de pacienți (fee for service), în special în Polonia și România. În anul 2018 divizia a atins un număr record de 185.000 de membri noi la nivel global.

Divizia de Servicii de Diagnostic a înregistrat anul trecut venituri de 336,7 milioane euro, cu 10,6% mai mari față de anul anterior. Extinderea teritorială a fost o prioritate în anul 2018, când s-au lansat 69 de noi puncte de recoltare, rețeaua atingând un număr total de 570 de astfel de centre la nivel global.

Veniturile cumulate pe piața din România au crescut în anul 2018 cu 27,1% până la 93,8 milioane euro, față de valoarea de 73,8 milioane euro raportată în 2017. România este a treia piață ca pondere a veniturilor la nivel global, după Germania și Polonia, cu o pondere de 13,9%.

„Am încheiat anul 2018 cu o rețea mai puternică și acoperire națională mai mare. Achizițiile realizate de-a lungul anului, atât în București, cât și la Oradea și în regiunea Oltenia, ne consolidează poziția în piață și ne aduc mai aproape de pacienți. În 2019 vom continua dezvoltarea, oferind servicii de cea mai bună calitate completate de investiții în digitalizare și în îmbunătățirea experienței pacienților, care deja se află la un nivel superior”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

 Rețeaua de clinici Medicover din România a crescut în 2018 cu 50% până la 37 de unități ca urmare a tranzacțiilor finalizate, respectiv achiziția Spitalului Pelican din Oradea, a celor două clinici deținute de Centrul Medical Academica în București și a Centrului Medical Phoenix, un operator medical privat din Oltenia cu o rețea de opt clinici în orașe precum Craiova, Târgu Jiu, Slatina, Calafat și Drăgășani.

„Anul 2018 a fost un an de expansiune pentru Synevo România. Am deschis 21 de noi centre de recoltare, oferind pacienților din țară un acces mai facil la serviciile noastre de laborator. Am continuat să investim în dotarea tehnologică a laboratoarelor și am adus noi teste avansate mai aproape de pacienți. În 2019 vom continua extinderea teritorială si vom adopta noi tehnologii si instrumente digitale care să contribuie la creșterea gradului de satisfacție al pacienților”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

 Rețeaua Synevo din România cuprindea la finalul anului 2018 un total de 99 de centre de recoltare acoperind 33 de județe din țară, respectiv 42 de orașe.

Despre Medicover

Medicover este unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic. Compania a fost fondată în 1995 pentru a răspunde cererii în creștere de servicii medicale de înaltă calitate din Polonia, apoi s-a extins în alte țări, pentru a răspunde unei nevoi asemănătoare. În prezent, piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și Ucraina. Compania oferă o gamă largă de servicii medicale, printr-o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare prin două divizii - Healthcare Services și Diagnostic Services.

Divizia de Servicii Medicale (Healthcare Services) oferă servicii medicale integrate, predominant finanțate de angajatori și abonamente ce acoperă o gamă largă de servicii de îngrijire primară și de specialitate. Principalele piețe pe care activează sunt Polonia și România, cele mai mari economii din Europa Centrală și de Est, care înregistrează cea mai rapidă creștere din regiune.

Divizia de Servicii de Diagnostic (Diagnostic Services) oferă o gamă completă de servicii clinice de laborator, inclusiv teste de rutină și avansate. Principalele piețe ale diviziei sunt Germania, România, Ucraina și Polonia.


Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    UMFST Târgu Mureș primește fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea clădirii principale

    Stomatologi

    Vizualizari: 3411

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Peste 6 milioane de euro fonduri nerambursabile au fost alocate Universității de Medicină, Farmacie, Ştiinţe și Tehnologie din Târgu Mureş pentru reabilitarea și modernizarea clădirii principale. Rectorul UMFST Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, alături de directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, au semnat marţi, 19 martie 2019, contractul de finanțare care asigură fondurile necesare pentru a moderniza și îmbunătăți condițiile de studiu ale studenților UMFST Târgu Mureș.

    Fondurile nerambursabile necesare pentru realizarea proiectelor sunt alocate din bugetul Regiunii Centru al POR 2014-2020, Prioritatea de investiții 10.1A, Obiectivul specific 10.3. Proiectul prevede modernizarea spatiilor educaționale și eficientizarea energetică a clădirii. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea formării cercetătorilor post-doctoranzi în medicină prin furnizarea unor programe de cercetare post-doctorală. Valoarea totală a proiectului este de 49.289.221,4 de lei din care valoarea finanțării nerambursabile alocate pentru realizarea investițiilor este de 29.400.000 de lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (aproximativ: 6.320.813,54 de euro).

    Succesul obținerii finanțării proiectului este rezultatul activității Departamentului de Proiecte Europene și a Direcției General Administrative din cadrul UMFST Târgu Mureș.

    Localizată în mijlocul Transilvaniei și având o tradiție de peste 70 de ani de învățământ medico-farmaceutic, Universitatea, de-a lungul timpului și-a dezvoltat programele de studii, având 35 programe de studiu la nivel de licență, 31 programe de studii la nivel de masterat, precum și studii doctorale și postuniversitare în care se predă în limbile română, maghiară și engleză. Universitatea dispune de o baza de învățământ completă formată din spații didactice, laboratoare, numeroase facilități pentru studenți, care, împreună, dau imaginea unei universități moderne, cu o activitate complexă. Nivelul de educație este factorul-cheie al dezvoltării naționale, deoarece determină în mare măsură activitatea economică, productivitatea, precum și mobilitatea forței de muncă, creând premisele, pe termen lung, pentru existența unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții. Iar această investiție, care are undă verde de azi, se face într-un domeniu cu potențial de creștere care contribuie la creșterea angajabilității generațiilor noastre de absolvenți, în sectoare competitive și cu specializări inteligente” a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST Târgu Mureș.

    Data estimată pentru finalizarea proiectului este 31 octombrie 2021.

    „Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș este o universitate de prestigiu din sistemul românesc de învățământ superior, cu un ritm de dezvoltare dinamic, cu mecanisme manageriale eficiente și cu stabilitate administrativă. Finanțarea acestui proiect va asigura premisele creșterii calității și performanţei științifice în domenii relevante sectoarelor economice competitive, ca și parte a sistemului românesc de învățământ. O infrastructură educațională adecvată este esențială pentru construirea de abilități sociale, dezvoltarea competențelor profesionale și a capacitații de integrare socio-profesională pentru fiecare individ. Această investiție va avea ca rezultat sporirea capacității Universității de a anticipa și a răspunde cerințelor pieței privind standardele și calitatea academică, de a dezvolta noi programe, beneficiind de tehnologie și echipamente moderne, pentru a oferi studenților competențe cros-disciplinare”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.


    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Damian Drăghici, Bogdan Ioan și Franny cântă pentru copiii cu autism din ATCA

    Stomatologi

    Vizualizari: 3930

    Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

    Damian Drăghici, Bogdan Ioan și Franny cântă pentru copiii cu autism din ATCA. Toți banii se transformă în ore de terapie pentru micuți.

    Damian Drăghici & Brothers, Bogdan Ioan – câștigător la Vocea României în 2018 - și Franny, tânără artistă Roton și vocal-coach, cântă pentru cei 170 de copii cu autism din cele două centre ATCA. Toți banii obținuți în urmă vânzării biletelor se vor transforma în ore de terapie pentru micuți. Evenimentul are loc pe 2 aprilie, în Quantic Pub.

                ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată) în parteneriat cu Quantic Pub organizează astfel cel mai mare concert caritabil rock, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

                “Poți doar atât cât ți s-a spus că poți! Dacă tu vrei să faci diferența, fă mai mult decât poți, pentru că sigur poți mai mult!  Mă dedic oricărei cauze caritabile, dar mai ales celor care au ca scop ajutorarea copiilor. Asta m-a sensibilizat întotdeauna, cu atât mai mult acum, când s-a născut copilul meu.”, mărturisește Damian Drăghici.

                “Acest gen de eveniment mă face să realizez cât este de important să dai o mână de ajutor. Stă în puterea noastră să ajutăm și să schimbăm ceva în bine. Mă bucur că am fost invitat să iau parte la această acțiune caritabilă și abia aștept să ne vedem.”, spune Bogdan Ioan, câștigător al ediției din 2018 de Vocea României.

                Un copil din 59 este diagnosticat cu autism. În urmă cu 15 ani, autismul era aproape necunoscut în România, nu existau centre de terapie ABA, nu existau terapeuți specializați pentru a lucra cu acești copii. Ușile instituțiilor de învățământ erau închise.

    Specialiști și părinți, oameni de bine și parteneri, sub umbrela ATCA, în 11 ani de activitate, au pus bazele a două centre de recuperare, încercând să găsească soluții pentru a reduce costurile terapiei. În prezent, 170 copii urmează programe de terapie în centrele ATCA.

                Fondurile strânse în cadrul concertului prin intermediul  biletelor de participare vor asigura continuarea programelor de terapie recuperatorie în anul 2019 și a cursurilor de formare gratuite pentru părinți și profesori.

    Concertul oferă șansa unei vieți mai bune pentru fiecare copil cu autism din centrele ATCA.

    Biletele se găsesc în format electronic pe https://www.iabilet.ro/bilete-autism-rocks-41427/  și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

    Prețul biletelor este de 60, 80 și 100 lei.

    60 lei - Acces general

    80 lei - Normal circle

    100 lei - Golden Circle

    Cei care nu pot ajunge la eveniment, dar doresc să contribuie la cauza micuților cu autism din ATCA au la îndemână următoarele variante:

    Virament bancar:

    Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată

    Cod fiscal : CIF 23830437

    Cont bancar: RO49BACX0000000968803037, Unicredit Tiriac BANK

    PayPal, aici.

    Mai multe detalii, în pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/374274266761303/


    Vrei sa iti faci ABONAMENT la Revista Health, online sau în format tipărit ? CLICK AICI

    Va aducem la cunostinta decizia Colegiului Medicilor din Romania ca incepand cu 01.03.2019 sa nu mai crediteze Revista Health cu credite de educatie continua. Suntem mandrii totusi ca in perioada 2014-2018 am fost inscrisi in Nomenclatorul Publicatiilor Creditate de CMR si ca am primit cele doua premii din partea CMR in cadrul Galei Medica.

    Va asiguram ca depunem toate eforturile de a aduce in atentia Dumneavoastra informatii de maxim interes prin articole originale. Mai mult, vom continua in demersul nostru asumat inca de la lansarea din 2013, de a informa in egala masura medicul, farmacistul si asistentul prin articole accesibile tuturor, informarea unitara fiind un beneficiu si garanteaza cresterea calitatii serviciior acordate pacientilor.

    Revista este in continuare creditata de catre urmatoarele organizatii profesionale:

  • Colegiul Farmacistilor din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EFC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 2841/11.12.2018.
  • OAMGMAMR a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC  incepand cu 01.01.2019, prin adresa 595/18.12.2018
  • Colegiul Medicilor Dentisti din Romania a creditat Revista HEALTH, pentru anul 2019, cu 5 EMC, incepand cu 01.01.2019
  • Inainte de a prelua informatii de pe acest site va rugam sa cititi TERMENII SI CONDITIILE DE UTILIZARE

    Synevo România inaugurează primul său centru de recoltare din orașul Călărași

    Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 11 martie primul său centru modern de recoltare din orașul Călărași. Acesta […]

    Țigările electronice reduc raspunsurile biologice asociate unor boli

    Țigările electronice reduc răspunsurile biologice asociate bolilor cardiovasculare și pulmonare în comparație cu țigaretele, indică cel mai recent studiu al Philip Morris International Studiul reprezentativ, cu o durată […]

    S-a deschis cel mai modern spital privat de cardiologie din Ardeal, la Cluj-Napoca

    Spitalul Monza, Centrele Ares și CardioTeam își unesc forțele și deschid cel mai mare spital privat de cardiologie din centrul țării, la Cluj Napoca. Spitalul va funcționa în […]

    Adresele de email ”yahoo” sau ”gmail” utilizate de medici în scop profesional, breșă de securitate

    Articol publicat in Revista Health Anul 6 – Nr. 62 – editia tiparita – Februarie 2019 – Martie 2019

    Synevo România își extinde prezența în Suceava unde inaugurează al treilea său centru de recoltare

    Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic și laborator, a inaugurat pe data de 4 martie un centru modern de recoltare în orașul Suceava. Compania dispune […]

    Conferința Națională RoVaccin 2019

    Vaccinarea, prioritate pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene Cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale RoVaccin aduce în atenția profesioniștilor, autorităților și publicului larg ultimele noutăți […]

    Dr Radu Zamfir, noul director executiv al Agentiei Nationale de Transplant

    Începand cu data de 05.03.2019,  dr Radu Zamfir, medic primar chirurgie generala si cercetator stiintific  a fost numit  prin Ordin al ministrului Sanatatii, Sorina Pintea, in functia de […]

    Radiografia dentară – ce trebuie să știi despre ea

    Dacă mergi la stomatolog, probabil ți se va cere să faci radiografii dentare în diferite situații. Aceste radiografii sunt necesare pentru medicii stomatologi deoarece îi ajută să pună […]

    Noi obligatii legale pentru spitalele si clinicile medicale publice si private

    Potrivit dispozițiilor legii naționale de transpunere a Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de […]

    Apel la demnitate și normalitate pentru persoanele diagnosticate cu scleroză multiplă

    Alianța Pacienților Cronici din România susține demersurile inițiate de către Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Asociația de Scleroză Multiplă București și Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple, privind îmbunătățirea Programului […]

    2019 începe fără speranțe la un aer curat pentru bucureșteni

    În luna ianuarie 2019, calitatea aerului a fost bună doar în 8 zile dintre cele 31 monitorizate prin rețeaua de senzori; După 4 luni de monitorizare a calității […]

    Producatorul francez al medicamentului Eurespal a anuntat ca retrage acest produs de pe piata

    Producatorul francez al medicamentului Eurespal a anuntat ca retrage acest produs de pe piata din cauza unor posibile efecte adverse la nivel cardiac. Este vizat medicamentul atat sub […]

    Colegiul Medicilor din România a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătății

    Având în vedere siguranța pacienților,  asigurarea calității serviciilor medicale în unitățile sanitare publice și private și nu în ultimul rând onorabilitatea profesiei medicale, Colegiul Medicilor din România a […]

    Hard Rock Cafe București susține recuperarea copiilor cu autism, pentru al doilea an la rând

    Pentru al doilea an la rând, Hard Rock Cafe București susține eforturile Asociației Help Autism de a oferi acces la terapie de recuperare copiilor cu TSA, printr-un grant […]

    Aproape 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați cu cancer, în fiecare an, în România

    Pentru prima dată, România dispune de un set de date complete privind cancerul la copil, prin intermediul Registrului Național al Cancerelor la Copil; În fiecare an, aproape 400 de […]

    Neuropatia diabetică, principala cauză a disfuncțiilor erectile la bărbații cu diabet zaharat

    Între 20 și 67.4% dintre bărbații cu diabet dezvoltă disfuncție erectilă, față de 16% , media din populația generală Neuropatia diabetică este una dintre complicațiile cel mai des întâlnite […]

    APMGR solicită autorităţilor convocarea de urgenţă a grupului de lucru pentru taxa clawback

    Introducerea calculului diferenţiat pentru taxa clawback  repezintă singura soluţie pentru a opri dispariţia medicamentelor ieftine de pe piaţă Asociația Producătorilor de Medicamente Generice  (APMGR) solicită autorităţilor convocarea de urgenţă […]

    În România se pierd anual peste 570.000 ani potențiali de viață prin deces prematur din cauza cancerului

    Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului pune accent, anul acesta, pe încurajarea acțiunilor individuale cu impact în reducerea poverii cancerului. În România, anul trecut, conform celui mai recent […]

    Colegiul Medicilor susține necesitatea creșterii corecte a veniturilor pentru motivare și responsabilitate în practica medicală

    Colegiul Medicilor din România, reprezentant legal al tuturor medicilor indiferent de specialitate, aduce la cunoștința decidenților și opiniei publice că a parcurs toate căile de convingere documentată și […]

    Lansarea studiului comparativ privind gradul de conștientizare a importanței datelor cu caracter personal în România și Republica Moldova

    Asociaţia Specialiştilor în Confidentialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) şi Asociaţia pentru Protecţia Vieţii Private din Republica Moldova, lansează în premieră un studiu comparativ ce are drept scop evaluarea […]